La 21 noiembrie 1991, proiectul de Constituţie a României a fost votat de deputaţii şi senatorii, constituiţi la acea vreme în Adunarea Constituantă. La 8 decembrie acelaşi an, proiectul avea să fie aprobat prin referendum de către cetăţeni. Procesul de elaborare a proiectului de Constituţie a durat un an şi jumătate, timp în care Parlamentul, constituit în Adunare Constituantă, a dezbătut şi votat proiectul, propus de Comisia de redactare a proiectului de Constituţie, conform cdep.ro.

Potrivit Decretului-Lege nr. 92/1990, Adunarea Deputaţilor şi Senatul s-au constituit în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituţiei României.

Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iulie 1990, când a fost aprobată componenţa nominală a Comisiei de redactare a proiectului de Constituţie. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, a fost formată din 23 de parlamentari şi 5 experţi - personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată (Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida), conform volumului "Geneza Constituţiei României 1991. Lucrările Adunării Constituante" (Regia Autonomă "Monitorul Oficial", 1991) şi site-ului http://www.cdep.ro/.

Adunarea Constituantă s-a întrunit în 43 de şedinţe, lucrările acesteia cuprinzând prezentarea tezelor, dezbaterea lor, depunerea de amendamente, discutarea amendamentelor şi votul pe articole. Fiecare dezbatere a câte unui titlu al proiectului era precedat de alocuţiunea câte unuia dintre specialiştii în drept, membri ai Comisiei de redactare.

Astfel, la 21 noiembrie 1991, din numărul total de 510 deputaţi şi senatori care compuneau Adunarea Constituantă, 476 au răspuns la apel (371 deputaţi şi 105 senatori), 33 de parlamentari au votat prin corespondenţă, în timp ce un singur senator nu a răspuns la apelul nominal şi nici nu şi-a exprimat votul prin corespondenţă. Din totalul voturilor exprimate, 414 membri ai Adunării au votat pentru adoptarea Constituţiei, întrunindu-se, astfel, majoritatea de două treimi necesară adoptării Constituţiei. S-a declarat, astfel, adoptată Constituţia României de către Adunarea Constituantă, se arată în procesul verbal privind rezultatul votului exprimat asupra proiectului de Constituţie, în şedinţa din 21 noiembrie 1991, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.

Varujan Vosganian, deputat şi preşedinte al Uniunii Armenilor din România, prezent la şedinţa Adunării Constituante pentru adoptarea Constituţiei; 21 noiembrie 1991.

Foto: (c)  ARMAND ROSENTHAL/AGERPRES FOTO - ARHIVA ISTORICA

Redăm, mai jos, câteva fragmente din alocuţiunea specialistului Ioan Vida pe marginea titlului III din Constituţia de la 1991 referitoare la conceptele de bicameralism şi delegarea legislativă.

Fragmente din alocuţiunea raportorului Comisiei de redactare, Ioan Vida, pe marginea Titlului III (Stenograma din 26 martie 1991, Monitorul Oficial, Partea a II-a, nr. 8 din 28 martie 1991; pp. 453-454 din volumul "Geneza Constituţiei României 1991. Lucrările Adunării Constituante"):

"Comisia de redactare a proiectului de Constituţie propune Adunării Constituante, în aplicarea principiului separaţiei puterilor, ca exercitarea funcţiei legislative să fie încredinţată unui parlament bicameral, format din Adunarea Deputaţilor şi Senat. Pentru a se ajunge la această concluzie, a fost luată în dezbatere şi varianta unui parlament unicameral, motivată în special de caracterul unitar al statului român, de costul redus al activităţii parlamentare şi de operativitatea crescută în procesul de legiferare (...) În susţinerea bicameralismului, un argument hotărâtor l-a constituit diferenţierea celor două camere în privinţa funcţiilor pe care le exercită şi a modalităţii de desemnare a membrilor. Ca atare, s-a ajuns la propunerea ca deputaţii să fie aleşi prin vot universal egal, direct, secret şi liber exprimat, în timp ce senatorii să fie desemnaţi de consiliile comunităţilor locale, prin vor direct. În cazul în care s-ar renunţa la aceste modalităţi diferite de desemnare a membrilor celor două camere, între acestea nu ar exista nicio deosebire. Senatorii şi deputaţii s-ar confunda, iar existenţa a două camere paralele, identice, ar fi lipsită de orice logică a democraţiei şi a dreptului constituţional, ţinând seama de sistemul politic preconizat prin tezele noastre. (...).

Dincolo de domeniul legii, în măsura în care Guvernul este abilitat printr-o lege, el poate interveni prin hotărâri, pentru reglementare unor relaţii sociale. Această competenţă a Guvernului este exercitată sub controlul Parlamentului, care este liber să înlocuiască hotărârile Guvernului printr-o lege, să le abroge sau chiar să le modifice. O serie de idei cuprinse în teze sunt menite să soluţioneze una dintre cele mai complicate probleme ale dreptului constituţional şi anume delegarea legislativă. În multe state ale lumii, deşi în practică există delegare legislativă, ea nu este reglementată prin Constituţie. Delegarea legislativă poate fi considerată periculoasă pentru supremaţia Parlamentului, în măsura în care Guvernul poate abuza de aceasta. Soluţia aleasă de comisie vine în întâmpinarea unui asemenea pericol, prin instituirea controlului parlamentar asupra acţiunii Guvernului. Ţinând seama de caracterul complex şi dinamic al relaţiilor sociale, de necesitatea de a asigura, în situaţii excepţionale intervenţia rapidă a Guvernului într-un anumit domeniu, tezele prevăd posibilitatea ca executivul să reglementeze, temporar, printr-o ordonanţă, şi materii din domeniul rezervat legii, cu condiţia ca Parlamentul să emită o lege de abilitare în aceste sens. (...)"

***
Titlul III din Constituţia din 1991 se numeşte "Autorităţile publice" şi este structurat în şase capitole. Capitolele, la rândul lor, sunt împărţite pe secţiuni:

Capitolul I: Parlamentul
Secţiunea 1 - Organizarea şi funcţionarea - cu următoarele articole:  Rolul şi structura; Alegerea Camerelor; Durata mandatului; Organizarea internă; Şedinţe comune; Sesiuni; Actele juridice şi cvorumul legal; Caracterul public al şedinţelor.
Secţiunea 2: Statutul deputaţilor şi al senatorilor - cu următoarele articole: Mandatul reprezentativ; Mandatul deputaţilor şi al senatorilor; Incompatibilităţi; Imunitatea parlamentară; Independenţa opiniilor; Indemnizaţia şi celelalte drepturi.
Secţiunea 3: Legiferarea - cu următoarele articole: Categorii de legi; Iniţiativa legislativă; Adoptarea legilor şi a hotărârilor; Trimiterea proiectelor de legi şi a propunerilor legislative de la o cameră la cealaltă; Mediere; Promulgarea legii; Intrarea în vigoare a legii; Consiliul Legislativ.

Capitolul II: Preşedintele României - cu următoarele articole: Rolul Preşedintelui; Alegerea Preşedintelui; Validarea mandatului şi depunerea jurământului; Durata mandatului; Incompatibilităţi şi imunităţi; Numirea Guvernului; Consultarea Guvernului; Participarea la şedinţele Guvernului; Mesaje; Dizolvarea Parlamentului; Referendumul; Atribuţii în domeniul politicii externe; Atribuţii în domeniul apărări; Măsuri excepţionale; Alte atribuţii; Suspendarea din funcţie; Vacanţa funcţiei; Interimatul funcţiei; Răspunderea Preşedintelui interimar; Actele Preşedintelui; Indemnizaţia şi celelalte drepturi.

Capitolul III: Guvernul - cu următoarele articole: Rolul şi structura; Învestitura; Jurământul de credinţă; Incompatibilităţi; Încetarea funcţiei de membru al Guvernului; Primul-ministru; Actele Guvernului; Răspunderea membrilor Guvernului; Încetarea mandatului.

Capitolul IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul - cu următoarele articole: Informarea Parlamentului; Întrebări şi interpelări; Moţiunea de cenzură; Angajarea răspunderii Guvernului; Delegarea legislativă.

Capitolul V: Administraţia publică
Secţiunea 1: Administraţia publică centrală de specialitate - cu următoarele articole: Structura; Înfiinţarea; Forţele armate; Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
Secţiunea 2: Administraţia publică locală - cu următoarele articole: Principii de bază; Autorităţi comunale şi orăşeneşti; Consiliul judeţean; Prefectul.

Ion Raţiu, deputat PNŢCD la şedinţa Adunării Constituante pentru adoptarea Constituţiei României din 21 noiembrie 1991.

Foto: (c)  ARMAND ROSENTHAL/AGERPRES FOTO - ARHIVA ISTORICA

Capitolul VI - Autoritatea judecătorească
Secţiunea 1: Instanţele judecătoreşti - cu următoarele articole: Înfăptuirea justiţiei; Statutul judecătorilor; Instanţele judecătoreşti; Caracterul public al dezbaterilor; Dreptul la interpret; Folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti; Poliţia.
Secţiunea 2: Ministerul Public - cu următoarele articole: Rolul Ministerului Public; Statutul procurorilor.
Secţiunea 3: Consiliul Superior al Magistraturii; Componenţa; Atribuţii

***
Printre modificările aduse de revizuirea din 2003 la Titlul III, se numără: stabilirea mandatului preşedintelui ţării la cinci ani faţă de patru ani cât era în Constituţia din 1991 (Art. 83 din Constituţia din 2003); introducerea unui nou alineat care prevede că preşedintele nu îl poate revoca pe primul ministru (Art. 107); transformarea Curţii Supreme de Justiţie în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 126 din Constituţia revizuită); sporirea rolului şi importanţei Consiliului Superior al Magistraturii ca fiind garantul independenţei justiţiei şi incluzând în componenţa acestuia reprezentanţi ai societăţii civile (art. 133, 134 din Constituţia revizuită); scăderea numărului de cetăţeni care pot promova o iniţiativă legislativă de la 250.000 la 100.000 (art. 74 din Constituţia revizuită); restrângerea imunităţii parlamentare la voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului (art. 72 din Constituţia revizuită).

Pentru fluidizarea activităţii legislative şi eliminarea etapelor medierii şi divergenţelor, Constituţia din 2003 a prevăzut o mai bună partajare a competenţelor legislative ale fiecăreia dintre camere, asigurându-se o anumită specializare a acestora, dar, în acelaşi timp, o menţinere a egalităţii în atribuţii. Potrivit modificării din 2003, proiectele legislative sunt dezbătute şi adoptate de ambele Camere, dar, pe rând, fiecare Cameră va avea o competenţă decizională, în sensul că a doua Cameră sesizată se va pronunţa definitiv în domeniul rezervat acesteia. Camera Deputaţilor va avea în competenţă decizională, în principal, legile ordinare, în timp ce Senatului îi va reveni ratificarea acordurilor internaţionale. Legile organice sunt fi împărţite în mod egal, ca importanţă şi număr, între cele două Camere, scrie cdep.ro. (art. 65, art. 73, art. 75, art. 76 din Constituţia revizuită).

Cu privire la administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale, Constituţia din 2003 prevede că, pe lângă principiile descentralizării şi autonomiei locale, aceasta se întemeiază şi pe principiul deconcentrării serviciilor publice, subliniindu-se că între prefect şi celelalte autorităţi publice locale nu există raporturi de subordonare (art. 120, art. 123), conform http://cdep.ro. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere: Şedinţa parlamentară a Adunării Constituante pentru adoptarea Constituţiei României; 21 noiembrie 1991.