Rezervaţia Naturală Tişiţa, cunoscută şi sub denumirea de Cheile Tişiţei, este una dintre principalele atracţii ale Parcului Natural Putna-Vrancea. Rezervaţia este aflată la 850 de metri altitudine şi măsoară 8 kilometri lungime, fiind una dintre cele mai mari zone protejate din judeţul Vrancea, notează cheile-tisitei.ro.

Este situată în bazinul hidrografic al Tişiţei, având limitele pe vârfurile Tisaru Mare, Tisaru Mic, Dealul Crucilor, Culmea Lespezi, vârful Titilelor, Groapa Adâncă, vârful Cristianul Mare, vârful Coza, vârful Gurguiata şi vârful Porcului.

Cheile, deosebit de pitoreşti, au fost formate de pârâul Tişiţa, care a săpat o vale adâncă între vârful Tisarul Mare şi măgura Râpa Caprei. Traseul turistic începe din staţiunea Lepşa, parte a comunei Tulnici, şi ajunge în satul Coza.

Rezervaţia Naturală Tişiţa este de tip mixt: hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunistic şi de peisaj, conform lepsa.ro. Înglobează un imens tezaur de elemente fito, zoo-geografice şi geologice, precum şi ansambluri peisagistice unite într-un sistem de mare valoare ştiinţifică.

Cheile Tişiţei sunt formate din zone îngustate, pe alocuri cu aspect de canion, ce alternează cu bazinete depresionare.

Printre frumuseţile rezervaţiei se află stâncile denumite în popular de localnici - Căciulata de Vrancea şi Cuşma Tişiţei. Alte porţiuni şi forme de relief spectaculoase sunt brânele Tisaru, Altarul Tişiţei, Culmea lui Toader şi Zburătura, arată lepsa.ro.

Pot fi observate exemplare de capră neagră, colonizate din anul 1982. Iarna, în albia Tişiţei se pot întâlni urme de vidră. În Cheile Tişiţei trăieşte şi o pasăre de dimensiuni mici, denumită "fluturaşul de stâncă". În zonă vieţuiesc şi carnivore mari: urs, lup şi râs.

Pădurea este regenerată, după ce, în secolul al XIX-lea, zona a fost defrişată. Flora este reprezentată, printre multe altele, de fag, floarea de colţ, papucul doamnei şi tulichina.

Un alt element unic al acestei regiuni este focul viu aflat la marginea drumului forestier Strâmba. Fenomenul este o emanaţie naturală constantă de gaz metan, capabilă să menţină o flacără continuă.

Accesul în Rezervaţia Naturală Tişiţa se face relativ uşor, datorită unui fost terasament de cale ferată forestieră, realizat cu scopul de a uşura accesul între satele Coza şi Lepşa pentru transportul de material lemnos.

Valea Tişiţei a fost declarată arie protejată încă din anul 1973 şi menţionată ca atare în Legea 5/2000. Prin HG 2151/2004, acest areal a fost reconsiderat, suprafaţa de 2726,3 ha căpătând, sub denumirea Tişiţa, statutul de rezervaţie naturală, conform putna-vrancea.ro.

Parcul Natural Putna-Vrancea a fost înfiinţat în 2004, în baza Hotărârii de Guvern nr. 2151. Parcul se suprapune sectorului central-nord-vestic al Munţilor Vrancei, acoperind în totalitate bazinul hidrografic montan al râului Putna, la care se adaugă spre sud-vest masivele Mordanu şi Goru.

Suprafaţa Parcului Natural Putna-Vrancea este de 38.204 ha, reprezentând 41,32 % din suprafaţa montană a judeţului Vrancea, se arată pe site-ul oficial dedicat acestui parc. Scopul ariei protejate îl reprezintă protecţia şi conservarea ansamblurilor peisagistice unde interacţiunea activităţilor umane cu natura a creat, de-a lungul timpului, o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi culturală, cu o mare diversitate biologică. În plus, publicul are numeroase posibilităţi de recreere şi turism încurajându-se în acelaşi timp activităţile ştiinţifice şi educaţionale. De asemenea, numai puţin de 10 specii de vertebrate, altele decât păsările, sunt sub protecţie strictă, iar dintre cele circa 110 specii de păsări întâlnite în zonă, 75 sunt strict protejate conferind Parcului statutul de zonă de protecţie acvifaunistică.

În afară de Rezervaţiile Naturale Tişiţa şi Cascada Putnei, pe suprafaţa Parcului Natural Putna-Vrancea se suprapun alte patru arii protejate: Groapa cu Pini, Strâmtura - Coza, Muntele Goru şi Pădurea Lepşa-Zboina.

Munţii Vrancei predomină Carpaţii de Curbură, în cuprinsul cărora se află laolaltă Munţii Breţcului şi Munţii Buzăului. Acest sector montan este situat între aliniamentul văilor Caşin-Şuşiţa (în nord), Depresiunea Vrancei (în est), râul Râmnic (în sud) şi aliniamentul văilor superioare Oituz-Bâsca Mică dar şi marea depresiune a Braşovului (la vest), potrivit www.pancarpatica.org. Sunt, de asemenea, bine individualizaţi, alcătuiţi predominant din aşa-numitul fliş, format din conglomerate, gresii, argilă şi marnă. Munţii Vrancei sunt formaţi din două flancuri montane cu orientări opuse (unul spre est şi altul spre vest) şi se unesc de-a lungul unui aliniament major, cuprins între Muntele Lepşa (1.390 m) la nord şi Culmea Pietrelor Înşirate (1.476 m) la sud. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO