Biserica Sfântul Gheorghe Nou se află pe Bulevardul I.C. Brătianu, la Kilometrul Zero al României. Este ctitoria voievodului Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), singura sa ctitorie care s-a păstrat până astăzi în Bucureşti.

Biserica adăposteşte sfintele moaşte ale ctitorului ei, precum şi racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, şi are patru hramuri: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie), Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie), Sfinţii Martiri Brâncoveni, împreună cu sfetnicul Ianache (16 august) şi Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 octombrie), potrivit site-ului https://www.crestinortodox.ro. În faţa bisericii se află o statuie a lui Constantin Brâncoveanu, operă a sculptorului Oscar Han, realizată în 1936.

 Pe locul actualei biserici existase, cu câteva secole în urmă, o veche biserică din lemn, construită pe o temelie din pietre de râu. "Trecând  prin Bucureşti, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (1574), francezul Pierre Lescalopier a lăsat mărturie că în plin centrul oraşului existau două frumoase şi sfinte locaşuri, una dintre ele fiind Biserica Sfântul Gheorghe. Este, prin urmare, una dintre cele mai vechi biserici din oraş", indică site-ul https://www.sfantulgheorghenou.ro. 

În anul 1599 au fost dăruite acestei biserici moaştele Sfântului Ierarh Nicolae (mâna dreaptă), de către voievodul Mihai Viteazul şi de soţia lui, doamna Stanca. În prezent, acestea sunt aşezate, spre închinare, în partea stângă a naosului bisericii, într-o raclă din argint.

Poza 1 - Biserica Sfântul Gheorghe Nou (Kilometrul Zero), 1996/PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES 

Poza 2 - Biserica Sfântul Gheorghe Nou (Piaţa Sfântul Gheorghe), 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

În ampla sa lucrare ''Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre" (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966), istoricul Constantin C. Giurescu arată că aici exista demult o mănăstire care fusese întărită, sub Antonie Vodă din Popeşti (1669-1672), ''cu zid împrejur şi cu chilii", potrivit unui act contemporan din 8 august 1671. 

Ajuns pe tronul Ţării Româneşti la 29 octombrie 1688, Constantin Brâncoveanu, cel care s-a intitulat "Io Constantin Brâncoveanu Basarab voievod", s-a îngrijit foarte mult de Bucureşti, preocupându-se de înfrumuseţarea palatului domnesc (situat pe locul Curţii Vechi), de construirea unei noi artere care să înlesnească drumul spre Mogoşoaia (1692 - Podul Mogoşoaia, azi Calea  Victoriei), şi construind, de asemenea, Hanul Sfântu Gheorghe, cu prăvălii şi apartamente pentru negustori, precum şi o biserică nouă - biserica Sfântul Gheorghe Nou. 

Potrivit cronicarului Radu Greceanu, în cel de-al şaptesprezecelea an de domnie, voievodul Constantin Brâncoveanu a căutat spre Biserica Sfântul Gheorghe şi a refăcut-o, din temelie, precum se vede până astăzi. Proiectul şi lucrările de construcţie au fost dirijate de către arhitectul Veseleil, ispravnic fiind marele agă Enache Văcărescu, iar pictor bisericesc fiind rânduit Pârvu Mutu, întemeietor al unei şcoli de pictură bisericească, în Bucureşti, indică site-ul https://www.crestinortodox.ro. 

 "Lucrările au început cu reconstruirea clădirilor împrejmuitoare, zidite de ctitorul Nikusios, care aveau să înconjoare mănăstirea pe toate cele patru laturi. Aceste clădiri, având peste două sute de bolţi, distribuite în parter şi etaj, constituiau o adevarată centură de zid, neîntrecută de alte construcţii similare ale vremii. Mai apoi, între anii 1696-1698, au fost construite casele egumeneşti, paraclisul şi palatul patriarhal, folosit de către patriarhii Ierusalimului, atunci când se aflau în Bucureşti, precum şi numeroase alte edificii. La stăruinţa patriarhului Dositei al Ierusalimului, în anul 1705, s-a purces la ridicarea noii biserici. Astfel, în anul 1707, biserica era deja zugrăvită în frescă şi înzestrată cu nenumărate odoare şi mobilier bisericesc de mare preţ, precum şi cu multe moşii", se menţionează, de asemenea, pe https://www.crestinortodox.ro. 

Poza 1 - Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, 1986/MIHAI ALEXE/Arhiva istorică AGERPRES

Poza 2 - Biserica Sfântul Gheorghe Nou (Piaţa Sfântul Gheorghe), 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
 

Secretarul florentin Anton Maria Del Chiaro descria biserica drept "foarte frumoasă" ("una bellissima chiesa"). Averea acestei mănăstiri era considerabilă. Domnul depusese în contul ei, la Veneţia, un capital care-i asigura un venit de 900 de galbeni anual, menţionează istoricul Constantin C. Giurescu în ''Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre".

Târnosirea sfântului locaş a avut loc la 29 iunie 1707, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, şi a constituit un eveniment de seamă, înregistrat de cronici cu lux de amănunte. Cortegiul, în frunte cu familia voievodului Constantin Brâncoveanu, marii boieri, breslele şi mii de bucureşteni, a fost întâmpinat de un sobor de înalţi ierarhi, printre care mitropolitul Ţării Româneşti cu toţi arhiereii şi egumenii, patriarhii Hrisant al Ierusalimului şi Gherasim al Alexandriei, precum şi alţi arhierei din eparhiile de la sud de Dunăre. (https://www.sfantulgheorghenou.ro.)

 Constantin Brâncoveanu a fost mazilit la 24 martie 1714, apoi dus, împreună cu toată familia sa, la Istanbul şi întemniţat la Edicule. La 15 august 1714, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, Constantin Brâncoveanu a fost executat prin tăierea capului, la Istanbul, la fel şi cei patru fii ai săi şi sfetnicul Ianache Văcărescu, preferând să moară decât să-şi părăsească credinţa. Trupurile decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar cel al lui Brâncoveanu a fost ulterior recuperat, la rugăminţile doamnei Maria, văduva voievodului, şi îngropat la o mănăstire de pe insula Halki, din Marea Marmara. 

Abia în 1720, cu mare greutate, osemintele lui Constantin Brâncoveanu au putut fi aduse de la mănăstirea Halki şi înhumate la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. Mormântul domnitorului martir, aflat în biserica voievodală Sfântul Gheorghe Nou, a fost acoperit în anul 1720 de către Maria Brâncoveanu, cu o placă de marmură albă, pe care nu s-a scris nimic pentru ca nu cumva turcii să-l profaneze. Deasupra lespezii de mormânt, Maria Doamna a pus o foarte frumoasă candelă de argint cu următoarea inscripţie: "Această candelă ce s-au dat la Sveti Gheorghie cel Nou luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod (...) iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)"(https://www.sfantulgheorghenou.ro/)

Poza 1 - Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, 1986/MIHAI ALEXE/Arhiva istorică AGERPRES

Poza 2 - Biserica Sfântul Gheorghe Nou (Piaţa Sfântul Gheorghe), 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

În anul 1914, când se împlineau două secole de la martirizarea Sfinţilor Brâncoveni, a fost scoasă la lumină inscripţia de pe candela aşezată în 1720 deasupra mormântului voievodului Constantin Brâncoveanu. La 9 august 2016, candela originală a Mariei Brâncoveanu, care s-a aflat în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României timp de 45 de ani, a fost adusă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou şi repusă deasupra mormântului Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, locul său iniţial.

Biserica a suferit mai multe distrugeri, în urma puternicului cutremur din anul 1802, apoi în 1804 - în urma unui alt cutremur şi a unui incendiu, în urma cutremurului din 11 ianuarie 1838, ca şi în urma incendiului devastator din 23 martie 1847 - care a distrus o mare parte a Bucureştilor. În acest context a fost instituit un concurs pentru proiectarea şi refacerea sfântului locaş. A fost ales arhitectul Xavier Villacrosse, care a realizat o lucrare diferită de forma iniţială a bisericii, fapt pentru care aşezământul a primit denumirea de "Sfântul Gheorghe Nou", potrivit site-ului https://www.sfantulgheorghenou.ro. 

De asemenea, după cutremurele din anii 1940 şi 1977, biserica a trebuit să fie iarăşi consolidată şi renovată. "În perioada de sistematizare a oraşului, regimul comunist a trecut Biserica Sfântul Gheorghe Nou pe lista clădirilor ce ar fi trebuit să fie demolate, însă, datorită faptului că aceasta se afla în atenţia comisiei UNESCO, ea a supravieţuit acelei perioade", menţionează site-ul https://www.crestinortodox.ro. Până la 1 ianuarie 1978, când lucrările au fost preluate de Arhiepiscopia Bucureştilor, bisericii îi fuseseră reparate doar pridvorul şi pronaosul. În anul 2008 s-a redeschis şantierul de pictură, întrerupt în anul 1998. Echipa de pictori, condusă de maestrul Ioan Moldoveanu, a început refacerea picturii, în frescă, în naos şi pronaos, în turla din pronaos şi în cafas, menţionează aceeaşi sursă.

În biserică se mai află icoana făcătoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva, pictată în secolele XVIII-XIX, adusă aici după demolarea Bisericii Sfânta Vineri, în perioada regimului comunist, o a doua icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva (din secolul al XVIII-lea), icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (secolul al XVIII-lea), precum şi Sfântul Epitaf, lucrat în fir de aur de Maria Brâncoveanu, pe când se afla în exil, în jurul anului 1714, şi care se află aşezat lângă mormântul voievodului.  AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; redactori Arhivă foto: Vlad Ruşeanu, Mihaela Tufega, Elena Bălan; editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)