Comunicat de presă - Ambasada Republicii Federale Germania
Selectarea candidaților pentru programul de practică parlamentară internațională în Bundestag pentru anul 2027
O delegație germană se va afla în vizită în România cu prilejul selecției candidaților pentru programul de practică parlamentară internațională (IPS) al Bundestagului german. Delegația va fi condusă de doamna deputat Agnes Conrad; este prevăzută o întrevedere pentru data de 20 octombrie 2026 cu domnul deputat Ovidiu Ganț, reprezentantul minorității germane în Parlamentul României.
De la începutul lunii martie până la sfârșitul lunii iulie 2027, un număr total de 120 de bursieri din 50 de țări vor avea ocazia să se familiarizeze cu sistemul parlamentar german în cadrul programului de burse finanțat de Bundestag. Obiectivul acestuia este de a le oferi bursierilor posibilitatea de a experimenta îndeaproape procedurile politice și procesele decizionale democratice. Aceștia vor lucra într-un birou al unui membru al Bundestagului și vor avea posibilitatea să participe la cursurile organizate de universitățile din Berlin.
Programul se află sub patronajul președintei Bundestagului, doamna Julia Klockner, și este organizat în colaborare cu cele trei universități din Berlin. Toate cheltuielile de călătorie, cazare și asigurare, inclusiv o bursă lunară, sunt acoperite de legislativul german.
Mai multe informații despre program sunt disponibile pe pagina de internet: http://www.bundestag.de/ips.
Pe durata vizitei în România, delegația germană se va întâlni cu reprezentanți ai sferei politice, ai mediului economic și din domeniul educației.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.