Cineasta Jane Campion a câştigat principalul trofeu al Sindicatului regizorilor americani (fişă biografică)
La 12 martie 2022, cineasta Jane Campion a câştigat, în cadrul galei de decernare a premiilor Sindicatului regizorilor americani (Directors Guild Award - DGA) de la Los Angeles, cel mai important trofeu al acestei asociaţii.
Regizoare, producătoare şi scenaristă, Jane Campion s-a născut la 30 aprilie 1954 în Wellington, Noua Zeelandă. În prezent trăieşte în Sydney, New South Wales, Australia, potrivit https://www.imdb.com/.
Este licenţiată în antropologie a Universităţii Victoria din Wellington (1975) şi în pictură - Colegiul de Artă din Sydney (1979). A început să facă film la începutul anilor 80, urmând în paralel Şcoala Australiană de Film şi Televiziune.
Primul ei scurtmetraj, "An Exercise in Discipline: Peel" (1982) a câştigat Palme D'Or la Festivalul de Film de la Cannes în 1986. Alte scurtmetraje includ: "A Girl's Own Story" (1984), "Passionless Moments" (1985), "After Hours" (1985) şi "2 Friends" (1986), care au câştigat premii australiene şi internaţionale.
Ea a fost co-scenarist şi regizor al primului său lungmetraj, "Sweetie" (1989), care a câştigat premiul Institutului Australian de Film (AFI), la categoria cel mai bun şi original scenariu (1989), premiul Film Independent Spirit pentru cel mai bun film străin (1991), premiul New Generation acordat de Los Angeles Film Critics Association Awards (1990). Filmul a fost nominalizat la Palme D'Or (1989).
A urmat pelicula "An Angel at My Table" (1990), o dramatizare bazată pe autobiografiile lui Janet Frame, care a câştigat mai multe premii, inclusiv Leul de Argint la Festivalul de Film de la Veneţia în 1990. A fost, de asemenea, premiat la festivalurile de film de la Toronto şi Berlin. A câştigat Independent Spirit Award la categoria cel mai bun film străin (1992) şi a fost votat cel mai popular film la Festivalul de Film de la Sydney (1990).
Filmul "The Piano" (1993), cu actriţa Holly Hunter, în rol principal, a câştigat Palme D'Or la Cannes, Jane Campion devenind prima femeie care a câştigat vreodată prestigiosul premiu. Ea a câştigat, de asemenea, un premiu Oscar la categoria cel mai bun scenariu original la premiile Oscar din 1994, fiind nominalizată şi la categoria cel mai bun regizor.
Alte filme: "The Portrait of a Lady" (1996, cu Nicole Kidman, John Malkovich), "Holy Smoke" (1999, cu Kate Winslet, Harvey Keitel), "In the Cut" (2003, cu Meg Ryan, Mark Ruffalo), "The Water Diary" (2006, scurtmetraj), "Bright Star" (2009, Abbie Cornish, Ben Whishaw), "Top of the Lake" (2013-2017, serial TV, 8 episoade), notează https://www.imdb.com/.
În 2007 a făcut parte din juriul Festivalul filmului de la Veneţia, prezidat de chinezul Zhang Yimu, alături de cineaştii Catherine Breillat, Alejandro Gonzalez Inarritu, Emanuele Crialese, Ferzan Ozpetek şi Paul Verhoeven. În 2013, a fost preşedinta juriului secţiunii Cinefondation a Festivalului de Film de la Cannes, dedicată filmelor de şcoală.
Pelicula "Bright Star" a fost nominalizată la Palme d'Or, în 2009, în cadrul la Festivalul de film de la Cannes, şi a fost nominalizată la categoria cel mai bun film străin la a 36-a ceremonie de decernare a premiilor Cesar în 2011.
Serialul "Top of the Lake" a fost nominalizat, în 2013, la mai multe categorii ale premiilor Emmy şi, în 2014, la un premiu BAFTA TV, la categoria cel mai bun regizor (ficţiune). A câştigat în 2014, premiul AACTA (Australian Academy of Cinema and Television Arts) la categoria cel mai bun telefilm sau miniserie şi în 2017, premiul AACTA la categoria cel mai bun serial TV (dramă). Jane Campion a scris şi regizat o continuare, "Top of the Lake: China Girl", care a devenit unul dintre primele seriale TV incluse vreodată în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes.
A prezidat juriul celei de-a 67-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, care s-a desfăşurat între 14 şi 25 mai 2014. Cu acest prilej i-a fost decernat premiul Carrosse d'Or, decernat de Societatea regizorilor de film din Franţa (SRF).
În octombrie 2021, cineastei i-a fost decernat cu ocazia Festivalului Lumiere, un eveniment dedicat filmelor de patrimoniu, Premiul Lumiere pe anul 2021, pentru "un stil recognoscibil între atât de multe altele, o estetică ieşită din comun şi o poezie orbitoare", notează AFP.
Cu ultimul său film, "The Power of the Dog", o adaptare cinematografică a romanului eponim publicat în 1967 de Thomas Savage, în care joacă Benedict Cumberbatch şi Elisabeth Moss, cineasta a câştigat la 10 ianuarie 2022, în cadrul celei de a 79-a ediţii a Globurilor de Aur, premiul pentru regie, şi la 7 februarie, patru trofee majore la cea de-a 42-a ediţie a galei London Critics' Circle Film Awards, organizată la Londra. Lungmetrajul s-a impus la categoriile "cel mai bun film al anului", "cel mai bun regizor" (Jane Campion), "cel mai bun actor în rol principal" (Benedict Cumberbatch) şi "cel mai bun actor în rol secundar" (Kodi Smith-McPhee).
În acelaşi timp, filmul are cele mai multe şanse la premiile Oscar din acest an, fiind nominalizat la 12 categorii, printre care şi cea pentru cel mai bun film, arată Reuters. Cea de-a 94-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 27 martie la Dolby Theatre din Hollywood. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române. Sunt programate evenimente în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române. 'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim d
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul David Hallyday
David Hallyday părea predestinat unei cariere în muzică; părinții săi au fost legenda rock franceză Johnny Hallyday și cântăreața pop Sylvie Vartan, cuplul 'la modă' al Franței în anii '60. Hallyday s-a născut David Smet (numele real al tatălui său) pe 14 august 1966, în Boulogne-Billancourt. De la vârsta de patru ani,
DOCUMENTAR: 110 ani de la începerea Războiului de Eliberare și Întregire Națională (1916-1919) (14 august)
În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României. În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Conve
DOCUMENTAR: 30 de ani de la moartea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache (14 august)
Sergiu Celibidache este una dintre cele mai fascinante și influente personalități din istoria muzicală a secolului XX. Dirijorul român a cucerit scena internațională prin rigoarea tehnică, profunzimea filosofică și abordarea neconvențională a actului artistic. Cariera sa a marcat etape de o importanță majoră, de la preluarea conducerii Filarmonicii din B
DOCUMENTAR: Actrița Halle Berry împlinește 60 de ani (14 august)
Halle Berry, născută la 14 august 1966, Cleveland, Ohio (SUA), este o actriță americană de film, prima afro-americană care a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. A primit această distincție pentru interpretarea nuanțată a rolului Leticia Musgrove, un personaj ghinionist din filmul 'Monster's Ball' (2001). A fost finalistă &icir
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 august
Ortodoxe Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Proroc Miheia Greco-catolice Sf. pf. Micheia; Sf. Maximilian Kolbe Romano-catolice Sf. Maximilian Maria Kolbe, pr. m. În ziua dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Do
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 august
Este a 226-a zi a anului 2026. Au mai rămas 139 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 17 m și apune la 20 h 23 m. Luna răsare la 08 h 09 și apune la 21 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la începutul construirii zidului Berlinului (13 august)
Zidul Berlinului a reprezentat simbolul cel mai important al istoriei războiului rece, perioada de confruntare a celor două blocuri, Uniunea Sovietică și Occident, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împărțirea Berlinului a evidențiat sferele de influență trasate după război între cele două blocuri. Sectoarele Berlinului au fos
13 august - Ziua internațională a stângacilor
Ziua internațională a stângacilor este o sărbătoare globală dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la provocările și experiențele unice ale stângacilor. Această zi evidențiază creativitatea, adaptabilitatea și caracterul distinctiv al stângacilor, care reprezintă aproximativ 10% din populația lumii. Este, de asemenea, o oportunitate de a p
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 august
Ortodoxe Odovania Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Maxim Mărturisitorul la Constantinopol Romano-catolice Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m.; Ioan Berc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 august
Este a 225-a zi a anului 2026. Au mai rămas 140 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 16 m și apune la 20 h 24 m. Luna răsare la 06 h 51 și apune la 20 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul tenismen Pete Sampras împlinește 55 de ani (12 august)
Pete Sampras, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a dominat tenisul masculin în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cu jocul său puternic de serviciu și voleu. Poreclit 'Pistol Pete', a câștigat 14 titluri de Grand Slam, din care șapte titluri la Wimbledon, cinci la US Open și două la Australian Open. &
12 august - Ziua internațională a tineretului (ONU)
Ziua internațională a tineretului este marcată în fiecare an la 12 august, aducând problemele tineretului în atenția comunității internaționale și celebrând potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi, potrivit https://www.un.org. Propunerea marcării unei astf
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 august
Ortodoxe Sf. Mc. Fotie și Anichit Greco-catolice Sf. m. Fotie și Anicet Romano-catolice Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug. Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 august.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 august
Este a 224-a zi a anului 2026. Au mai rămas 141 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 26 m. Luna răsare la 05 h 30 și apune la 20 h 24 m. Lună nouă la 20 h 37 m. Eclipsă de Soare vizibilă în România doar ca eclipsă parțială și numai în regiunile d











