O PERSONALITATE PE ZI: Istoricul Nicolae Bănescu

Istoric, unul dintre cei mai străluciţi bizantinologi europeni din prima jumătate a secolului al XX-lea, membru titular al Academiei Române, Nicolae Bănescu s-a născut la 16 decembrie 1878, la Călăraşi, potrivit volumului "Membrii Academiei Române / 1866-2003" (Bucureşti, Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003) şi site-ului www.bcub.ro.
Şi-a făcut studiile liceale, apoi pe cele universitare, la Bucureşti, la Liceul "Sf. Sava", respectiv la Facultatea de Litere şi Filosofie. Între 1910 şi 1912, a frecventat cursurile de limbă şi literatură latină ale Universităţii din Munchen, orientându-se spre bizantinologie. În 1914, a obţinut titlul de doctor cu calificativul "magna cum laudae".
După licenţă, a fost numit profesor de limbă franceză şi istorie la Craiova. Între anii 1907-1911, a fost inspector şcolar, director al Liceului "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti şi director al Liceului de la Mănăstirea Dealu.
După ce a luat parte la Războiul de Reîntregire Naţională ca ofiţer în rezervă, a fost numit profesor de istorie bizantină la Universitatea din Cluj (1919-1938), al cărei rector a fost între 1924 şi 1926. Apoi, din 1938 şi până la pensionare, în anul 1946, a fost profesor la Universitatea din Bucureşti, unde a preluat conducerea Catedrei de Studii Bizantine, vreme în care, pentru prima dată în ţara noastră, a predat istoria integrală a Bizanţului.
Nicolae Bănescu a fost director al Institutului de Studii Bizantine şi al Institutului de Studii Sud-Est şi Est Europene din Bucureşti.
În 1940 a preluat conducerea "Revistei Istorice". A fost membru în comitetul de conducere al revistei "Byzantion", încă de la fondarea acesteia.
În paralel cu activitatea didactică, Nicolae Bănescu a desfăşurat şi o intensă muncă ştiinţifică, publicând lucrări referitoare la istoria Dobrogei bizantine şi a organizării teritoriilor balcanice readuse sub controlul Constantinopolului, la originea şi la caracterul celui de-al doilea ţarat bulgar şi a relaţiilor cu Ţările Române. Dintre lucările sale menţionăm: "Cele mai vechi ştiri bizantine asupra românilor de la Dunărea de Jos" (1921), "Dobrogea bizantină" (1938), "Precizări istorice cu privire la ducatele bizantine Paristrion (Paradunavon) şi Bulgaria" (1943), "Vechiul stat bulgar şi Ţările Române" (1947) ş.a.
A fost vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Studii Bizantine (1961-1971); membru de onoare al Societăţii de Studii Bizantine din Atena; Doctor Honoris Causa al Universităţii din Atena; al treilea şi ultimul director al Fundaţiei Universitare Carol I (7 decembrie 1946-9 februarie 1948).
La 10 iunie 1920 a devenit membru corespondent, iar la 23 mai 1936, membru titular al Academiei Române. La 25 mai 1938, rosteşte discursul de recepţie ca membru titular al Academiei Române, "Bizanţul şi romanitatea de la Dunărea de Jos", operă definitorie a cercetărilor sale de decenii dedicate acestei problematici, potrivit lucrării "N. Bănescu: 1878-1971: biobibliografie adnotată" (Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din Bucureşti, 2010). În perioada 8 iunie 1946-1 iunie 1948, a fost vicepreşedinte al Academiei Române.
Nicolae Bănescu a încetat din viaţă în luna septembrie a anului 1971. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: bcub.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Ioan Andone, fost internațional și antrenor de fotbal
Fostul fotbalist internațional și antrenor Ioan Andone s-a născut la 15 martie 1960, în localitatea Șpălnaca, județul Alba, potrivit romaniansoccer.ro. Ca poziție în teren, Ioan Andone a jucat în întreaga sa carieră pe postul de fundaș central.
DOCUMENTAR: Dirijorul Cristian Măcelaru împlinește 45 de ani (15 martie)
Dirijorul Cristian Măcelaru s-a născut la 15 martie 1980, în Timișoara. Provine dintr-o familie de muzicieni, fiind cel mai mic dintre cei 10 copii, care au primit toți lecții pentru instrumente de la o vârstă fragedă, Cristian Măcelaru excelând la vioară, potrivit site-ului https://macelaru.com/.
DOCUMENTAR: Actrița Eva Longoria împlinește 50 de ani (15 martie)
Actrița Eva Longoria este cunoscută datorită rolului Isabellei Brana, interpretat între anii 2001 și 2003, în serialul 'Tânăr și neliniștit', precum și datorită rolului Grabrielle Solis din serialul 'Neveste disperate', interpretat între 2004 și 2012. Eva Jacqueline Longoria Baston s-a născut la 15 martie 1975, în
DOCUMENTAR: 20 de ani de la inaugurarea, la Ierusalim, a noului Muzeu de Istoria Holocaustului (15 martie)
Încununând un plan de reamenajare pe mai mulți ani, Yad Vashem, Centrul Mondial de Comemorare a Holocaustului, a inaugurat noul Muzeu de Istoria Holocaustului pe data de 15 martie 2005. Acest nou stabiliment, la care s-a lucrat aproximativ 10 ani, a înlocuit vechiul muzeu de istorie de la Yad Vashem, se arată pe
Inaugurarea, la Hong Kong, a expoziției 'Picasso for Asia'
M+, primul muzeu global al culturii vizuale contemporane din Asia, situat în districtul cultural West Kowloon din Hong Kong, găzduiește expoziția 'Picasso for Asia: A Conversation', o expoziție specială și revoluționară, care prezintă peste 60 de capodopere de la sfârșitul anilor 1890 până la începutul anilor 1970 ale artistului spaniol Pablo
15 martie - Ziua mondială a drepturilor consumatorilor
La data de 15 martie este marcată, anual, Ziua mondială a drepturilor consumatorului. Scopul acesteia este de a solicita factorilor de decizie respectarea și protejarea drepturilor consumatorilor, precum și de a protesta față de abuzurile și nedreptățile care subminează aceste drepturi, menționează site-ul www
15 martie - Ziua internațională pentru combaterea islamofobiei (ONU)
''Când un grup este atacat, drepturile tuturor sunt supuse riscurilor'' - este mesajul care reiese din declarația secretarului general al ONU, António Guterres, transmisă în 2025, cu ocazia Zilei internaționale pentru combaterea islamofobiei. ''În timp ce musulmanii din întreaga lume se reunesc pentru a ma
CITATUL ZILEI
'Ceea ce este sublim în prietenie nu este atât a muri pentru prietenul tău într-o ocazie strălucită cât a te sacrifica pentru el zilnic și cu discreție.' - Stendhal, 'Journal' ('Cugetări franceze', Editura Albatros, 1982)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 martie
Ortodoxe Sf. Mc. Agapie, Plisie și Timolau Greco-catolice Sf. m. Agapiu și cei împreună cu el Romano-catolice Sf. Luiza de Marillac, călug. Biserica Ortodoxă îi pomenește în ziua de 15 martie pe Sfinții Mucenici Agapie, Plisie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 martie
Este a 74-a zi a anului 2025. Au mai rămas 291 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 28 m și apune la 18 h 22 m. Luna apune la 06 h 49 m și răsare 19 h 44 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)
Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 martie 2025
Discuțiile despre violențele ce au însoțit protestele de la Biroul Electoral Central pe marginea respingerii candidaturii lui Călin Georgescu, respingerea de către Curtea Constituțională a contestației lui Călin Georgescu cu privire la invalidarea candidaturii sale de către BEC, sesizarea din oficiu a Parchetului General cu privire la săvârșirea infracțiu
Săptămâna europeană 10-14 martie 2025
Anunțul Comisiei Europene privind impunerea de noi taxe vamale unor produse americane ca răspuns la taxele recente de 25% introduse de Statele Unite pentru unele importuri europene, adoptarea de către Consiliu a unui nou set de legi pentru a adapta normele UE privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru era digitală, aprobarea de către Parlamentul European a unui P
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Joi, 13 martie, și vineri, 14 martie, de la ora 19:00, vor putea fi urmărite, la Ateneu, concerte de Enescu, Lalo și Ravel, cu dirijorul Jeremie Rhorer și violonista Alexandra Conunova, informează un comunicat al Ateneului Român. Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii George Enescu, aflate sub bagheta lui Jeremie Rhorer și cu Alexan
14 martie - Ziua mondială a somnului
La 14 martie 2025, este marcată Ziua mondială a somnului, potrivit www.worldsleepday.org. Aceasta este programată în fiecare an, în ziua de vineri a celei de-a doua săptămâni întregi a lunii martie. Este promovată de Societatea Mondială a Somnului, organizație apărută în 2016 ca urmare a
CITATUL ZILEI
'A păstra nestrămutat credința în dreptate și adevăr în afara oricărei alte credințe, a oricărei speranțe sau temeri, acesta este cel mai înalt nivel al conștiinței umane.'' - Antonio Fogazzaro ('Proverbe și cugetări italiene', Editura Albatros, 1982)