SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe
Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu;
Sf. Cuv. Macarie Romanul
Greco-catolice
Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului
Romano-catolice
Sf. Ioan din Capistrano, pr.
Sfântul Apostol Iacob este pomenit în calendarul creștin ortodox la 23 octombrie.
Sfântul Iacob a fost fiul Sfântului și Dreptului Iosif, cel ales spre a i se încredința Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, sub acoperământul logodnei. Sfântul Iosif avea patru fii cu femeia lui cea dintâi, Salomeea, fiica lui Agheu, fratele preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Acești fii erau: Iacob, Simion, Iuda și Iosi.
Încă din tinerețe, Sfântul Iacob trăia o viață aspră, nu mânca nimic altceva decât pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. Era îmbrăcat întotdeauna cu o haină aspră de păr și toate nopțile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puțin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea lor ca a cămilelor.
Iacob, deși nu era dintre cei 12 Apostoli, a crezut în Hristos, iar după Învierea Sa Iisus i S-a arătat lui în chip deosebit (1 Corinteni 15, 7). Tradiția arată că Însuși Domnul, cu acest prilej, l-a rânduit arhipăstor al credincioșilor din Ierusalim și i-a descoperit tainele slujirii liturgice creștine. Ca arhipăstor al creștinilor din Ierusalim și rudă a Domnului, Sfântul Iacob era mult iubit de popor și slăvit, pentru evlavia și viața lui aspră.
Așadar, pentru curățenia vieții sale, Sfântul Iacob avea mare cinste de la toți, nu numai de la credincioși, ci și de la necredincioși, pentru că arhiereii evrei, cei ce intrau în Sfânta Sfintelor numai o dată într-un an când săvârșeau slujbe, pe Sfântul Iacob nu-l opreau să intre acolo și să se roage. Drept aceea, el intra în Sfânta Sfintelor nu numai ziua, ci și noaptea și, căzând cu fața la pământ, aducea rugăciuni cu plângere lui Dumnezeu, pentru toată lumea.
'Văzând fariseii și cărturarii că tot poporul ascultă învățătura lui Iacov și că mulți se întorc la Hristos, au început din invidie a se înfuria împotriva sfântului și gândeau rău despre dânsul, vrând ca să-l ucidă. Deci, s-au sfătuit să-l roage ca să întoarcă poporul de la Hristos și dacă n-ar vrea să facă aceasta, atunci să-l ucidă'. (Viețile Sfinților)
În ziua de Paști, Sfântul Iacov a fost rugat de cărturari și farisei să vorbească mulțimilor strânse la Ierusalim, iar pentru aceasta a fost urcat pe aripa templului și întrebat despre Iisus Cel răstignit: 'Prea dreptule bărbat, noi toți suntem datori a te asculta, spune-ne nouă adevărul, cum înțelegi tu învățătura lui Iisus Cel răstignit, căci popoarele noastre rătăcesc în urma Lui'. (Viețile Sfinților)
'Ce mă întrebați pentru Fiul Omului, Care de voie a pătimit, S-a răstignit, S-a îngropat și a treia zi S-a sculat din mormânt? Iată, El acum șade în ceruri, de-a dreapta Puterii celei preaînalte și iarăși va veni pe norii cerului, ca să judece viii și morții', a răspuns Sfântul cu glas mare. (Viețile Sfinților)
Auzind, popoarele s-au bucurat foarte mult de mărturia lui Iacov, care a spus-o pentru Iisus Hristos și au strigat într-un glas: 'Mărire lui Dumnezeu! Osana Fiului lui David!'. (Viețile Sfinților)
Sfântul Iacov a fost aruncat atunci de pe aripa templului. 'Oh! Oh! dreptul s-a înșelat!', strigau ucigașii. (Viețile Sfinților)
A fost un omor exemplar, în fața mulțimilor, ca acestea să se teamă și să nu creadă cuvintele lui.
Încă viu, ridicându-se în genunchi, Sfântul Iacov se ruga 'Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac'. (Viețile Sfinților)
Iar ei aruncau cu pietre asupra lui, rănindu-l mai mult. Un om, alergând cu un lemn, s-a repezit la el și, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit. În aceste chinuri și-a dat duhul său.
Credincioșii l-au plâns mult, căci a fost episcop în Ierusalim treizeci de ani, iar la șaizeci și șase de ani ai vieții sale a pătimit pentru Hristos Domnul.
De la Sfântul Iacob ne-a rămas o epistolă, care se află în Noul Testament. Ne-a mai rămas și o Sfântă Liturghie, care s-a slujit în Patriarhia Ierusalimului veacuri de-a rândul și care se săvârșește și în prezent în unele Biserici Ortodoxe, la 23 octombrie și în duminica de după Nașterea Domnului, când Sfântul Iacob este prăznuit împreună cu Sfântul Proroc David și cu Dreptul Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare.
Astăzi capul Sfântului se află la Mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos, iar alte părți la Mănăstirile Dionisiu (Athos) și Kykkos (Cipru) precum și în alte sfinte locașuri.
* Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste, a pătimit în cele mai dure carcere comuniste.
S-a născut în 10 ianuarie 1905, în comuna Cavadinești, din fostul județ Covurlui, într-o familie simplă de agricultori. Rămânând orfan încă de mic, Constantin a fost crescut de bunica lui, o femeia săracă, însă deosebit de credincioasă.
La îndemnul bunicii, în 1919 va urma cursurile Seminarul Teologic din Galați, iar apoi, din anul 1925, va studia la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. După terminarea studiilor, în 1929, neputând găsi o parohie în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a angajat cântăreț la Biserica Lucaci din Capitală, unde a funcționat aproape cinci ani, până în 1934.
În 1934 s-a mutat la Huși, la solicitarea episcopului Nifon Criveanu care, la 15 august l-a hirotonit diacon, iar a doua zi preot la Catedrala Episcopală din Huși. Același episcop l-a numi director al școlii de cântăreți din Huși și profesor de Sectologie, Catehism și Muzică vocală, iar pe plan administrativ membru al Judecătoriei Protopopiatului Fălciu.
Începând cu 1 noiembrie 1938, Preotul Constantin Sârbu a solicitat transferul de la Huși la parohia nou înființată Parcul Călărași, din cartierul Vergului, fără biserică și fără casă parohială, într-un cartier muncitoresc și sărac. Aici, a ctitorit Biserica 'Sfinții Împărați Constantin și Elena'. Rămânând văduv, părintele a îmbrățișat o viață de nevoință și rugăciune neîncetată.
Pentru curajul său de a propovădui pe Hristos, în ziua de 10 ianuarie 1954, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost arestat de Securitate. La 9 octombrie 1954, a fost condamnat la opt ani și trei luni de închisoare, pentru 'uneltire contra ordinii sociale'. După condamnare, părintele Sârbu a fost purtat prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962) și Dej (1955) și în lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959).
La 4 decembrie 1961 va fi trimis cu domiciliu forțat în satul Viișoara, în Câmpia Bărăganului, pentru încă doi ani.
Părintele Gheorghe Calciu, care l-a cunoscut pe Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, amintindu-și de acesta, avea să spună: 'Am stat cu părintele Constantin Sârbu la Viișoara câteva zile, până mi s-a repartizat o casă, timp în care rănile mele sufletești au început să se vindece. Ciudat, el nu ținea predici, nu mă îndemnă să mă rog, nu se arată în nici un fel a fi bigot, dar inima mea era în sărbătoare alături de el. Se mișca încet, hieratic, cu vocea lui mică și domoală, asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic'. (https://doxologia.ro)
Întors în București, după multe piedici, în ziua de 8 aprilie 1964, Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu i se îngăduie să slujească în Biserica Sapienței, care fusese închisă timp de 40 de ani. Ultima perioadă a vieții Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost marcată de ulcerul provocat de regimul din detenție, dar și de prigoana la care a fost supus de Securitate.
În 18 octombrie 1975, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost operat la Spitalul Elias, însă în urma operației a făcut septicemie. În 23 octombrie 1975, după Spovedanie și Împărtășanie, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a trecut la cele veșnice, pe patul de spital.
Canonizarea sa a fost hotărâtă în ședința Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 11-12 iulie 2024. (sursă: vol. Viețile Sfinților; https://doxologia.ro; https://calendar.patriarhia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați













