La sfârşitul Primului Război Mondial, statele baltice au obţinut independenţa, dezideratul lor ţintind şi reducerea influenţei exercitate asupra lor de anumite state puternice de pe bătrânul continent, conform site-urilor https://securityanddefence.pl/ şi https://www.e-ir.info/.

Estonia şi Letonia au urmărit, prin adoptarea anumitor politici, să încerce reducerea influenţei germane, iar guvernul lituanian pe cea poloneză. Au existat demersuri, deopotrivă, să îndrepte, prin anumite măsuri, direcţiile de orientare naţională spre culturi din Europa de Vest, în special spre cea franceză şi cea britanică. Numeroşi letoni şi estonieni şi-au schimbat chiar numele care aveau anumite conotaţii germane, cu unele apropiate de specificitatea locului.

În domeniul securităţii şi apărării, statele baltice au încercat demersuri comune de coagulare a unor abordări care să le confere un nivel ridicat de protejare la nivel naţional în faţa potenţialelor ameninţări. Existenţa diferenţelor în ce priveşte percepţiile în faţa potenţialelor ameninţări pentru securitatea naţională a fragilizat efortul comun al acestora. Pentru Estonia, un potenţial stat inamic era reprezentat de Rusia sovietică, pentru Letonia atât Germania, cât şi Rusia reprezentau state inamice, în timp ce lituanienii considerau Rusia drept o contrapondere necesară pentru Polonia, cu care însă letonii şi estonienii desfăşurau relaţii apropiate. În plus, Lituania gestiona un nivel dificil de relaţii bilaterale cu Germania, care aveau să devină şi mai complicate după preluarea puterii la Berlin de către formaţiunea politică care l-a propulsat pe Hitler. Regiunea Klaipeda, vestul Lituaniei, care se aflase anterior în posesia Germaniei şi care a fost luată de statul lituanian după Primul Război Mondial, devenise o problemă şi mai stringentă între cele două state, în noul context politic.

Prin recunoaşterea Lituaniei, în februarie 1921, Estonia şi Letonia au adâncit nivelul de cooperare al statelor baltice. Ministrul de externe leton Zigfrids Meierovics a propus chiar crearea Uniunii Baltice care să reunească cele trei state baltice, spre deosebire de contactele care se desfăşurau cu Finlanda şi Polonia pentru coagularea unui format de cooperare la nivelul unei uniuni de state. Lituania îmbrăţişa propunerea unei uniuni baltice, însă celelalte două state baltice înclinau cu o oarecare predilecţie spre un format de uniune cu Estonia, Finlanda, Letonia şi Lituania fără a include şi Polonia, conform site-ului https://securityanddefence.pl/.

Pe fondul negocierilor purtate, reprezentanţii Poloniei, Letoniei, Estoniei şi Finlandei au semnat, la 17 martie 1922, la Varşovia, Acordul concretizat în nouă puncte. Acest format de cooperare prevedea, potrivit prevederilor Articolului 7, ''în cazul desfăşurării unui atac aleatoriu asupra unuia dintre statele semnatare, obligativitatea menţinerii unei atitudini prietenoase faţă de statul atacat şi convenirea asupra măsurilor necesare pentru a fi puse în aplicare'', potrivit site-ului http://www.worldlii.org/.

Ratificarea de către fiecare dintre statele semnatare a Acordului de la Varşovia determina intrarea în vigoare a prevederilor asumate pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii anuale tacite prin acordul părţilor. Finlanda nu a ratificat Acordul de la Varşovia, blocând, astfel, posibilitatea intrării în vigoare a înţelegerii semnate. Temerile factorilor decizionali finlandezi au fost generate de posibilitatea desfăşurării unui atac al Germaniei faţă de Polonia, ceea ce i-ar fi obligat să susţină militar statul polonez, semnatar al Acordului, însă doreau să menţină relaţii bilaterale cordiale cu Berlinul.

În acest context a avut loc, la Varşovia, o nouă conferinţă a statelor baltice cu Polonia, prilej cu care au fost discutate chestiuni care vizau cooperarea economică, armonizarea culturală, schimb de informaţii şi discutarea situaţiei politice din regiune. Problematicile care vizau angajamente de apărare comună nu au fost cuprinse în protocolul final al conferinţei, indică site-ul https://securityanddefence.pl/.

Eforturile comune ale statelor baltice pentru adâncirea cooperării au continuat. Letonia şi Estonia au semnat în 1932 o înţelegere în domeniul apărării comune, care avea să fie prelungită în 1934. Cele trei state baltice au semnat, în 12 septembrie 1934, la Geneva, un tratat de înţelegere şi cooperare, angajat la nivelul cooperării politico-diplomatice şi culturale. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Sura foto: historytoday.com