Scriitorul Yasunari Kawabata, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1968, s-a născut la 14 iunie 1899, la Osaka, în familia unui medic cu preocupări artistice. Rămas orfan, a fost crescut de bunicul din partea mamei până în 1914, când, odată cu moartea acestuia, a rămas complet singur, locuind în internatul unui liceu din Osaka.

De-a lungul vieţii a manifestat un interes deosebit pentru artă. Mai târziu, însă, în timp ce urma liceul în Tokyo, a decis să devină romancier, potrivit biography.yourdictionary.com. În 1917, a absolvit liceul şi s-a înscris la un colegiu din Tokyo, iar în 1920, la Facultatea de Filologie a Universităţii Imperiale din Tokyo, secţia limba şi literatura engleză, pentru ca, anul următor, să se dedice studiului limbii şi literaturii japoneze.

A debutat în 1921, cu povestirea ''O logodnă'', care a fost publicată în paginile unei reviste studenţeşti. După absolvirea facultăţii, în 1924, a publicat tot mai frecvent în principalele reviste nipone ale vremii, majoritatea prozelor (povestiri, romane) care l-au consacrat fiind mai întâi editate în foileton. A devenit cunoscut cu publicarea nuvelei ''Dansatoarea din Izu'' ("Izu no odoriko"; 1926).

A fondat, în 1939, împreună cu alţi scriitori ''Asociaţia oamenilor de litere japonezi'', iar în 1945, a înfiinţat editura ''Kamakura Nunko''. Din 1948 până în 1965, a fost preşedintele PEN-clubului japonez iar în 1954 a fost ales membru al Academiei de Arte a Japoniei. A călătorit în Europa, SUA şi America de Sud. În 1958, a devenit vicepreşedintele PEN-clubului internaţional, potrivit www.nobelprize.org.

În 1948 şi-a câştigat definitiv celebritatea cu romanul "Ţara zăpezilor" ("Yukiguni"), scris între 1936-1937 şi terminat în 1947.

Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului Nobel fiind "pentru măestria narativă cu care înfăţişează esenţa gândirii japoneze".

Dintre lucrările sale, amintim: "Maestrul de go" ("Meijin", 1951); ''Jurnal la 15 ani'' (1952); "O mie de cocori" ("Sembazuru", 1952); "Lacul" ("Mizuumi", 1954), "Sunetul muntelui" ("Yama no oto", 1954); "Frumoasele adormite" ("Nemureru bijo", 1960); "Vechiul oraş imperial" ("Koto", 1962); "Frumuseţe şi întristare" ("Utsukushisa to kanashimi to", 1964). Au apărut postum romanul "Păpădiile" ("Tanpopo", 1972 ) şi volumul "Povestiri de ţinut în palmă" ("Tenohira no shosetsu"), ce reuneşte povestiri scrise între 1916 şi 1964, potrivit humanitas.ro.

La 16 aprilie 1972, s-a sinucis într-o staţiune de lângă Tokyo. (alte surse: vol. "Laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură", Almanah "Contemporanul", 1983) AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Yasunari Kawabata/Facebook