Comunicat de presă - Cupa de Gimnastică Andreea Răducan
Comunicat de presă - Cupa de Gimnastică Andreea Răducan
Ediția a 13-a, Bârlad, 31 Mai 2025
Cupa de Gimnastică 'Andreea Răducan' organizată anual de campioana olimpică și mondială Andreea Răducan în orașul său natal, Bârlad, a ajuns la cea de-a 13-a ediție.
Sunt peste 130 de gimnaste din categoriile junioare III, de nivel 6 și 7 și junioare II de nivel 4 și 5 înscrise la competiția din acest an, sportive care se antrenează la 10 cluburi din țară.
Competiția va avea loc sâmbătă, 31 mai 2025, începând cu ora 9:00 la Sala Sporturilor din Bârlad, Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 2.
Toate gimnastele participante la concurs vor primi premii în produse, iar sportivele de pe podium vor câștiga și premii în bani, diplome și trofee, în funcție de performanțele obținute în cadrul competiției.
'Și în acest an, Cupa de Gimnastică Andreea Răducan este despre bucuria de a oferi ceva înapoi sportului care m-a format, care m-a provocat și care mi-a adus atâta împlinire.
Gimnastica ne învață ce înseamnă disciplina, sacrificiul, dar și satisfacția unei reușite muncite. îmi doresc ca și anul acesta să transmitem mai departe aceste valori tinerelor sportive. Copiilor care descoperă în gimnastică nu doar un sport, ci și o școală a vieții!' Andreea Răducan.
Andreea Răducan organizează evenimentul în parteneriat cu Clubul Sportiv școlar Bârlad și beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Bârlad, al Inspectoratului școlar Județean Vaslui, al Asociației pentru Gimnastică Vaslui.
Sponsorii și partenerii evenimentului sunt: Allianz-Țiriac Asigurări, Kultho, Reserved, Sinsay, Sph3ra Management Solutions, Optiblu, Brenntag, Teamland, Farmec, ONOR Foundation, Editura Litera, Federația Română de Gimnastică, First PR, Axis Communications, Eti.
Partener logistic: IB Cargo. Partener de mobilitate: Mercedes-Benz România. Partener media: Ringier
Despre Cupa de Gimnastică Andreea Răducan
Cupa de Gimnastică Andreea Răducan a luat naștere în 2011, concursul fiind organizat cu scopul de a aduce spiritul marilor competiții internaționale în mijlocul micuțelor gimnaste. Competiția este organizată de campioana olimpică și mondială Andreea Răducan, în orașul său natal, Bârlad.
Cupa Andreea Răducan este inclusă în calendarul național sportiv de către Federația Română de Gimnastică.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].