logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Istoricul şi filologul Gheorghe Şincai

Image

Gheorghe Şincai, istoric şi filolog, reprezentant marcant al Şcolii Ardelene, pătruns de spiritul european şi adept al gândirii iluministe, s-a născut la 28 februarie 1754, în localitatea Râciu de Câmpie, judeţul Mureş, indică "Dicţionarul general al literaturii române", apărut sub egida Academiei Române (Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2007).

A făcut primele studii în limba maghiară, în satul Sabed. A învăţat apoi latina la şcoala reformată din Târgu-Mureş, de unde, la 14 ani, trece ca bursier la seminarul iezuiţilor din Cluj pentru a studia, timp de patru ani, gramatica şi poetica. La şcolile din Târgu-Mureş, Cluj, Bistriţa îşi însuşeşte limbile greacă, latină, maghiară, precum şi cunoştinţe solide de literatură clasică.

În 1773, la vârsta de 19 ani, era profesor de retorică şi poetică la Blaj, unde l-a avut ca elev pe Ion Budai Deleanu. Un an mai târziu se călugăreşte, luându-şi numele de Gabriel. Îşi continuă apoi studiile la Roma, la Colegiul "De propaganda fide", unde a fost bibliotecar. În 1779 îşi ia doctoratul în filosofie şi teologie.

Ca urmare a cercetării intense şi studiilor efectuate în arhive şi biblioteci din Roma, Gheorghe Şincai devine pasionat de istoria românilor, preocupat fiind de originea latină a poporului şi a limbii române. La Viena şi la Roma a studiat alături de Samuil Micu, împreună cu care avea să elaboreze prima gramatică tipărită a limbii române - ''Elementa linguae daco-romanae sive valachicae'' (Viena, 1780). Cu studii temeinice de teologie şi filosofie, poliglot, Gheorghe Şincai este, alături de Samuil Micu, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu, un reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene - expresie a iluminismului românesc.

La întoarcerea în ţară, se opreşte la Viena, pentru a studia, la Colegiul greco-catolic "Santa Barbara", "metoda" conducerii şcolilor naţionale şi dreptul. În 1784 devine director general al şcolilor române unite din Transilvania. În 1785 este numit director al Şcolii normale din Blaj, atunci înfiinţată, şi al tuturor şcolilor care urma să se înfiinţeze după edictul dat de împăratul Iosif al II-lea cu un an înainte. ''Adept fervent al politicii iozefiniste de culturalizare a populaţiei şi de laicizare a învăţământului, înfiinţează (sau reorganizează) numeroase şcoli săteşti, pregăteşte cadre didactice, fixează programele de învăţământ'' ("Dicţionarul general al literaturii române", Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2007).

Ca director al învăţământului greco-catolic din Transilvania a avut o contribuţie fundamentală în răspândirea culturii în mediul rural. În 1783 publică două abecedare, un catehism şi o gramatică elementară în limba latină, iar în 1785 - o aritmetică. Prin efortul său s-au construit peste 300 de şcoli româneşti.

Cade apoi victimă unei conspiraţii, fiind acuzat de complot împotriva statului. În 1794 este concediat din postul de director al şcolilor, fiind chiar întemniţat o perioadă, până în 1795. Pleacă apoi în satul Sinea (în Slovacia de astăzi), unde va rămâne - cu excepţia unei perioade în care s-a aflat la Oradea şi la tipografia Universităţii din Buda - până la sfârşitul vieţii.

Cea mai valoroasă lucrare a sa, terminată în 1811, poartă titlul de "Hronica românilor şi a mai multor neamuri''. Şincai orânduieşte aici povestirea evenimentelor pe ani, oferind, de fapt, nişte anale. "Hronica" nu s-a publicat în timpul vieţii autorului decât în parte, în ''Calendarul de la Buda'', în 1808 şi 1809.

Gheorghe Şincai a murit la 2 noiembrie 1816, la Sinea, lânga Kosice, în Slovacia de astăzi. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: radioromaniacultural.ro

Afisari: 395

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 20-10-2026 14:00

Accidente rutiere de microbuz, autobuz și autocar (cronologie selectivă 2025-2026)

Un accidentului rutier a avut loc la 20 octombrie 2026, pe DN 7 - Buftea, unde un microbuz a intrat în coliziune cu o autobasculantă. Două persoane au murit și alte 18 au fost rănite, fiind transportate la unități

Documentare 20-10-2026 09:30

20 octombrie - Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian

La 20 octombrie este celebrată Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian. Marcată anual de Federația Internațională a Asociațiilor Controlorilor de Trafic Aerian (IFATCA), Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian are menirea de a crește gradul de interes public față de rolul acestei profesii în societate, față de eforturile depuse

Documentare 20-10-2026 09:00

DOCUMENTAR: Recensământul Populației și Locuințelor din România (20-31 octombrie 2011)

Recensământul populației și al locuințelor 2011, desfășurat în perioada 20-30 octombrie, a reprezentat un demers statistic de importanță strategică pentru România. Acesta a fost al 12-lea recensământ din România și primul efectuat după aderarea României la Uniunea Europeană, toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) demarând acț

Documentare 20-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia Greco-catolice Sf. m. Artemie Romano-catolice Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug. Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziu

Documentare 20-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie

Este a 293-a zi a anului 2026. Au mai rămas 72 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 37 m și apune la 18 h 23 m. Luna răsare la 15 h 49 m și apune la 00 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 19-10-2026 12:57

Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)

Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de

Documentare 19-10-2026 11:35

AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''

Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco

Documentare 19-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu

Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie

Documentare 19-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr

Documentare 19-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie

Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)