Scriitor şi om politic de orientare liberală, Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18 martie 1917, la Herson (Cherson), în Crimeea, unde familia era refugiată.

A fost fiul Mariei (născută Naumescu) şi al lui Ion G. Ionescu-Quintus, potrivit ''Dicţionarului General al Literaturii Române'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 2005).

A absolvit Liceul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti (1927-1934). A fost licenţiat "cum laude" al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1938), fiind specialist în drept şi procedură penală.

A profesat avocatura în Ploieşti, începând din 1940 până în 1987. Consilier îndrumător de avocaţi stagiari (1977-1985); profesor la catedra de Drept Constituţional şi Administrativ la Facultatea de Studii Juridice a Universităţii de Inventică din Ploieşti (1991-1993).

Membru fondator al grupului "Gânduri şi rânduri", se află între cei care întemeiază şi editează revista cu acelaşi nume (Ploieşti, 1937-1938). Întors de pe frontul de Răsărit (va fi decorat mai târziu cu Coroana României cu spade şi panglica de Virtute Militară), este numit redactor responsabil al revistei "Gând prahovean" (1943-1944). După război conduce, din 1945, Organizaţia Tineretului Liberal din Prahova. În 1946, este arestat timp de câteva luni; eliberat, îşi reia funcţia până la desfiinţarea Partidului Naţional Liberal. Arestat a doua oară în 1952, este întemniţat şi trimis în coloniile penitenciare de la Poarta Albă, Coasta Galeş, Peninsula Valea Neagră, Borzeşti. După eliberare (1954), practică avocatura intermitent, căci este reţinut şi eliberat de încă două ori, în 1956 şi în 1957. Din 1964, revine şi în viaţa literară, fiind mulţi ani preşedinte al Clubului Umoriştilor Prahoveni.

A fost preşedinte al Organizaţiei judeţene Prahova a PNL (1990-1993); în această calitate, în perioada februarie - iunie 1990, a fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) - Prahova; vicepreşedinte al PNL (1990-1992); preşedinte al PNL (din 26 februarie 1993, până în 17 februarie 2001); deputat de Prahova în prima legislatură postdecembristă, ales pe lista PNL la 20 mai 1990; vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor (18 iunie 1990 - septembrie 1991).

Ministru al justiţiei în cabinetul condus de Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 - 19 noiembrie 1992).

La alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996, a obţinut un mandat de senator de Prahova, iar la 27 noiembrie 1996, a fost ales vicepreşedinte al Senatului României. La 22 decembrie 1999, a fost numit preşedinte interimar, iar la 1 februarie 2000, a fost ales preşedinte al Senatului României; reales senator de Prahova în legislatura 2000-2004; preşedinte de onoare al PNL (din 19 oct. 2002).

A fost scriitor, preşedinte de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Debutează în revista "Curierul Liceului Sfinţii Petru şi Pavel" (1934), prima lui carte fiind "Haz de necaz", publicată în 1943 şi prefaţată de Radu D. Rosetti. Următoarea culegere, "Epigrame", cu inedite şi preluări, apare abia după trei decenii, în 1973. Autor al volumelor: "Epigrame şi epitafuri"; "Lacrima scoicilor"; "Cazul Dorin Condrea"; "Mărturie mincinoasă"; "Citaţie pentru un necunoscut"; coautor la numeroase Culegeri de Epigrame editate de Clubul "Cincinat Pavelescu" din Bucureşti şi colaborări la reviste şi publicaţii, între care: "Gluma", "Păcală", "Mitică", "Urzica", "Moftul Român", "Cronica Română", "Palatul de Justiţie". Potrivit Dicţionarului General al Literaturii Române, Mircea Ionescu-Quintus şi-a încercat condeiul şi într-o dramă, de fapt un "proces spectacol", "Cazul Doria Condrea", scrisă în 1958, dar nepublicată. Între eseurile adunate în volumul "Liberal din tată-n fiu" (1996), sunt cuprinse şi câteva fragmente autobiografice, în timp ce versurile, corespondenţa şi însemnările din "Moara dracilor" (1999) evocă sobru şi concis momente trăite în timpul detenţiilor politice.

A fost membru a numeroase societăţi şi asociaţii culturale şi în conducerea unora dintre acestea; preşedinte de onoare al fundaţiilor culturale "I.L. Caragiale" şi "Nicolae Grigorescu" - Câmpina.

A primit Premiul "Cincinat Pavelescu" al Societăţii Academice "Titu Maiorescu" (1992); Diploma de merit a Uniunii Juriştilor din România (1991); Diploma de merit a Uniunii Juriştilor din România (1991); Diploma Editurii "Românul" pentru activitate parlamentară (1990); Premiul "Ştefan Tropcea" - Brăila (1989); Premiul "Cronica Română" pentru activitate politică (1993); Premiul Asociaţiei Umoriştilor Români pentru epigramă (1993) etc.

A fost membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România; veteran de război, decorat în 1942 cu Ordinul "Coroana României" cu spade şi panglici de Virtute Militară.

A primit, în aprilie 2009, gradul de general de brigadă în retragere din partea preşedintelui României. A primit, de asemenea, Ordinul portughez "Infante Don Henrique", în grad de Mare cruce şi Ordinul danez "Daneburg", în grad de Mare cruce.

La 17 martie 2017, preşedintele României l-a decorat pe Mircea Ionescu-Quintus cu Ordinul Naţional "Steaua României", iar la 15 mai 2017 şeful statului a semnat decretul privind înaintarea în gradul de general-maior cu două stele, în retragere, a generalului veteran de război Mircea Ionescu-Quintus din Ministerul Apărării Naţionale.

În anul 2009, cu ocazia "Zilelor oraşului Ploieşti", a primit o stea pe "Aleea Celebrităţilor" aflată în centru, în zona pietonală Nichita Stănescu.

În februarie 2015, în cadrul Galei Tineretului Naţional Liberal, a primit premiul pentru întreaga carieră în slujba valorilor democraţiei, a civismului şi libertăţii de expresie.

A fost declarat cetăţean de onoare al oraşelor Ploieşti şi Orşova.

A fost căsătorit şi a avut un fiu. A murit la 15 septembrie 2017, la vârsta de 100 de ani.

La 3 august 2018, la aproape un an de la moartea sa, a fost lansată de către foşti lideri liberali de după 1989 Asociaţia "Mircea Ionescu-Quintus", iniţiativă politico-civică pentru ideea de unitate a liberalilor. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)