logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ministrul Afacerilor Externe

Participarea ministrului Emil Hurezeanu la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (CAE)

Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat marți, 20 mai 2025, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (Consiliul Afaceri Externe/CAE), care a avut loc la Bruxelles.

Agenda reuniunii a inclus agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, respectiv evoluțiile din Orientul Mijlociu, inclusiv Siria.

Cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul Emil Hurezeanu a subliniat importanța continuării sprijinului UE pentru Ucraina pe toate palierele și a reiterat susținerea pentru apelul partenerilor internaționali pentru încetarea focului în Ucraina. De asemenea, ministrul român de externe a salutat adoptarea celui de-al 17 pachet de sancțiuni la adresa Rusiei, precum și noile listări în direcția consolidării regimului de sancțiuni al UE privind acțiunile hibride ale Rusiei și în cadrul regimului privind drepturile omului. A salutat coordonarea la nivelul liderilor 'coaliției de voință', reiterând sprijinul ferm pentru o pace justă și durabilă, cu implicarea Ucrainei și a Europei în negocieri pentru a asigura sustenabilitatea unui acord de pace.

Totodată, șeful diplomației române a reafirmat sprijinul pentru avansarea negocierilor de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE, având în vedere progresele înregistrate de cele două state.

Referitor la situația din Orientul Mijlociu, ministrul Emil Hurezeanu a exprimat îngrijorarea față de continuarea escaladării din Fâșia Gaza și a transmis un apel către toate părțile în vederea respectării dreptului internațional umanitar și reluarea dialogului. În context, a subliniat faptul că România va continua să sprijine acțiunile umanitare din Gaza, menționând faptul că cea mai recentă evacuare medicală a unor pacienți pediatrici din Gaza, la care țara noastră a contribuit în baza Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, a avut loc la 14 mai, numărul total de pacienți care primesc îngrijiri medicale în țara noastră fiind în prezent de 41 de persoane.

Referitor la situația din Siria, șeful diplomației române a evidențiat așteptările din partea comunității internaționale de la noile autorități siriene în privința continuării procesului de tranziție politică pașnică și inclusivă. De asemenea, ministrul afacerilor externe a subliniat importanța ameliorării situației economice a Siriei pentru a contribui la consolidarea stabilității interne.

Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media

Afisari: 98

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].