logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

30 septembrie - Ziua internaţională a traducătorilor (ONU)

Image

Anual, la 30 septembrie, este marcată Ziua internaţională a traducătorilor. În 2020, tema zilei este "ITD 2020: Finding the words for a world in crisis", potrivit https://www.fit-ift.org/.

Evidenţiată în moduri fără precedent în acest an, în contextul pandemiei de COVID-19, profesia de traducător a pivotat rapid pentru a ţine pasul cu schimbarea realităţilor şi aşteptărilor, cel mai important lucru fiind acela de a asigura informaţii clare care să ajungă la toată lumea şi, totodată, de a depăşi barierele lingvistice - atât la nivel global, cât şi local. Traducătorii, terminologii şi interpreţii oferă servicii cruciale atât în prima linie, cât şi în spatele ştirilor în situaţii de criză, prin urmare aceste contribuţii trebuie sărbătorite, oferind în acelaşi timp publicului informaţii importante despre munca unui traducător.

În 1991, Federaţia Internaţională a Traducătorilor (FIT - Fédération Internationale des Traducteurs/International Federation of Translators), sub egida UNESCO, a decretat Ziua internaţională a traducătorilor, arătând că patrimoniul cultural nu înseamnă doar "monumente şi colecţii de obiecte". Acesta include patrimoniul cultural intangibil, cum ar fi cunoştinţele, credinţele şi profesiile privind oamenii, natura şi relaţia cu universul. Ca o comunitate globală, se pot observa schimbări care aduc în contact direct culturi separate anterior. UNESCO subliniază că "o înţelegere a patrimoniului cultural intangibil al diferitelor comunităţi ajută la dialogul intercultural şi încurajează respectul reciproc pentru alte moduri de viaţă", arată https://www.fit-ift.org/

Scopul FIT este de a promova profesionalismul în disciplinele pe care le reprezintă şi caută, în acelaşi timp, să îmbunătăţească continuu condiţiile pentru această profesie în toate ţările şi să susţină drepturile traducătorilor şi libertatea de exprimare a acestora, potrivit www.fit-ift.org. Federaţia Internaţională a Traducătorilor este o grupare internaţională ce reuneşte asociaţii de traducători, interpreţi şi specialişti în terminologie. Sunt afiliate peste 100 de organizaţii profesionale şi instituţii de învăţământ, reprezentând peste 80.000 de profesionişti din 55 de ţări.

Ziua de 30 septembrie reprezintă data la care în anul 420 d.Hr, Sfântul Ieronim, traducătorul Bibliei, considerat sfântul patron al traducătorilor se stingea din viaţă la Bethleem, notează www.un.org. Sf. Ieronim a fost un preot din regiunea de nord-est a Italiei, cunoscut mai ales pentru efortul său de a traduce cea mai mare parte a Bibliei în latină din manuscrisele greceşti ale Noului Testament. De asemenea, el a tradus părţi din Evanghelia ebraică în greacă. Având origini ilire, Sf. Ieronim a învăţat latina într-un mediu organizat şi vorbea fluent greaca şi ebraica, limbi pe care le-a învăţat din studiile şi călătoriile sale.

Pentru prima dată, în 2017, Ziua internaţională a traducătorilor a fost sărbătorită şi în cadrul sistemului ONU, după ce la 24 mai 2017, Adunarea Generală a adoptat Rezoluţia 71/288 privind rolul specialiştilor lingvişti în conectarea naţiunilor şi favorizarea păcii, înţelegerii şi dezvoltării, şi a declarat data de 30 septembrie ca fiind Ziua internaţională a traducătorilor. Această zi reprezintă şansa de a aduce un omagiu muncii traducătorilor, care joacă un important rol în apropierea naţiunilor, a facilitării dialogului, a înţelegerii şi a cooperării, contribuind la dezvoltarea şi consolidarea păcii şi securităţii mondiale.Transpunerea unei opere literare sau ştiinţifice, inclusiv a unor lucrări tehnice dintr-o limbă în alta, traducerea profesională, inclusiv traducerea corespunzătoare, interpretarea şi terminologia, este indispensabilă pentru păstrarea clarităţii, a unui climat pozitiv şi a productivităţii în discursul public internaţional şi în comunicarea interpersonală, potrivit www.un.org.

Organizaţia Naţiunilor Unite este unul dintre cei mai mari angajatori de experţi lingvişti internaţionali. Câteva sute de astfel de angajaţi lucrează la birourile ONU din New York, Geneva, Viena şi Nairobi sau la comisiile regionale ale Naţiunilor Unite din Addis Abeba, Bangkok, Beirut, Geneva şi Santiago de Chile. Documentele ONU sunt emise simultan în cele şase limbi oficiale ale organizaţiei (arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă). Unele documente de bază sunt, de asemenea, traduse în limba germană. Traducătorii din cadrul ONU se ocupă de toate tipurile de documente, de la declaraţiile statelor membre la rapoartele întocmite de experţi. Documentele pe care le traduc se referă la fiecare subiect al agendei Naţiunilor Unite, inclusiv la drepturile omului, pacea, securitatea şi dezvoltarea. Începând din 2005, ONU invită tot personalul său, pe cel al misiunilor permanente acreditate dar şi pe studenţii universităţilor partenere selectate să concureze la Concursul de traduceri ''St. Jerome'' organizat de ONU, un concurs care răsplăteşte cele mai bune traduceri în arabă, chineză, engleză, franceză, rusă, spaniolă şi germană, sărbătoreşte multilingvismul şi evidenţiază rolul important al traducătorilor şi al altor profesionişti ai limbii în diplomaţia multilaterală. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.un.org/en

Afisari: 85

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant

Documentare 23-10-2026 10:00

Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)

Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr

Documentare 23-10-2026 09:00

23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)

Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ

Documentare 23-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.

Documentare 23-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie

Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î

Documentare 22-10-2026 09:30

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)

Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din

Documentare 22-10-2026 09:00

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)

În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc. &#