SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Greco-catolice
Sf. M. Dumitru, Izvorâtorul de Mir
Romano-catolice
Ss. Dumitru, m.; Paul al VI-lea, pp.; Lucian şi Marcian, m.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 octombrie.
Sfântul Mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi drept-credincioşi.
Tatăl său era voievod în cetatea Solunului şi era creştin. Dar nu îndrăznea să mărturisească public credinţa în Hristos, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea păgânilor împăraţi.
"El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor" (Vieţile Sfinţilor).
Sfântul Dimitrie a fost fiul pe care cei doi soţi l-au primit de la Dumnezeu, după multe rugăciuni la Maica Domnului şi la Mântuitorul Hristos
Când copilul a ajuns la vârsta la care să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, a fost dus de părinţii săi, în camera lor de rugăciune, unde a văzut sfintele icoane. Aici chemând în taină un preot şi câţiva creştini, prieteni ai lor, l-au botezat pe fiul lor în numele Preasfintei Treimi.
După moartea tatălui său, Sfântul Dumitru a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) şi numit în locul acestuia, încredinţându-i-se Tesalonicul, cu ordinul de a-l curăţa de creştini.
Nu numai că Sfântul Dimitrie a încălcat această dispoziţie, dar odată întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia. În scurt timp, i s-a făcut cunoscut împăratului că Dimitrie este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l acesta, s-a mâniat şi a dorit să meargă în cetatea Tesalonicului să vadă cu ochii săi.
Întorcându-se victorios după o luptă în părţile de răsărit ale imperiului, Maximian a ajuns şi la Tesalonic. Aici l-a chemat în faţa sa pe guvernatorul cetăţii, tânărul Dimitrie, care stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creştin.
A fost închis, iar în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţa în care Sfântul Dimitrie fusese aruncat şi găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost lovit a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce, Sfântul Mucenic Dimitrie suferind astfel moarte martirică.
Creştinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuţă în care se săvârşeau multe minuni. În această bisericuţă a intrat prefectul Iliricului, Leontie, şi în timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Dimitrie şi a zidit o biserică mai mare şi mai frumoasă în locul celei dintâi.
Când s-a săpat temelia pentru această construcţie, au fost găsite moaştele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în aşa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie şi Izvorâtorul de Mir.
Edificiul paleocreştin original există şi astăzi şi face parte din site-ul Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1988.
Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este şi ocrotitorul oraşului. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accidente rutiere de microbuz, autobuz și autocar (cronologie selectivă 2025-2026)
Un accidentului rutier a avut loc la 20 octombrie 2026, pe DN 7 - Buftea, unde un microbuz a intrat în coliziune cu o autobasculantă. Două persoane au murit și alte 18 au fost rănite, fiind transportate la unități
20 octombrie - Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian
La 20 octombrie este celebrată Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian. Marcată anual de Federația Internațională a Asociațiilor Controlorilor de Trafic Aerian (IFATCA), Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian are menirea de a crește gradul de interes public față de rolul acestei profesii în societate, față de eforturile depuse
DOCUMENTAR: Recensământul Populației și Locuințelor din România (20-31 octombrie 2011)
Recensământul populației și al locuințelor 2011, desfășurat în perioada 20-30 octombrie, a reprezentat un demers statistic de importanță strategică pentru România. Acesta a fost al 12-lea recensământ din România și primul efectuat după aderarea României la Uniunea Europeană, toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) demarând acț
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia Greco-catolice Sf. m. Artemie Romano-catolice Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug. Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziu
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie
Este a 293-a zi a anului 2026. Au mai rămas 72 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 37 m și apune la 18 h 23 m. Luna răsare la 15 h 49 m și apune la 00 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














