logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Săptămâna europeană 15-19 noiembrie 2021

Imagine din galeria Agerpres

Negociatorii Parlamentului European şi ai guvernelor Uniunii au convenit asupra bugetului comunitar pentru anul 2022. Strategia Comisiei Europene de protejare a pădurilor în perspectiva anilor 2030 a fost respinsă de statele membre ale Uniunii. Consiliul Uniunii Europene a hotărât asupra actualizării listei de proiecte finanţate în spectrul cooperării structurate permanente a UE (PESCO). Armenia şi Uniunea Europeană au semnat un acord pentru crearea unui spaţiu aerian comun. Acestea sunt câteva dintre temele semnificative de pe agenda instituţiilor comunitare în perioada 15-19 noiembrie 2021.


Parlamentul European

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Negociatorii legislativului comunitar şi cei ai guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la 15 noiembrie 2021 la un numitor comun privind bugetul Uniunii pe anul 2022, cifrat la 169,5 miliarde de euro, cu cinci miliarde de euro în plus faţă de planificarea bugetară pentru anul curent, conform dpa. Printre obiectivele asumate ale bugetului se află combaterea consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19 şi promovarea protecţiei mediului, iar o parte din fonduri va continua să fie folosită pentru subvenţiile către fermieri şi regiunile mai puţin dezvoltate din statele Uniunii Europene. În plus, pe lângă bugetul anual pentru 2022, ţările UE se vor baza în continuare pe sprijinul oferit de instrumentul de redresare NextGenerationEU şi de Mecanismul de redresare şi rezilienţă.
 

Eurodeputaţii şi-au transmis nemulţumirea, la 15 noiembrie 2021, printr-o scrisoare adresată preşedintei executivului comunitar, Ursula von der Leyen, privind calitatea foarte slabă a răspunsurilor date de Comisie întrebărilor formulate de europarlamentari. În documentul transmis de cei peste 180 de eurodeputaţi este subliniată ''calitatea deplorabilă a răspunsurilor, care vin prea târziu, sunt evazive, incomplete şi lipsite de orice substanţă.'' Cu acest prilej, eurodeputaţii cer şefei Comisiei Europene să adopte măsuri pentru îndreptarea situaţiei existente.


Comisia Europeană

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Armenia şi Uniunea Europeană au semnat un acord privind crearea unui spaţiu aerian comun, fundamentat pe standarde comune în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea aviaţiei şi managementul traficului aerian, a anunţat la 15 noiembrie 2021 Comisia Europeană. Acordul aduce un set de beneficii cu privire la transportul aerian, intensificarea legăturilor directe şi avantaje economice de ambele părţi, prin oportunităţi diverse în cadrul relaţiilor comerciale. Urmare a prevederilor acordului, Armenia îşi va armoniza legislaţia la normele şi standardele Uniunii în materie de aviaţie, securitate, mediu, reglementare economică, concurenţă, protecţia consumatorilor şi domeniul social.

Strategia Comisiei Europene de protejare a pădurilor la orizontul anilor 2030 a fost respinsă, la 15 noiembrie 2021, de statele membre ale Uniunii, care au cerut executivului comunitar să ia în considerare importanţa exploatării economice a pădurilor şi competenţele decizionale ale statelor membre, conform AFP. Statele au transmis Comisiei să găsească, în strategia sa, ''un echilibru - în ceea ce priveşte rolul multifuncţional al pădurilor - între aspectele de mediu, sociale şi economice ale unei gestiuni forestiere durabile''. Statele au mai cerut Comisiei să asocieze deplin proprietarii şi administratorii de păduri în consultările care au loc pe această speţă.

Comisia Europeană a propus, la 17 noiembrie 2021, o revizuire a regulamentului UE privind transferurile de deşeuri, potrivit Reuters şi AFP. Legislaţia avansată, care mai are nevoie de aprobarea statelor UE şi a Parlamentului European, face parte din iniţiativele blocului comunitar de a reduce poluarea şi de a spori reciclarea unor materiale precum plasticul, textilele şi metalele, conform Pactului Verde european. În acest sens, exporturile deşeurilor către ţările ce nu sunt membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) vor fi permise numai dacă acestea din urmă acceptă să le primească şi ''sunt în măsură să le gestioneze durabil''. Cât despre exporturile deşeurilor către ţările membre ale OCDE - circa 10 în afara UE -, acestea vor putea fi suspendate dacă acele deşeuri sunt susceptibile să provoace probleme de mediu. Comisia Europeană propune consolidarea combaterii traficului ilegal cu deşeuri europene, a cărui valoare anuală este estimată la circa 9,5 miliarde de euro, permiţând agenţiei europene anti-fraudă OLAF să participe la investigaţiile naţionale şi consolidând sancţiunile.

Executivul comunitar a adoptat, la 18 noiembrie 2021, o comunicare privind o politică în domeniul concurenţei pregătită pentru noi provocări, care stabileşte rolul important al politicii în domeniul concurenţei pentru a plasa Europa pe calea redresării, pentru tranziţia verde şi cea digitală, precum şi pentru garantarea unei pieţe unice reziliente, potrivit unui comunicat al Comisiei. Comunicarea subliniază capacitatea intrinsecă a politicii în domeniul concurenţei de a se adapta la noile circumstanţe ale pieţei, la priorităţile de politică şi la nevoile consumatorilor.


Consiliul Uniunii Europene

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


La 15 noiembrie 2021, miniştrii de externe din Uniunea Europeană au convenit asupra aplicării unor noi sancţiuni împotriva Belarusului, în contextul crizei migraţiei, conform Reuters. Decizia a fost unanimă şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că vor fi vizate liniile aeriene şi agenţiile de turism implicate în "forţarea ilegală a migranţilor". Comisia Europeană a anunţat că analizează posibilitatea de a sancţiona şi alte linii aeriene, pe lângă compania naţională belarusă, căreia i-a fost deja interzis survolul teritoriului Uniunii Europene şi accesul pe aeroporturile europene.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la 16 noiembrie 2021, o decizie de actualizare a listei de proiecte care urmează să fie realizate în spectrul cooperării structurate permanente a UE (PESCO). Un număr de 14 proiecte noi vor fi adăugate la lista celor 46 de proiecte existente care au fost dezvoltate în cadrul PESCO începând din decembrie 2017, potrivit unui comunicat al Consiliului UE. Noile proiecte reprezintă încă un pas înainte în direcţia obiectivului de a investi şi de a dezvolta împreună în domeniul apărării, cu precădere în domeniul aeronautic şi în cel spaţial. Totodată, Consiliul a adoptat două recomandări care stabilesc obiective mai precise pentru cea de a doua fază iniţială a PESCO 2021-2025 şi privind progresele înregistrate de membrii proiectului în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor lor. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 20-10-2026 09:30

20 octombrie - Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian

La 20 octombrie este celebrată Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian. Marcată anual de Federația Internațională a Asociațiilor Controlorilor de Trafic Aerian (IFATCA), Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian are menirea de a crește gradul de interes public față de rolul acestei profesii în societate, față de eforturile depuse

Documentare 20-10-2026 09:00

DOCUMENTAR: Recensământul Populației și Locuințelor din România (20-31 octombrie 2011)

Recensământul populației și al locuințelor 2011, desfășurat în perioada 20-30 octombrie, a reprezentat un demers statistic de importanță strategică pentru România. Acesta a fost al 12-lea recensământ din România și primul efectuat după aderarea României la Uniunea Europeană, toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) demarând acț

Documentare 20-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia Greco-catolice Sf. m. Artemie Romano-catolice Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug. Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziu

Documentare 20-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie

Este a 293-a zi a anului 2026. Au mai rămas 72 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 37 m și apune la 18 h 23 m. Luna răsare la 15 h 49 m și apune la 00 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 19-10-2026 12:57

Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)

Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de

Documentare 19-10-2026 11:35

AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''

Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco

Documentare 19-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu

Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie

Documentare 19-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr

Documentare 19-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie

Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d