Piesa de teatru absurd "Scaunele", de Eugen Ionesco, a fost scrisă în 1951, în limba franceză (titlul original - "Les Chaises"), şi a avut premiera în 1952, la Théâtre du Nouveau Lancry din Paris, în regia lui Sylvain Dhomme, conform site-ului https://www.teatrulgerman.ro/.

"Scaunele" este a patra piesă importantă a lui Ionesco, după "Cântăreaţa cheală" (1949), "Jacques sau supunerea" (1950) şi "Lecţia" (1950).

Subiectul gravitează în jurul a doi vârstnici, soţ şi soţie, care trăiesc de mult timp izolaţi de lume, într-o casă împrejmuită de apă. Existenţa lor se desfăşoară ca un ritual, în care deapănă aceleaşi amintiri - unele reale, altele imaginare -, îşi împărtăşesc regretele faţă de ceea ce ar fi putut să fie dar n-a fost, se enervează, se împacă.

Cei doi - Bătrâna (Semiramida) şi Bătrânul (Mareşalul - alintat de soţie "Puiu") - se pregătesc pentru marele eveniment: bătrânul va transmite omenirii "mesajul său" pe care îl pregăteşte de multă vreme. Cei doi organizează o mare conferinţă, cu zeci de invitaţi: "toţi proprietarii", "toţi savanţii", "episcopii", "chimiştii", "cazangiii", "violoniştii", "delegaţii", "preşedinţii", "poliţiştii". Bătrânul doreşte ca mesajul să fie transmis de către Orator.

Curând încep să sosească oaspeţii: Doamna, Colonelul, Frumoasa, Fotogravorul. Ei reprezintă o prezenţă reală pentru cei doi bătrâni, dar publicul nu-i vede, pentru că aceştia trăiesc doar în imaginaţia celor doi. Bătrânul şi Bătrâna chiar discută cu musafirii, dar nu se aud decât vocile celor doi, nu şi cele ale oaspeţilor. Dar Bătrâna aduce din ce în ce mai multe scaune, pentru că numărul musafirilor creşte. Această mulţime este nevăzută şi neauzită de public.

La conferinţă soseşte şi Împăratul, la fel de invizibil ca şi ceilalţi invitaţi, iar bătrânii sunt copleşiţi de emoţie la vederea lui. Curând apare şi Oratorul. Cei doi, Bătrânul şi Bătrâna, fac prezentările, ea repetând ca un ecou tot ce spune el. Bătrânul îşi ia rămas bun de la soţie şi se aruncă pe fereastră, în apă. Bătrâna îl urmează, aruncându-se şi ea în apă. De fapt, finalul este o sinucidere în doi.

În 7 aprilie 2004 a avut loc premiera piesei la Teatrul Bulandra, în regia lui Felix Alexa, avându-i în distribuţie pe actorii Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Radu Pocovnicu.

Regizorul Felix Alexa declara: " 'Scaunele' - poate cea mai metafizică dintre piesele lui Ionesco, continuă să ne răscolească existenţa, pe care o credem, sau vrem cu disperare să o credem, plină de sens şi de evenimente importante. Ionesco ne arată, fără menajamente, golul în care ne zbatem, o imagine a omenirii în căutarea propriei identităţi şi a unui scop care să ne justifice viaţa. Căutare iluzorie. Suntem resturile omenirii, dar cu asemenea resturi se mai poate face încă o ciorbă pe cinste, spune bătrânul din piesă. Cinism salvator.", menţionează site-ul https://www.teatral.ro/.

Piesa a fost tradusă din limba franceză de Vlad Zografi şi Vlad Russo.

"Doi bătrâni îşi analizează cu melancolie viaţa. Vorbesc, se agită şi aşteaptă, alintându-se cu amintiri ratate. O ultimă reprezentaţie în faţa unor oameni care seamănă leit cu ei, nişte absenţe. O analiză a ceea ce a fost fericirea şi nefericirea lor. Trec fulgerător de la tristeţea fără gravitate la un entuziasm fără durată, se mint, se ceartă şi se consolează reciproc. Un discurs despre singurătatea în doi, despre ratarea în cuplu şi moartea de unul singur", scrie site-ul https://www.bulandra.ro/, în prezentarea piesei.

"Semiramida şi Puiul ei sunt o metaforă - cea a eului intrinsec al fiecăruia dintre noi, o reprezentaţie a ceea ce cinismul lui Ionesco doar schiţează. Ceea ce pare fără sens, discursul dezorganizat al personajelor, penibilul, grotescul, capătă formă şi sens, se nuanţează în fiecare dintre privitori. 'Scaunele' invită la autoanaliză şi reflecţie, iar însetaţii după idei se vor încărca cu reflecţii care mai de care mai profunde: Cine sunt Semiramida şi Puiul ei? Oare sinuciderea celor două personaje ar trebui luată ca atare sau este o metaforă a declinului fiinţei umane? Oare cei doi au, într-adevăr, 94, respectiv 95 de ani sau vârsta este doar o metaforă a îmbătrânirii premature a sufletului?", notează site-ul https://hailateatru.com/.

În 27 martie 2005, piesa "Scaunele" a avut premiera la Teatrul German de Stat din Timişoara, în regia lui Victor Ioan Frunză.

"Eugene Ionesco caricaturizează în piesa 'Scaunele' iluzia unei perechi despre bunăstare şi împlinire. Cei doi bătrâni îşi imaginează că menirea lor constă în a transmite lumii un foarte important mesaj, astfel că primesc - în închipuirea lor - vizita unor marcante personalităţi ale statului şi ale istoriei. În realitate, însă, camera - goală - se umple doar cu scaune, pe care cei doi le aduc în încăpere pentru fiecare din oaspeţii invitaţi. Scaunele devin treptat o prezenţă din ce în ce mai consistentă. Spre diferenţă de piesele construite pe dialog, aici personajele acţionează aidoma unor marionete. Marionetele vorbesc, se mişcă şi ajung să îşi construiască propria lor realitate, cucerindu-l pe spectator spre a descoperi împreună un tărâm al marilor adevăruri", notează site-ul https://www.teatrulgerman.ro/, în prezentarea piesei.

Din distribuţia teatrului timişorean fac parte actorii Ildikó Jarcsek-Zamfirescu, Boris Gaza, Balázs Attila.

Referitor la modul în care a fost scrisă piesa "Scaunele", autorul Eugen Ionesco declara: " 'Scaunele' sunt o încercare de împingere dincolo de limitele actuale ale dramei... Lumea îmi apare în anumite momente ca şi cum ar fi golită de semnificaţie, iar realitatea ireală. Tocmai acest sentiment de irealitate, de căutare a unei realităţi esenţiale, uitate, nenumite - în afara căreia nu mă simt fiinţând - am vrut să-l exprim prin personajele mele ce rătăcesc în incoerenţă, neposedând nimic în afară de angoasele, de remuşcările, de eşecurile lor, de golul vieţii lor. Nişte fiinţe înecate de lipsa de sens nu pot fi decât groteşti, suferinţa lor nu poate fi decât derizoriu tragică. Întrucât lumea e de neînţeles pentru mine, aştept să mi se explice...", menţionează site-ul https://www.teatrulgerman.ro/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: bulandra.ro