Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Cea de-a XVIII-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei, la Universitatea Ovidius din Constanța
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Litere, programul de studii Jurnalism, și Asociația Română de Istorie a Presei (ARIP) organizează, în perioada 23-24 mai 2025, cea de-a XVIII-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei.
Manifestarea, cu tema 'Ideologii în presă. Politici editoriale și studii de caz', este organizată în colaborare cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța și Muzeul Militar Național 'Regele Ferdinand I'.
Potrivit organizatorilor, evenimentul reunește 80 de profesori, cercetători, studenți și practicieni din domeniul Științe ale comunicării. Totodată, la manifestare va participa conf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță, de la Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, președintele Asociației Române de Istorie a Presei.
Lucrările din cadrul congresului vor fi prezentate în zece secțiuni: Regimuri democratice și libertatea de exprimare; Discursul extremist și populist în media contemporană; Regimuri totalitare și practici în media scrisă/audiovizuală; Regimuri politice și propaganda în epoca modernă; Gen, relații inter-etnice și ideologie; Ideologizarea mass-media în regimul comunist; Curente literare, problematici militare și revistele de cultură; Politici editoriale și influențe prin conținutul articolelor de informație și opinie; Propagandă și dezinformare în mass-media și Curente literare și problematici ideologice în revistele de cultură.
În plen, în cadrul manifestării, prof. univ. dr. habil. Gabriela Păsărin de la Universitatea din Craiova, Școala doctorală 'Alexandru Piru', membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România, va prezenta lucrarea 'Cultura română prin filtrul ideologiei politicilor editoriale', iar conf. univ. dr. Romina Surugiu, decan al Facultății de Jurnalism și Științele comunicării, Universitatea din București, va susține prelegerea cu tema 'Presă și ideologie în România interbelică'. Tot în deschiderea manifestării, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, profesor emerit UOC și membră fondatoare ARIP, va vorbi despre 'Cercetarea istoriei presei în zona dobrogeană'.
'Lucrările Congresului Internațional de Istorie a Presei din acest an, cu tema 'Ideologii și presă. Politici editoriale și studii de caz', propun o analiză critică a modului în care discursurile publice au modelat spațiul public prin intermediul presei, atât în timpul regimurilor totalitare, cât și în contextul actualei crize politice. Totodată, obiectivul nostru este să cercetăm maniera în care jurnalistul a reflectat, a susținut sau a contestat ideologii dominante, uneori, ca actor ideologic, alteori, ca gardian al adevărului și al responsabilității sociale. Ne bucurăm că, după 14 ani, Universitatea Ovidius din Constanța, prin Facultatea de Litere, Programul de studii de licență Jurnalism, redevine gazda acestui eveniment, cu interes în cercetarea istoriei presei și promovarea dialogului academic autentic. Împreună cu Asociația Română de Istorie a Presei, deschidem din nou un spațiu de reflecție și dezbatere asupra memoriei, evoluției și transformărilor comunicării publice', precizează lect. univ. dr. Mariana Bafană, președinta Filialei Dobrogea a Asociației Române de Istorie a Presei și, totodată, coordonatoarea programului de studii de licență Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a UOC.
În contextul celei de-a XVIII-a ediții a Congresului Internațional de Istorie a Presei va avea loc decernarea premiilor Asociației Române de Istorie a Presei: Premiul 'Nicolae Sever Cărpinișan' - Filiala Dobrogea ARIP și Premiul 'Dr. habil. Maria Danilov' - Filiala Basarabia, Republica Moldova.
Totodată, în contextul manifestării științifice vor avea loc prezentări ale mai multor proiecte editoriale: Revista Română de Istorie a Presei, Editura Tritonic, București, dar și a unei baze de date specializate - platforma digitală de presă Arcanum.
Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].