Perpessicius (pseudonim al lui Dumitru Panaitescu) - critic şi istoric literar, poet şi renumit editor al operei eminesciene - s-a născut la 21 octombrie 1891, la Brăila. După absolvirea şcolii primare, în 1902, a devenit elev al Liceului "Nicolae Bălcescu" din Brăila, susţinând examenul de bacalaureat în 1910, conform volumului "Dicţionarul general al literaturii române", apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).

În 1910, s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, secţia filologie modernă, luându-şi licenţa în 1914. După intrarea României în Primul Război Mondial, în 1916, a luptat pe frontul dobrogean şi a fost rănit în acelaşi an, rămânând invalid şi nemaiputând să-şi folosească mâna dreaptă. De atunci încolo, Perpessicius a început să scrie cu mâna stângă.

A fost funcţionar la Biblioteca Academiei Române (1915-1919), apoi profesor de limba română la licee din Oradea, Arad, Târgu Mureş, Brăila şi Bucureşti. În Bucureşti, a fost profesor la Liceul ''Matei Basarab'' în perioada 1929-1951. A fost apoi şef de secţie la Institutul de Istorie Literară şi Folclor (1951-1954), director general al Bibliotecii Academiei Române (1957), director-fondator al revistei "Manuscriptum" (1970), precum şi director al Muzeului Literaturii Române (1957-1971).

Debutul publicistic a fost în perioada anilor de facultate, sub pseudonimul Victor Pribeagu, cu schiţa "Omida. Din lumea celor care se târăsc", în revista brăileană "Flori de câmp", la 20 iulie 1911. A publicat, de asemenea, versuri în "Cronica" (26 decembrie 1915), unde a folosit pentru prima dată pseudonimul Perpessicius, potrivit volumului amintit.

A desfăşurat o bogată activitate gazetărească, colaborând şi lucrând în redacţiile multor publicaţii ale vremii: "Spre ziuă", "Cronica", "Flacăra", "Gândirea", "Cugetul românesc", "Ideea europeană", ''Revista Fundaţiilor Regale'', "Hiena", "Adevărul literar", "Salonul literar", "Sburătorul", "Universul literar" (pe care l-a condus în perioada 20 decembrie 1926-15 octombrie 1927), "Cuvântul" (1927-1933) - unde a fost cronicar literar permanent la rubrica "Menţiuni critice" -, "România literară" şi "Luceafărul" - unde a semnat rubrica "Lecturi intermitente". A participat la redactarea "Buletinului cărţii", iniţiat de Emanoil Bucuţa, şi a "Mişcării literare". A realizat şi cronica literară la ''Radio Bucureşti'', în perioada 1934-1938.

Ca poet a debutat în 1913, sub pseudonimul D. Pandara, cu poezia "Miriapodul", în revista "Versuri şi proză". A publicat volumele de poezie "Scut şi targă" (1926) şi "Itinerar sentimental" (1932).

Printre lucrările sale de critică literară şi publicistică, în care sunt reunite şi colaborările la revistele vremii, se numără: "Repertoriu critic" (1925), "Menţiuni critice" (I-V, 1928-1946), continuate cu "Menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1948-1956)" (1957), "Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1957-1960)" (I-III, 1961-1967), "Dictando divers" (1940), "Jurnal de lector" (1944), culegerea de articole "Memorial de ziaristică" (1970), "Eminesciana" (1971), "Lecturi intermitente" (1971).

''În critică Perpessicius nu a fost partizanul unei singure şcoli literare. A îmbrăţişat toate direcţiile şi toate formulele artistice, din convingerea că un critic literar nu trebuie să aibă prejudecăţi sau preferinţe. (...) Criticul manifestă, în consecinţă, o egală curiozitate faţă de o operă naturalistă sau faţă de alta simbolistă, primeşte cu o emoţie totdeauna de sărbătoare lucrarea unui scriitor cunoscut şi scrierea unui debutant. Le analizează cu minuţie, le introduce într-un cadru larg de referinţe literare, le apropie de opere ilustre, studiază atent etiologia îndepărtată a motivului artistic, făcând adesea lungi şi voluptoase incursiuni în literatura universală'', se arată în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Editura Albatros, Bucureşti, 2001).

A editat, în colaborare cu Ion Pillat, "Antologia poeţilor de azi" (I-II, 1925, 1928), iar în 1938 a editat antologia "De la Chateaubriand la Mallarmé. Pagini de critică franceză literară".

Începând din 1933, Perpessicius s-a dedicat celor 15.000 de pagini ale manuscriselor lui Mihai Eminescu, rezultând ediţia critică a operei poetului ("Opere", I-VI, 1939-1963). Celor şase volume monumentale le-a anexat un imens material, reprezentând note şi variante, adnotări. Pentru editarea operei poetice eminesciene a primit, în 1954, Premiul de Stat. ''Aproape uitat astăzi ca poet şi critic literar, Perpessicius continuă a se bucura de prestigiul celui mai important editor al lui Eminescu. Încheiată după moartea sa, de către alţii, monumentala ediţie de 'Opere' începută în anii '30 ai secolului trecut i se atribuie în întregime, ca omagiu, dar şi ca o recunoaştere a meritului celui care i-a trasat liniile principale'', nota criticul literar Nicolae Manolescu în ''Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură'' (Editura Paralela 45, 2008). Perpessicius s-a ocupat, de asemenea, şi de ediţia definitivă a operelor lui Mateiu I. Caragiale ("Opere", 1936).

A devenit membru corespondent al Academiei Române la 19 mai 1945, apoi, la 2 iulie 1955, a devenit membru titular al acestei prestigioase instituţii. A murit la 29 martie 1971, în Bucureşti.

La 29 martie 2016, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă au organizat o evocare cu tema "Perpessicius (1891-1971)", dedicată marcării a 125 de ani de la naşterea marelui critic şi istoric literar şi a 45 de ani de la moartea acestuia. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, Ruxandra Bratu; editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)

Explicaţie foto: Vernisajul unei expoziţii de manuscrise, documente şi fotografii din arhiva MNLR, intitulată 'Rotonda 13': Perpessicius (1891-1971), la Muzeul Naţional al Literaturii Române.