Scriitorul Camil Petrescu, autor al romanelor ''Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război'' (1930) şi ''Patul lui Procust'' (1933), s-a născut la 9 aprilie 1894, la Bucureşti.

A fost crescut de o doică din Obor, Maria, soţie a subcomisarului de poliţie Tudor Popescu. Tatăl său, Camil Petrescu, funcţionar de poştă sau ofiţer, se pare, din Brăila a murit imediat după naşterea sa, la doar 28 de ani. Mama sa, care l-a abandonat în spital, a murit şi ea la scurtă vreme. În 1901, a fost înscris la Şcoala Nr. 8 din Gura Oborului. În 1906 a intrat ca bursier, cu sprijinul inspectorului de poliţie Episcopescu, la Liceul "Sf. Sava", după care s-a mutat în 1909, la Liceul "Gh. Lazăr", absolvit în 1913. Aici a înfiinţat un cenaclu literar - "Cercul nostru" - şi tot aici a fost premiat, în 1912, la un concurs iniţiat de revista "Flacăra", notează lucrarea "Dicţionarul general al literaturii române", apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).

La 30 aprilie 1913 a debutat în revista "Rampa", condusă de N.D. Cocea, cu articolul "Teatrul Comedia".

Între anii 1913-1916 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, unde i-a avut profesori, printre alţii, pe P.P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, I. Rădulescu-Pogoneanu. În 1914 a scris la "Facla", sub pseudonimul Raul D., iar în 1915 a început să colaboreze la "Cronica" (ai cărei directori erau Tudor Arghezi şi Gala Galaction), semnând cu pseudonimele R., Radical şi K. Mill.

În paralel cu studiile universitare, a fost în 1915 şi 1916 cadet al Şcolii de Ofiţer din cadrul Regimentului "Mihai Viteazul". Proaspăt sublocotenent, în august 1916, a fost concentrat şi apoi mobilizat în Regimentul 22 Infanterie - Târgovişte. A participat la luptele de rezistenţă de pe Valea Prahovei împotriva armatelor germane, în timpul Primului Război Mondial (1916-1918). În urma unui bombardament şi-a pierdut auzul la o ureche, infirmitate care îl va marca toată viaţa. Revenit pe front în 1917, a luat parte cu Regimentul 16 Infanterie - Suceava, la luptele din Moldova, la Caşin şi Oituz. La 24 iulie 1917 a căzut prizonier şi a fost internat în lagărul de la Sopron (Ungaria), în vreme ce, în comunicatul din 1 august al regimentului căruia îi aparţinea, era declarat mort. Întors din prizonierat epuizat (10 aprilie 1918), lipsit de mijloace materiale, i-a apărut lui Eugen Lovinescu ca "un tânăr sublocotenent într-o uniformă decolorată de sfârşit de război, supt la faţă, de un blond spălăcit, luminat totuşi de fixitatea fosforescentă a două mărgele albastre-verzui", arată lucrarea amintită.

A fost angajat profesor suplinitor (1 ianuarie 1919), la Liceul "Gh. Lazăr" şi, în martie, a trecut licenţa în filosofie, obţinând calificativul ''magna cum laude''. Doctoratul şi l-a luat în 1937, cu acelaşi calificativ, în faţa unei comisii prezidate de C. Rădulescu-Motru, cu teza ''Modalitatea estetică a teatrului''.

În noul context dat de unirea de la 1918, Camil Petrescu a răspuns chemării unor intelectuali bănăţeni. Astfel, a fost redactor-şef la "Banatul", devenit "Banatul românesc" (1919-1921), a înfiinţat şi condus, pe rând, publicaţiile "Limba română" (1920) şi "Ţara" (1920-1921), în care semnat atât cu numele său, cât şi cu pseudonimele Grămătic, Millu&Cam, Cronicar, Radical ş.a. A abordat în rubrici intitulate "Exerciţii de conversaţie", "Prin sate bănăţene" sau "Săptămâna politică", domenii dintre cele mai diverse, de la lecţii de scriere corectă a limbii române la cronici culturale şi dramatice, de la note de călătorie la comentarii ale realităţilor politice din Vechiul Regat, acestea din urmă extinse până la proporţiile unui adevărat curs de istorie a României moderne (seria de articole "România de azi"). A candidat, în 1912, la alegerile parlamentare, ca independent, înscris pe listele din circumscripţia Oraviţa. A obţinut doar 118 voturi, clasându-se pe ultimul loc.

Scriitorul Camil Petrescu., 1951.

Foto: (c)  AGERPRES FOTO/ARHIVA ISTORICA

La 7 iunie 1919, i-a apărut, în "Sburătorul" lui Lovinescu, primele versuri din "Ciclul morţii", a cărui publicare va continua, de-a lungul mai multor numere, şi în anul viitor.

Revenit la Bucureşti, în 1922, după ce fusese primit în Societatea Scriitorilor Români la 1 noiembrie 1921, Camil Petrescu şi-a început colaborarea la "Revista Vremii" (până în 1924). A editat şi condus publicaţia ''Săptămâna muncii intelectuale'' (1924) şi ''Cetatea literară'' (1925-1926), unde a publicat "Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici". A mai semnat articole în revistele "Mişcarea literară", "Cuvântul liber", "Viaţa literară", "Sinteza". A condus "Universul literar" (1927-1929) ale cărui numere au fost dedicate unor personalităţi precum Ion Heliade-Rădulescu, Vasile Alecsandri, Constantin Brâncuşi, Nicolae Titulescu, Elvira Popescu.

Lirica sa este o căutare dramatică şi iluzorie a absolutului: "Versuri" (1923); placheta "Transcedentalia" (1931); poemele "Ciclul morţii" (1932), un adevărat jurnal liric de front.

A urmat un deceniu literar de activitate febrilă: a colaborat la nenumărate reviste şi gazete - "Universul", "Vremea", "Omul liber", "Reporte" ş.a.; a luat parte la repetiţiile teatrelor din provincie şi capitală unde i se montau piesele; a conferenţiat despre Marcel Proust; a călătorit la Constantinopol; a mers la congrese internaţionale, precum cel al scriitorilor dramatici din 1938, unde l-a cunoscut pe Bernard Shaw; mai ales, a scris şi publicat operele literare şi dramatice care l-au consacrat - piesa de teatru "Danton" (1931), romanele ''Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război'' (1930), ''Patul lui Procust'' (1933) şi eseurile reunite sub titlul "Teze şi antiteze" (1936).

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU/AGERPRES FOTO

Dramaturg, cronicar dramatic, regizor, teoretician (''Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici'', 1926; ''Modalitatea estetică a teatrului'', 1936), Camil Petrescu a fost unul dintre cei mai creativi oameni de teatru din perioada interbelică. Printre numeroasele piese de teatru pe care le-a scris se numără: ''Jocul ielelor'' (1918, scrisă în perioada războiului), ''Act veneţian'' (1919), ''Suflete tari'' (1922, premiera în acelaşi an la Teatrul Naţional din Bucureşti), ''Mitică Popescu'' (1925), ''Mioara sau toată lume e sinceră la 20 de ani'' (1926), ''Iată femeia pe care o iubesc'' (1943), ''Profesor doctor Omu vindecă de dragoste'' (1944), ''Dona Diana'' (1945), ''Bălcescu'' (1948), potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române / 1866-2003" (Editura Enciclopedică, 2003).

Camil Petrescu a lăsat şi studii de filosofie (''Husserl. O introducere în filosofia fenomenologică'', 1938; ''Doctrina substanţei''), nuvele (''Cei ce plătesc cu viaţa'', 1949; ''Turnul de fildeş'', 1950), note de călătorie (''Rapid-Constantinopol-Bioram. Simplu itinerar pentru uzul bucureştenilor'', 1933), eseuri (''Eugen Lovinescu supt zodia seninătăţii imperturbabile'', 1933), scrieri pentru copii ("Papuciada") şi literatură memorialistică (''Note zilnice'').

A fost membru în PEN-Clubul Român (1930) şi în Sindicatul Ziariştilor Profesionişti din Bucureşti (1934-1942). A devenit membru activ al Oficiului de Studii Legislative (6 iunie 1936) şi a fost ales vicepreşedinte al Societăţii Autorilor Dramatici Români (septembrie 1936). Între februarie şi decembrie 1939 a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Membru titular activ al Academiei Române, de la 1 noiembrie 1948.

I s-a acordat Premiul Naţional pentru literatură dramatică (27 mai 1939) şi Premiul de Stat pentru piesa "Bălcescu" (1949).

În 1947 s-a căsătorit cu actriţa Eugenia Marian, cu care a avut doi fii, Camil-Aurelian şi Octavian-Eugeniu.

Scriitorul Camil Petrescu s-a stins din viaţă, la 13 mai 1957, la Bucureşti. AGERPRES (Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)