SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 ianuarie

Ortodoxe
Sf. Mc. Ermil şi Stratonic; Sf. Ier. Iacob, episcop de Nisibe
Greco-catolice
Sf. m. Ermil şi Stratonic
Romano-catolice
Sf. Ilarie, ep. înv.
Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 13 ianuarie.
Au trăit în vremea persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul roman Licinius (308-321).
Sfântul Mucenic Ermil avea credinţa creştină şi slujea ca diacon. Denunţat că se închină de multă vreme lui Hristos, râde de zeii romanilor şi întru nimic îl socoteşte pe împărat, a fost judecat. Şi-a ţinut cu dârzenie mărturisirea, încât, după ce a fost bătut cu cruzime, a fost închis.
În temniţă l-a întâlnit pe Staratonic, un vechi prieten, creştin, care era străjer al închisorii.
Stratonic, văzând pe Sfântul Ermil, prietenul său, chinuit fără de omenie şi pântecele lui fiind rupt, a început a plânge; dar văzându-l unii din cei ce stăteau acolo, au spus degrabă chinuitorilor că Stratonic, străjer al temniţei, pe faţă se arată că este părtaş al rătăcirii creştineşti, şi prieten cu Ermil; căci se milostiveşte şi plânge pentru dânsul.
Chemat fiind de autorităţi, Stratonic a fost întrebat dacă este prieten al celui schingiuit. Nu voia să mintă, fiind ucenic al adevărului, şi văzând că acum venise vremea nevoinţei sale, a mărturisit că este prieten al lui Ermil şi că este creştin.
Sfinţii Ermil şi Stratonic au fost condamnaţi la moarte prin înec şi au fost aruncaţi în apele Dunării. Pe când erau duşi amândoi spre înecare, ei cântau cu veselie cântarea îngerească, care s-a cântat la Naşterea Domnului în Betleemul Iudeii: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire" (Luca 2, 14).
Şi ducându-i ostaşii la Dunăre, i-au pus în mreje şi i-au aruncat în adâncul apei.
"Astfel Dunărea a primit trupurile sfinţilor mucenici, iar cerul a sălăşluit sufletele lor întru acoperămintele sale. Apoi a treia zi, s-au aflat la mal sfintele lor trupuri, pe care credincioşii le-au îngropat cu cinste, ca la 18 stadii departe de cetatea Singhidon (Belgrad), punându-i pe amândoi într-un mormânt, ca toate să le fie de obşte, ca prieteni: de obşte mărturisirea pentru Hristos, de obşte temniţa, de obşte chinurile, de obşte înecarea, de obşte îngroparea trupurilor lor, de obşte şi mărirea în ceruri". (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES /(Documentare - Mariana Zbora Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CITATUL ZILEI
'Să vă mirați de negrăita înțelepciune a Ziditorului întregii făpturi, cum din nimic pe toate le-a adus întru a fi.' - Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei (1768-1846) ('Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 201
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 aprilie
Ortodoxe Sfânta și Marea Sâmbătă; Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfințit Mc. Pafnutie Greco-catolice Sfânta și Marea Sâmbătă. Sf. pr. m. Pafnutie; Sf. cuv. Ioan Paleolavritul Romano-catolice Sâmbăta Sfântă Sf. Leon al IX-lea,
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 aprilie
Este a 109-a zi a anului 2025. Au mai rămas 256 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 25 m și apune la 20 h 05 m. Luna răsare la 01 h 56 m și apune la 09 h 55 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
18 aprilie - Ziua internațională a monumentelor și a siturilor
În fiecare an, la 18 aprilie, este sărbătorită Ziua internațională a monumentelor și a siturilor, ce oferă o oportunitate unică de a crește gradul de conștientizare asupra Comitetului Internațional al Monumentelor și Siturilor - ICOMOS și a activității pe care membrii săi o desfășoară pentru a conserva și proteja resursele culturale importante ale lumii, sub amenințare
SĂRBĂTORI: Sfânta și Marea Vineri (Denia Prohodului Domnului)
În Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor, Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Patimile sau Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare.
CITATUL ZILEI
'Arhieria Legii Noi este mai presus decât porunca Legii Vechi. Că acolo era ieșirea din Egipt, aici fugirea de păcat; acolo izbăvirea de tirania lui Faraon, aici izbăvirea sufletului de silnicia diavolului.' - Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei (1768-1846) ('Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediția a VI-a, revăzu
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 aprilie
Ortodoxe Sfânta și Marea Vineri (Zi aliturgică. Denia Prohodului Domnului); Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sfântului Cuv. Grigorie Decapolitul Greco-catolice Sfânta și Marea Vineri (Pătimirea și moartea Domnului). Sf. cuv. m. Ioan, ucenicul Sf. Grigore Decapolitul Romano-c
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 aprilie
Este a 108-a zi a anului 2025. Au mai rămas 257 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 27 m și apune la 20 h 04 m. Luna răsare la 01 h 02 m și apune la 09 h 00 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Adrian Păduraru
Actorul Adrian Păduraru s-a născut la 17 aprilie 1960, la Iași. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în 1984. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Oana Pellea, Claudiu Istodor. Din clasa doamnei Olga Tudorache, colegii săi au
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Fortificațiile de la Portobelo-San Lorenzo din Caraibe (Panama)
Fortificațiile din Caraibe, de la Portobelo-San Lorenzo, ale statului Panama reprezintă un exemplu de arhitectură militară de apărare specifică perioadei secolelor XVII-XVIII proiectat în zona de coastă de coroana spaniolă, cu rol de apărare pentru protejarea comerțului transatlantic, conform https://whc.unesco.org.
FRAGMENT DE ISTORIE: Înființarea Academiei de Științe Medicale din România (17 aprilie 1935)
Academia de Științe Medicale a fost și rămâne un for de consacrare pentru elita medicinei românești, așa cum a descris-o prof. dr. Irinel Popescu, în 2015, instituția fiind coordonatoarea cercetării medicale în România. Academia de Științe Medicale a fost înființată la 17 aprilie 1935 prin Legea nr. 91, aprobată de Senat și
FRAGMENT DE ISTORIE: 145 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României
Banca Națională a României s-a înființat în 17/29 aprilie 1880, prin publicarea, în 'Monitorul Oficial' nr. 90, a Legii pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, luând astfel naștere Banca Națională a României, o instituție de credit, care deținea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era &i
SĂRBĂTORI: Sfânta și Marea Joi (Denie)
În această zi, la Cina cea de Taină, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creștinești: Taina împărtășaniei. Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paștele vechi iudaic, care-L prefigura pe El, taina jertfei Lui, iar apoi a instituit Paștele cel nou, adică identificarea pâinii și vinului binecuvântate cu Tr
CITATUL ZILEI
'Poporul nostru creștin este foarte iubitor de Dumnezeu, de adevăr, de dreptate, însă fiecare i-a pipăit numai buzunarul. Rar s-a găsit câte unul ici-colo ca să-1 ajute, să-1 călăuzească și să-l îndemne cu adevărat la cele bune, la mântuire.' - Protosinghelul Nicodim Măndiță ('Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; edi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 aprilie
Ortodoxe Sfânta și Marea Joi (Denie); Sf. Sfințit Mc. Simeon, episcopul Persiei Greco-catolice Sfânta și Marea Joi. Sf. ep. m. Simeon din Persia și cei împreună cu el; Sf. cuv. Acachie al Melitinei; Sf. papă Agapet. Denia celor 12 Evanghelii Romano-catolice