Marie Sklodowska-Curie (născută Maria Sklodowska) este prima femeie căreia i-a fost decernat un Premiu Nobel şi primul savant care a primit două Premii Nobel (în două domenii diferite - fizică şi chimie). Renumită pentru cercetările efectuate în domeniul radioactivităţii, pentru descoperirea poloniului şi a radiului, ca şi pentru introducerea termenului de "radioactivitate", Marie Sklodowska-Curie devenea la 5 noiembrie 1906 prima femeie care a susţinut o prelegere la Sorbona.

Marie Sklodowska-Curie s-a născut la 7 noiembrie 1867, la Varşovia, în Polonia, într-o familie de profesori. Era cel mai mic copil din cei cinci ai familiei - patru fete şi un băiat. Între 1872-1878 a primit educaţie şi instruire în familie, învăţând limbile franceză şi germană, precum şi primele noţiuni de fizică şi chimie, potrivit volumului "Marie Curie. O viaţă închinată ştiinţei, umanismului şi păcii", de Eve Curie (prefaţă şi traducere - Felicia Marinca; Bucureşti, 1987). Şi-a terminat studiile secundare (gimnaziul) în 1883.

Greutăţile nu au ocolit-o, şi, încă de pe când era adolescentă, în perioada 1884-1890 a fost nevoită să lucreze ca guvernantă şi ca învăţătoare la diverse familii, pentru a-şi câştiga existenţa. Au urmat mari sacrificii în vederea strângerii banilor pentru a-şi putea continua studiile la Paris.

În 1891 pleacă la Paris, invitată de sora sa mai mare, Bronia, care urma aici studii în medicină. În acelaşi an începe studiile la Sorbona (1891-1894). În 1893 a luat prima examenul de licenţă în fizică, iar în 1894 a luat a doua examenul de licenţă în matematici. În această perioadă lucrează în laboratorul profesorului Gabriel Lippman.

La Paris îl cunoaşte, în 1894, pe fizicianul francez Pierre Curie, urmând o perioadă de amplă corespondenţă între cei doi. Pierre Curie era din 1882 şef de lucrări la Şcoala de Fizică şi Chimie din Paris, unde a lucrat timp de 22 de ani. În 26 iulie 1895 Maria Sklodowska s-a căsătorit cu Pierre Curie, devenind Marie Sklodowska-Curie.

Era o perioadă de mari descoperiri în fizică (în 1895 fizicianul german Konrad Wilhelm Röntgen descoperă razele X, iar în 1896 fizicianul francez Henri Becquerel descoperă fenomenul de radioactivitate, la uraniu), iar Marie Curie a început acum cercetările în domeniul radioactivităţii.

"Intrigată şi dorind să cunoască originea acestor raze, precum şi dacă numai elementul uraniu este radioactiv, Marie Curie a reluat experienţele, a măsurat puterea de a emite raze a diferiţilor compuşi ai uraniului şi, rând pe rând, a tuturor elementelor cunoscute (...) Prin aceste experienţe ea a descoperit că nu numai uraniul, ci şi toriul emite spontan raze asemănătoare cu acelea emise de uraniu. Marie Curie a denumit proprietatea de a emite spontan raze 'radioactivitate', iar elementele uraniu şi toriu, radioelemente" ("Viaţa şi opera savantei Marie Curie", E. Zamfirescu, Ed. Tehnică, 1955).

Continuând cercetările cu diferite minereuri, Marie Curie a constatat că un anumit minereu de uraniu, numit pehblendă, are o radioactivitate mai intensă decât elementele uraniu şi toriu, trăgând concluzia că pehblenda trebuie să conţină un element nou, mai radioactiv decât uraniul. Marie Curie a făcut o comunicare în acest sens la Academie. În tot acest timp, Pierre Curie a urmărit cu interes experienţele efectuate de soţia sa, iar din 1898 a început colaborarea soţilor Curie în cercetările asupra pehblendei. Marie Curie şi-a dat seama că a descoperit un nou element chimic. Continuând cercetările, concluzionează că pehblenda conţine două elemente responsabile de emisia acelor unde radioactive mai puternice. În 1898 reuşeşte să izoleze unul dintre aceste elemente, care se va numi poloniu, după Polonia, ţara de origine a savantei.

La 12 mai 1898 soţii Curie au descoperit radiul, cel de-al doilea element nou găsit în pehblendă. La 26 decembrie 1898 ei au comunicat într-o notă Academiei de Ştiinţe existenţa radiului în minerale de uraniu, mai activ decât uraniul şi toriul.

Primele cercetări au fost efectuate de soţii Curie în condiţii grele, adesea neprielnice, mai exact într-un hangar. La 12 septembrie 1897 se născuse prima fiică a celor doi, Irene Curie, viitoarea savantă Irene Joliot-Curie, iar la 6 decembrie 1904 s-a născut cea de-a doua fiică a lor, Eve Curie, viitoare ziaristă, scriitoare şi pianistă. Cei doi soţi au depus o muncă asiduă în laborator, Marie Curie mărturisind mai târziu că, în pofida tuturor greutăţilor, cei mai frumoşi ani din viaţa sa au fost cei petrecuţi în laborator.

În perioada 1899-1900 au avut loc ample cercetări şi experienţe pentru separarea şi măsurarea greutăţii atomice a radiului. Marie Curie devine, în 1900, profesoară la Şcoala normală superioară din Sevres. Continuând cercetările, reuşeşte, în 1902, să prepare un decigram de clorură de radiu şi să-i măsoare greutatea atomică (226). În 1903 Marie Curie şi-a susţinut teza de doctorat cu tema "Cercetări asupra substanţelor radioactive".

Soţilor Curie le este conferită în noiembrie 1903, din partea Royal Society din Londra, medalia Davy, iar la 10 decembrie 1903, Academia de Ştiinţe din Stockholm le-a conferit jumătate din Premiul Nobel pentru Fizică, jumătate revenindu-i lui Henri Becquerel, descoperitorul razelor de uraniu. Din motive de sănătate, soţii Curie nu vor pleca la data chemării pentru a li se acorda Premiul Nobel. ("Marie Curie. O viaţă închinată ştiinţei, umanismului şi păcii"). La 6 iunie 1905, Pierre şi Marie Curie pleacă la Stockholm pentru conferirea Premiului Nobel.

În octombrie 1905, Pierre Curie a devenit titularul catedrei de fizică creată pentru el la Sorbona. Ca profesor la Sorbona, el avea trei colaboratori: un şef de lucrări, funcţie în care este numită Marie Curie, un preparator şi un laborant. Din păcate, câteva luni mai târziu, la 19 aprilie 1906, Pierre Curie moare în urma unui accident stupid, sub roţile unei căruţe. Consiliul Facultăţii de Ştiinţe din Paris a decis în unanimitate, la 13 mai 1906, să încredinţeze catedra ce fusese creată special pentru Pierre Curie soţiei acestuia, Marie Curie. Era pentru prima dată când un post în învăţământul superior francez era încredinţat unei femei ("Oameni de ştiinţă... Conexiuni... Gesturi frumoase", C. Popescu-Ulmu, Bucureşti, Ed. Albatros, 1981).

Marie Curie a ţinut primul curs pe 5 noiembrie 1906, într-un mic amfiteatru supraaglomerat, fiind prima femeie profesor care ţinea o prelegere la Sorbona. Devenită, la scurt timp, profesor titular la Sorbona, ea a predat, după 1908, singurul curs de radioactivitate din lume. În acelaşi an se ocupă de publicarea operei lui Pierre Curie, iar în 1910 elaborează un magistral "Tratat de radioactivitate". Ea descoperă, de asemenea, o metodă pentru a doza radiul prin măsurarea emanaţiei sale, publică o "Clasificare a radioelementelor" şi o "Tabelă a constantelor radioactive", şi prepară primul etalon internaţional al radiului, care este depus în mod solemn la Biroul de Greutăţi şi Măsuri de la Sevres.

În anul 1911 obţine al doilea Premiu Nobel, de data aceasta în chimie. Până atunci nici un laureat nu fusese distins de două ori cu această înaltă recompensă ştiinţifică. În anii premergători izbucnirii Primului Război Mondial, Marie Curie primeşte titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi. Tot acum începe la Paris construcţia unui Institut al radiului, înfiinţat de Universitatea din Paris şi de Institutul Pasteur. Laboratorul de radioactivitate al acestui institut, a cărui construcţie s-a încheiat în 1914, a fost pus sub conducerea lui Marie Curie.

La izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, Marie Curie se informează rapid despre organizarea serviciilor sanitare şi constată o gravă lacună - spitalele din zona frontului şi chiar şi cele din spatele frontului erau lipsite aproape cu totul de instalaţii pentru raze X, atât de necesare serviciilor chirurgicale pentru examinarea fracturilor şi localizarea proiectilelor. Ea găseşte o soluţie, şi anume creează primul "automobil radiologic". Marie Curie se mai ocupă de echiparea a încă 20 de "automobile radiologice" şi de instalarea în spitale a două sute de săli de radiologie. În această campanie cu adevărat eroică este ajutată şi de fiica ei mai mare, Irene, care, de altminteri, o ajută între anii 1916-1918 la Institutul Radiului. ("Oameni de ştiinţă... Conexiuni... Gesturi frumoase", C. Popescu-Ulmu).

În 1921 întreprinde, împreună cu fiicele sale, o călătorie în Statele Unite ale Americii, prilej cu care este răsplătită pentru meritele sale cu medalii şi noi titluri de Doctor Honoris Causa. Anul următor este aleasă membru al Academiei de Medicină din Paris, iar Consiliul Societăţii Naţiunilor de la Geneva o numeşte membru al Comisiei Internaţionale de Cooperare Intelectuală. În 1924 Guvernul român îi conferă Medalia de Aur "Bene Merenti" Clasa I cu brevet. ("Marie Curie. O viaţă închinată ştiinţei, umanismului şi păcii").

A fost diagnosticată cu cataractă, la începutul anilor '20, fiind operată de patru ori până în 1930. A luat parte la numeroase congrese ştiinţifice, conferinţe, a vizitat laboratoare şi a contribuit la înfiinţarea la Varşovia, în Polonia, a unui Institut al radiului, în 1932. În paralel, continuă activitatea la Institutul Radiului din Paris. Din 1919 până în 1934, nu mai puţin de 483 de studii şi comunicări ştiinţifice, printre care 34 de teze, au fost publicate de chimiştii şi fizicienii Institutului Radiului. Din cele 483 de studii, 31 sunt rodul muncii lui Marie Sklodowska-Curie. ("Oameni de ştiinţă... Conexiuni... Gesturi frumoase", C. Popescu-Ulmu).

În timp, ca urmare a expunerii la radiaţiile puternice, a muncii intense, Marie Sklodowska-Curie s-a îmbolnăvit. În primăvara lui 1934 starea de sănătate i se deteriorează rapid, diagnosticul pus de medici fiind "anemie pernicioasă aplastică, cu evoluţie rapidă, febrilă". A murit la 4 iulie 1934 la sanatoriul din Sancellemoz, Franţa. A fost înmormântată în cimitirul de la Sceaux, alături de soţul ei. În 1935 a apărut post-mortem lucrarea sa "Radioactivitatea".

În anul 1995 rămăşiţele pământeşti ale soţilor Marie şi Pierre Curie au fost transferate la Pantheonul din Paris. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: nobelprize.org