Mai mulţi oameni de ştiinţă, filologi şi scriitori şi-au pierdut viaţa la Bucureşti în timpul puternicului cutremur din 4 martie 1977. În acest sens, pe lângă Anatol Emilian Baconsky şi Alexandru Ivasiuc pe care deja i-am menţionat în precedentele documentare, îi amintim pe academicienii Florin Ciorăscu şi Paul C. Petrescu, pe criticii şi istoricii literari Savin Bratu, Mihai Gafiţa şi Mihail Petroveanu, pe poeta şi prozatoarea Veronica Porumbacu.

***

Fizicianul Florin Ciorăscu s-a născut la 3 iulie 1914, la Bârlad, judeţul Vaslui. A absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi (1936) şi Facultatea de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti (1938). A fost asistent la Universitatea din Iaşi (din 1936), apoi, din 1945, asistent la Catedra de Electricitate a Facultăţii de Matematică-Fizică, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Sursa foto: Romanian Culture / facebook.com

A efectuat cercetări privind descărcările electrice de înaltă frecvenţă în gaze, spectrul energetic al ionilor şi proprietăţile electrice ale unor pături subţiri de plumb şi staniu. De asemenea, a adus o contribuţie importantă la proiectarea şi realizarea generatorului electrostatic cu bandă şi a efectuat studii privind utilizarea în defectoscopia industrială a betatronului la Institutul de fizică atomică din Bucureşti. În perioada 1957-1970 a fost numit director adjunct ştiinţific al Institutului de Fizică Atomică din Bucureşti. În 1963 a devenit profesor titular la Catedra de Electricitate, Magnetism şi Biofizică a Facultăţii de Fizică din Bucureşti, iar în 1969, şef de catedră. În paralel cu activitatea didactică, a condus Institutul de Fizică din Bucureşti (1970-1976), în calitate de director, apoi Institutul Central de Fizică (1976-1977), ca director general.

Timp de zece ani a fost redactor-şef la revista "Ştiinţă şi Tehnică" (1967-1977). A elaborat tehnologia completă de fabricare a oglinzilor retrovizoare ale autoturismelor Dacia 1300, pentru care a obţinut brevet şi medalia de bronz a expoziţiei de invenţii de la Viena (1973). A elaborat câteva capitole din "Manualul inginerului" (vol. I, 1954) şi "Manualul inginerului electrician" (vol. III, 1965), a fost autorul a numeroase lucrări şi studii apărute în reviste de profil: "Măsuri şi măsurări electrice" (1954), "Dozimetria radiaţiilor nucleare" (1965), "Detectarea şi măsurarea radiaţiilor nucleare" (1970), "Metode electronice în fizica nucleară" (1975, curs litografiat). A devenit membru corespondent al Academiei Române la 21 martie 1963.

***

Fizicianul Paul C. Petrescu s-a născut la 18 ianuarie 1915, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Ştiinţe, secţia Fizico-Chimice, a Universităţii din Bucureşti, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). În 1940 s-a angajat la Uzinele "Malaxa" din Bucureşti ca fizician, devenind în scurt timp şeful laboratorului uzinei (1940-1958), unde a început organizarea ştiinţifică a acestuia, introducând metode moderne de investigaţie şi control asupra metalelor (metode electromagnetice de dozare a unor elemente din oţeluri, metode metalografice de analiză curentă, metode spectroscopice de analiză directă în atelier, dozări polarografice) şi realizând zeci de inovaţii introduse imediat în producţie.

În 1950 a devenit şef al Secţiei de Fizica Metalelor din cadrul Institutului de Fizică al Academiei Române, apoi şef al laboratoarelor de emisie electronică, de spectroscopia cristalelor de optică şi a cristalelor lichide şi piezoelectrice din cadrul Institutului de Fizica şi Tehnologia Materialelor. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în lucrări ştiinţifice precum: "Utilizarea razelor X în defectoscopie" (1949), "Contribuţii la naturii centrilor emiţători de electroni" (1960), "Electronemission Spectroscopy of Alcalihalides" (1965), "Color Center in MgO analised by exoelectronemission spectrum" (1965) ş.a. A fost membru al Societăţii Americane pentru Ştiinţe Avansate din Washington. A fost ales membru corespondent al Academiei Române la 23 martie 1952, apoi membru titular, la 1 martie 1974.

***

Critic, istoric şi teoretician literar, Savin Bratu s-a născut la 15 mai 1925, în oraşul Roman. A urmat Facultatea de Litere din Iaşi şi Bucureşti (1945-1950). A desfăşurat o carieră didactică la Universitatea din Bucureşti, fiind conferenţiar la Catedra de teoria literaturii şi literatură comparată din cadrul Facultăţii de limba şi literatura română. În 1969 a obţinut titlul de doctor în filologie (1969).

Sursa foto: www.printrecarti.ro

A debutat cu publicistică în ''Moldova liberă'' din Iaşi (1945) şi a colaborat, de asemenea, cu numeroase articole de istorie, teorie şi critică literară la numeroase reviste, ca ''Pygmalion'', ''Revista literară'', ''Contemporanul'', ''Viaţa românească'', ''Gazeta literară'' (unde a fost şi redactor la secţia de critică), ''Caiete critice'', colecţie de critică şi istorie literară care a apărut un an sub îngrijirea sa, alături de Paul Georgescu şi Mihail Şora. Printre volumele care l-au consacrat se numără: ''Eroul timpurilor noastre în proza din ultimii ani'' (1955); ''Moştenirea lui Ibrăileanu'' (1955); ''Cronici'' (I-II;, 1957, 1958); ''Contemporanul şi vremea lui'' - realizat în colaborare cu Zoe Dumitrescu-Buşulenga (1959); ''Ibrăileanu - omul'' (1959); ''Mihail Sadoveanu'' (1963, pentru care autorul a obţinut Premiul ''B.P. Hasdeu'' al Academiei Române); ''Ion Creangă'' (1969); ''Critică stilistică'' (1972); ''Ipoteze şi ipostaze'' (1973); ''De la Saint-Beuve la noua critică'' (1974).

De asemenea, a prefaţat şi a tradus antologii din opera lui Albert Thibaudet (1966), Saint-Beuve (1967), Andre Gide (1970), a îngrijit, în colaborare, o ediţie a corespondenţei lui M. Sadoveanu. În volumul ''9 pentru eternitate'', coordonat de Mircea Micu şi Gheorghe Tomozei şi editat de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti (1977), Lucian Raicu nota: ''Moartea lui Savin Bratu smulge pentru totdeauna din rândurile noastre, oricum rărite, un cărturar pătimaş, de cea mai nobilă structură, un critic literar înnăscut, de o autenticitate a vocaţiei absolut evidentă din primele zile ale afirmării sale.''

***

Criticul şi istoricul literar Mihai Gafiţa s-a născut la 21 octombrie 1923, în localitatea Baia, judeţul Suceava. A urmat cursurile Institutului Politehnic din Bucureşti, secţia electromecanică (1941-1942). În 1946 a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie, iar în 1973 a obţinut titlul de doctor în filologie. A debutat cu versuri în "Universul copiilor" (1938), revistă la care a fost, mai târziu, secretar de redacţie (1942-1945), redactor al paginii de jocuri (1943-1944) şi succesor al lui N. Batzaria la directorat, potrivit "Dicţionarului Scriitorilor Români" (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998).

Sursa foto: gafita.ro

Editorial, a debutat ca poet, cu basmul în versuri "Norocel şi Zmeul Zmeilor" (1947), iar prima sa lucrare de istorie literară este monografia "Cezar Petrescu" (1963), indică "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007). A publicat, în paginile revistei "Universul copiilor", sub diferite pseudonime (Dan A. Şoimu, Mihai Vlad, Saadi Firuz etc.), romane pentru copii, poveşti, versuri, cuvinte încrucişate etc. Adevăratul debut s-a produs în 1944, când a publicat, în aceeaşi revistă, un basm în versuri, iar în "Academia", al cărei secretar de redacţie a fost în 1944 şi 1945, articole critice. A fost primul preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor Români de la fondarea acesteia (1946-1948).

A fost profesor de istoria literaturii române la Şcoala de Literatură "Mihai Eminescu", unde a condus Seminarul de creaţie (1950-1955), lector universitar de estetică şi teoria literaturii (1955-1968), redactor şi şef al secţiei de critică la revista "Viaţa Românească" (1951-1954) şi "Gazeta literară" (1954-1956), secretar al Uniunii Scriitorilor (1956-1960), redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, ulterior la Editura pentru Literatură, unde a condus sectorul de literatură română contemporană (1960-1969), şef de secţie la Editura Univers (1969-1970), redactor-şef al Editurii Cartea Românească (1970-1973). A îngrijit ediţiile din opera lui Duiliu Zamfirescu, Cezar Petrescu, Vasile Alecsandri, Emil Gârleanu etc. Din opera sa mai amintim: "Scriitori români contemporani", în colaborare cu T. Bănulescu (1964); "Faţa ascunsă a lumii" (1974); "Flautul lui Marsias" (1977); "Studii de istorie literară" (1979).

***

Mihail Petroveanu, critic şi istoric literar, s-a născut la Bucureşti, la 28 octombrie 1923, potrivit ''Dicţionarului Scriitorilor Români'' (Editura Albatros, Bucureşti, 2001). Primele şase clase secundare le-a făcut la Liceul ''Sf. Andrei'' din Bucureşti (1930-1940), apoi bacalaureatul la Liceul Teoretic, condus de Al. Graur (1940-1942). A urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, secţia franceză-română (1944-1947), perioadă în care a debutat, cu cronici literare, în ''Studentul român'' (1945). După absolvire, a fost redactor la ''Contemporanul'', apoi asistent la Catedra de estetică a Institutului de Teatru, Arte Plastice şi Muzică (1949-1950), redactor pentru emisiunile literare la Radiodifuziunea Română (1948-1952), redactor-şef de secţie şi redactor-şef adjunct la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1950-1955), redactor şi redactor-şef adjunct la ''Viaţa Românească'' (1955-1956) şi ''Gazeta literară'' (1956-1961), redactor principal al publicaţiei pentru străinătate ''Revue Roumaine - Roumanian Review - Rumanische Rundschau - Rumînskaia Literatura'' (1962-1977).

Sursa foto: www.printrecarti.ro

În 1958, şi-a strâns în primul său volum, ''Pagini critice'', articolele şi cronicile literare apărute în diverse ziare şi reviste culturale, fiind, la acea dată, un nume deja cunoscut. Studiile ulterioare le-a strâns în volumele ''Profiluri lirice contemporane'' (1963), ''Studii literare'' (1966) şi ''Traiectorii lirice'' (1974). Este, de asemenea, autorul monografiilor ''Tudor Arghezi, poetul'' (1961) şi ''George Bacovia'' (apărut în două ediţii, 1969 şi 1972). A tradus ''Copiii căpitanului Grant'' de Jules Verne şi a îngrijit şi (sau) prefaţat apariţii din scriitori români sau străini: I.L. Caragiale, Mateiu I. Caragiale, Nicolae Velea, Platon Pardău, A.E. Baconsky, Demostene Botez, Ion Vinea, Saşa Pană, Agatha Grigorescu-Bacovia, Ion Caraion şi traduceri din Alexandr Ceacovschi, Guy de Maupassant, etc. Mihail Petroveanu a murit la cutremurul din 4 martie 1977, odată cu soţia sa, poeta Veronica Porumbacu.

***

Veronica Porumbacu (pseudonimul Veronicăi Schwefelberg), poetă şi prozatoare, s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1921. "S-a considerat formată sufleteşte de Lina Solomie, doica sa din Porumbacu de Sus-Făgăraş", după cum indică "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006.). A urmat cursurile Liceului "Elena Doamna" din Bucureşti (1932-1940), desăvârşindu-şi studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1944-1948). Şi-a însuşit, mai ales ca autodidact, principalele limbi de cultură europene, studiind totodată desenul şi acuarela.

Sursa foto: www.anticariat-unu.ro

Între anii 1945-1949 a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română (emisiunile pentru străinătate), apoi ca redactor şi redactor-şef adjunct la revista "Viaţa Românească" (1949-1953), redactor-şef adjunct la "Gazeta literară" (1953-1956), şef de secţie în administraţia Uniunii Scriitorilor (1956-1964). Din 1970 a lucrat ca profesor la cercul literar al Palatului Pionierilor din Bucureşti. A debutat, sub pseudonimul Maria Radu, cu versuri în ziarul "Ecoul" (1943).

Editorial, a debutat cu volumele "La capătul lui '38" (proză) şi "Visele Babei Dochia" (versuri), ambele apărute în 1947. Poeziile publicate între 1950 şi 1960 sunt de valoare estetică scăzută, versificând temele şi "tezele" vremii. După această perioadă, creaţia poetei redevine mai personală, sub semnul unui lirism al evenimentului cotidian, ilustrat de volumele "Dimineţile simple" (1961), "Memoria cuvintelor" (1963) şi "Voce" (1974). A scris şi versuri pentru copii, reuşind să surprindă cu delicateţe universul acestora. Opera Veronicăi Porumbacu este întregită de însemnările de călătorie prin ţară şi străinătate: "Bilet în circuit" (1965), "Drumuri şi zile" (1969), precum şi de două remarcabile cărţi de memorialistică: "Porţile" (1968) şi "Voce şi val" (1976). A efectuat şi numeroase traduceri de calitate din Schiller, Racine, Emily Dickinson, Rafael Alberti, poezie nordică modernă ş.a. A fost soţia criticului şi istoricului literar Mihail Petroveanu şi a murit împreună cu acesta la cutremurul din 4 martie 1977. AGERPRES/ (Documentare - Ruxandra Bratu, Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Simona Aruştei)