Valentin Silvestru, personalitate marcantă a vieţii teatrale din România, s-a născut la 20 octombrie 1924, la Vaslui.

A absolvit Liceul Naţional din Iaşi în 1942, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, devenind licenţiat în 1949, se arată în "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).

În 1943 a debutat în presă, cu un articol despre Henrik Ibsen, publicat în ziarul "Ecoul". Şi-a început activitatea ca reporter la ziarele "Victoria" (1944-1945) şi "România liberă" (1945-1946), indică şi "Dicţionarul scriitorilor români" (Editura Albatros, Bucureşti, 2002). A fost redactor la "Rampa", "Flacăra" (1948-1950), redactor-şef al publicaţiei "Probleme de cinematografie" (1951-1953), şeful secţiei de artă şi cronicar la revistele "Contemporanul" (până în 1969) şi "România literară" (până în 1992). A colaborat cu cronici dramatice şi comentarii teatrale la diverse publicaţii de teatru, la "Lumea" (1946), "Gazeta literară", "Viaţa românească", "Teatrul", "Tribuna", "Cronica", "Astra", "Familia", "Ateneu", "Ramuri" etc.

Cu proză satirică şi umoristică a debutat în revista "Mitică", condusă de Tudor Muşatescu (1940). A scris nuvele şi schiţe, precum "Într-o noapte înstelată" (1951), "Jurnalul cu file violete" (1955), "Glastra cu sfecle" (1965), "Tufă de Veneţia" (1971), "De ce râdeau gepizii..." (1973), "Când plouă, taci şi-ascultă..." (1974), "Zâna castraveţilor" (1976), "Arta îmbrobodirii", "Un bou pe calea ferată" şi "Oasele ca proprietate personală" (1993), "Praf şi pulbere" (1996), ultima carte a sa .

A fost director artistic la Studioul Cinematografic Bucureşti (1950-1951) şi profesor de estetică la Institutul de Teatru din Bucureşti (1953-1959), profesor la Universitatea "Hyperion" din Bucureşti (după 1990). A condus secţia de dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, a fost membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, secţia română, a întemeiat şi a condus Fundaţia "Teatrul XXI", a fost unul dintre iniţiatorii Asociaţiei Umoriştilor din România.

Specializat în teatru şi cinematografie, a devenit unul dintre cei mai pasionaţi critici de teatru. A semnat multe cărţi de critică şi teorie teatrală, printre care: "Personajul în teatru" (1966), "Spectacole în cerneală" (1972), "Caligrafii pe cortină" (1974), "Clio şi Melpomena" (1977), "Elemente de caragialeologie" (1980), "Ora 19.30" (1983), "Un deceniu teatral" (1984). A colaborat la editarea volumelor "Teatrul românesc contemporan în perioada 1944-1974", "Istoria teatrului de păpuşi" (1975). A publicat monografiile "Jules Cazaban" (1979), "Carte despre Toma Caragiu" (în colaborare, 1984), "Birlic, o viaţă trăită pe scenă" (1991), ultima fiind "Alexandru Giugaru, un geniu al scenei" (1996), precum şi cărţi dedicate călătoriilor pe care le-a întreprins ("Teatrul Naţional I.L. Caragiale la Paris", 1956; "Jurnalul de drum al unui critic teatral. 1944-1974"). Ca dramaturg a scris comedia "Cearta" (1949) şi piese pentru copii şi păpuşi - "Întoarcerea zânei minunilor pe pământ" (1962), "Suferinţele Haralambinei" (1964) ş.a..

Timp de cinci decenii, Valentin Silvestru a îmbrăţişat astfel cele mai diverse genuri şi modalităţi de exprimare, devenind o personalitate marcantă a vieţii teatrale din ţara noastră, fiind recunoscut ca autoritate în domeniu şi de critica internaţională. A fost unul dintre cei mai importanţi animatori ai festivalurilor de teatru din ţară, a organizat colocvii şi dezbateri, a fost membru în numeroase jurii.

Pentru publicul larg s-a făcut cunoscut cu rubrica ''Poşta veselă'', pe care a susţinut-o ani de-a rândul în cadrul emisiunii ''Unda veselă'' la Radio Bucureşti, se mai menţionează în "Dicţionarul general al literaturii române".

I-au fost decernate Premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru şi Muzică (1978), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ''Elemente de caragialeologie'', precum şi un premiu al Academiei Române pentru volumul colectiv ''Teatrul românesc contemporan'' (1975).

Valentin Silvestru a murit la 25 noiembrie 1996, la Bucureşti. AGERPRES/Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)