Cel mai important pianist român, compozitorul Dinu Lipatti s-a născut la 19 martie 1917, la Bucureşti. A fost unul dintre cei mai mari pianişti din lume ai secolului XX. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1997).

Dinu Lipatti, la vârsta de un an, alături de mama și tatăl său.

Crescut într-o familie cu tradiţie muzicală - tatăl său, Theodor, diplomat de carieră, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naş la botez i-a fost George Enescu - i s-au recunoscut şi cultivat din fragedă copilărie înclinaţiile muzicale, potrivit site-ului Institutului Cultural Român (ICR), www.icr.ro. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui "copil minune", dându-i în schimb o educaţie artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.

"Dicţionarul de mari muzicieni" (Editura Univers Enciclopedic, 2006) notează că, la vârsta de 11 ani, Lipatti devine elev al Conservatorului din Bucureşti (1928-1932), unde lucrează, pe lângă Florica Musicescu (pian), cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziţie), perfecţionându-se apoi la "Ecole normale de musique" din Paris (1934-1939), cu Alfred Cortot şi Yvonne Lefebure (pian), Paul Dukas şi Nadia Boulanger (compoziţie), Charles Munch şi Diran Alexanian (dirijat).

A desfăşurat o bogată activitate componistică şi concertistică atât în ţară, cât şi peste hotare (Franţa, Belgia, Italia, Anglia, Suedia, Elveţia, Olanda, Austria, etc.).

În 1936 îşi începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania şi Italia, reputaţia sa continuând să crească cu fiecare apariţie în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la Bucureşti unde dă recitaluri de pian ca solist sau îl acompaniază pe George Enescu.

Dinu Lipatti împreună cu soția sa, Madeleine.

Pleacă în ţările scandinave, în 1943, împreună cu viitoarea sa soţie, Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu şi decide, apoi, să se stabilească în Elveţia. Îşi continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.

Dinu Lipatti cântând la pian, la Paris, in 1936.

În 1944, a fost numit profesor de pian la clasele superioare şi de virtuozitate ale Conservatorului din Geneva (1944-1949). Ca muzicolog, s-a distins prin numeroasele cronici muzicale, articole, eseuri publicate în "Libertatea".

A fost membru al Asociaţiei internaţionale a criticilor din Paris (1939), fiind un cronicar muzical apreciat în epocă. A fost distins cu Menţiunea I (1932), Premiul II (1933) şi Premiul I (1934) de compoziţie "George Enescu", cu Premiul II la Concursul internaţional de pian de la Viena (1933) şi cu Medalia de argint a Republicii Franceze pentru compoziţie (1937).

Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Elveţia. A susţinut un ultim recital, în cadrul Festivalului de muzică de la Besancon, la 16 septembrie 1950. A murit la 2 decembrie 1950, la Geneva.

"Dicţionarul de mari muzicieni" mai scrie că "ceea ce este caracteristic pentru creaţia simfonică a lui Dinu Lipatti este găsirea unei proporţii corecte între amploarea suflului simfonic şi concizia temelor, în special în suita simfonică pentru orchestră mare - Şătrarii (1934)". Unitatea tematică a părţilor, obţinută prin utilizarea principiului ciclic, gradarea orchestraţiei, influenţa melosului lăutăresc (temele fiind recreate în stil folcloric şi nu citate) sunt tot atâtea trăsături care fac din suita "Şătrarii" una dintre capodoperele creaţiei simfonice româneşti.

Pe de altă parte, în muzica sa, după cum era firesc, Dinu Lipatti a acordat un mare spaţiu pianului, ca instrument solistic, acordându-i ample pasaje de virtuozitate: Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de coarde (1936); Simfonie concertantă pentru două piane şi orchestră (1938); Concert pentru orgă şi pian (1939), cu schiţe de orchestraţie; Trei dansuri româneşti pentru pian şi orchestră (1945). De altfel şi muzica de cameră pe care a scris-o este rezervată în mod deosebit instrumentului său: Sonată pentru pian (1932); Sonatină pentru pian şi Vioară (1933); Fantezie pentru pian. Vioară şi violoncel (1936); Nocturnă pentru pian (1937); Suită pentru două piane (1938); Două dansuri în stil popular românesc pentru două piane (1939); Trei nocturne pentru pian (1939); Fantezie pentru pian (1940); Sonatina pentru mâna stângă pentru pian solo (1941); Trei dansuri româneşti pentru două piane (1943).

Dinu Lipatti este semnatarul unor remarcabile cadenţe pentru concertele pentru pian în re minor (1936), mi bemol major, pentru două piane (1938), si bemol major (1944) şi do major (1945) de Mozart şi pentru Concertul în re major pentru pian de Haydn (1944), de asemenea realizând şi transcripţii ale unor lucrări de Bach, Scarlatti etc.

Casa memorială "Dinu Lipatti" se află în satul Ciolceşti din comuna Leordeni, judeţul Argeş. Acolo sunt expuse obiecte legate de viaţa şi activitatea marelui pianist şi compozitor român. Printre exponate se află un pian Bechstein şi un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu. O altă Casă memorială "Dinu Lipatti" a fost inaugurată la 19 martie 2018, Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobând, în 2017, înfiinţarea Centrului Cultural Casa Artelor "Dinu Lipatti", în casa în care artistul a trăit şi a creat, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, nr. 12. Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti" din Bucureşti, de asemenea, îi poartă numele.

"Un artist de o spiritualitate divină", după cum l-a numit compozitorul şi pianistul francez Francis Poulenc, Dinu Lipatti rămâne un reper, stilul său interpretativ inconfundabil fiind caracterizat de o înţelegere muzicală incredibil de profundă, o sublimitate aristocratică, un sentimentalism emoţionant, o tehnică de o rară fineţe, o graţie poetică şi de efortul de a păstra autenticitatea fiecărei lucrări abordate, menţionează Institutul Cultural Român pe site-ul său.

De asemenea, Alfred Cortot, pianist şi dirijor franco-elveţian, i-a apreciat lui Lipatti interpretarea ca fiind pur şi simplu perfectă, menţionează sursa citată. Parte importantă din repertoriul interpretativ al lui Dinu Lipatti au constituit-o partiturile lui Frédéric Chopin şi Johann Sebastian Bach care pun sub lumină foarte clară calităţile extraordinare ale pianistului român. Considerat un "fiu spiritual" al marelui George Enescu, Dinu Lipatti nu a fost însă doar un remarcabil pianist, ci şi un înzestrat compozitor, remarcă ICR. În lucrările sale, de factură neoclasică se regăsesc deopotrivă influenţe ale muzicii franceze, dar şi româneşti. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: dinulipatti.org