Filosoful şi scriitorul religios Soren Kirkegaard s-a născut la 5 mai 1813, într-o familie înstărită din Copenhaga.

S-a înscris la universitatea din oraşul natal în anul 1830 pentru a studia teologia. În studenţie, a fost mai mult preocupat de filosofia germană, fiind interesat mai ales de opera lui Hegel.

În 1840, s-a logodit, dar a renunţat după scurt timp la planurile de căsătorie, considerând că misiunea personală pe care o avea de la divinitate, aceea de a fi scriitor, este incompatibilă cu nivelul de implicare necesitat de instituţia căsătoriei.

După articole politice şi culturale în presa daneză, debutează cu eseul "Din hârtiile unuia încă viu" ("Af en endnu Levendes Papirer", 1838), conform http://sorenkierkegaard.org.

În 1841, publică prima lucrarea semnificativă, ale căror ecouri şi-au păstrat relevanţa până azi. Disertaţia "Conceptul de ironie" ("Om Begrebet Ironi", 1841) cuprinde una dintre cele mai originale perspective critice asupra postulatelor hegeliene de bază, notează Anthony Flew în "Dicţionar de filosofie şi logică" ("A Dictionary of Philosophy", Pan Books Ltd., 1979).

Polemica gânditorului danez cu Hegel a continuat în scrierile lui filozofico-estetice timpurii, precum "Sau sau" ("Enten-Ellar", 1843) şi "Fragmente filosofice" ("Philosophiske Smuler", 1844).

În 1843, publică lucrarea "Frică şi cutremur" ("Frygt og Baeven", 1843). Titlul este o referinţă la versetul 2:12 din Epistola către Filipeni ("Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.") Cartea analizează alegerea lui Avraam de a-şi sacrifica fiul, Isaac.

În masivul volum "Postscriptum definitiv şi neştiinţific" ("Afsluttende Uvidenskabelig Efterskrift", 1846) este expusă în detaliu doctrina sa cu privire la "adevărul subiectiv".

Sursa foto: sorenkierkegaard.org

Cărţile de după 1846 sunt axate aproape exclusiv asupra înţelegerii filosofice a creştinismului. Exemple în acest sens sunt: "Operele iubirii" ("Kjerlighedens Gjerninger", 1847), "Cuvântări creştine" ("Christelige Taler", 1848 şi "Boala către moarte" ("Sygdomen Til Doden", 1849).

Accentul pus de Kierkegaard pe importanţa primordială a "individului existent", prioritatea acordată realităţii umane concrete în dauna gândirii abstracte, precum şi importanţa alegerii şi angajamentului personal au devenit idei definitorii ale filosofiei existenţialiste, marcându-i pe Jean-Paul Sartre şi Martin Heidegger. Analiza filosofică a unor concepte specifice conştiinţei religioase, precum credinţa şi cutremurarea, a influenţat gândirea teologică a lui Karl Barth, Martin Buber şi Karl Jaspers.

Unul dintre conceptele reprezentative pentru gândirea lui Kierkegaard este cel de "cavaler al credinţei", articulat în volumul din 1946. Credinţa religioasă este, în opinia danezului, un angajament total şi pasional faţă de Dumnezeu. Ea este rezultatul unui act de voinţă, a unei decizii personale, iar persoana care o adoptă desconsideră complet orice fel de dubii. "Cavalerul credinţei" este conştient că se poate afla în eroare, ba chiar că potrivit gândirii obiective, credinţa sa în divinitate nu este justificată.

Dar tocmai pentru că nu este bazată pe logică şi raţiune, credinţa devine, la Kierkegaard, cea mai înaltă virtute. În viziunea sa, certitudinea raţională presupune o stagnare spirituală, pe când credinţa înseamnă risc, pericol şi aventură, toate necesare dezvoltării individuale şi chiar transcendenţei. Drept urmare, Kierkegaard respinge ca fiind irelevante argumentele tradiţionale date în favoarea existenţei lui Dumnezeu sau apelul la istorie pentru a fundamenta textele Scripturii.

Soren Kierkegaard a murit la 11 noiembrie 1855. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache)

Sursa foto: sorenkierkegaard.org