ATUNCI ŞI ACUM: Piaţa Sfântul Gheorghe
Piaţa Sfântul Gheorghe - numită şi "kilometrul zero al Capitalei" - este unul dintre cele mai vechi puncte de reper ale Bucureştilor. Este situată în apropiere de Piaţa Universităţii, la intersecţia bulevardului I. C. Brătianu (fost 1848 - înainte de anul 1990) cu străzile Blănari şi Lipscani pe de o parte şi cu strada Băniei de cealaltă parte.
În 1936, au început lucrările de prelungire a bulevardului Colţei (aşa se numea la acea vreme bulevardul care unea Piaţa Romană de Piaţa Universităţii - în prezent bulevardele Gheorghe Magheru şi Nicolae Bălcescu) până la Piaţa Naţiunii (actuala Piaţa Unirii), iar noul drum "tăia" vechiul cartier comercial din jurul Lipscanilor în două, potrivit site-ului www.bucurestiivechisinoi.ro.
"Necesităţile urbanistice fac ca labirintul alcătuit din prăvăliile şi pavilioanele acestor străzi să-şi trăiască acum ultimele zile, urmând ca peste trupul vechilor şi glorioaselor uliţe să se croiască în zilele noastre bulevardul larg de 50 de metri care va contribui, împreună cu celelalte modernizări, să facă din Bucureşti o metropolă a peninsulei Balcanice şi poate a Orientului European", scria în numărul din august 1935 al revistei "Realitatea Ilustrată", potrivit sursei menţionate.

Poza 1 - Piaţa Sfântul Gheorghe din Bucureşti, important vad comercial al Capitalei, 1929 (placă fotografică)/RADOR/ROMPRES / FOTO
Poza 2 - Imagine din Piaţa Sfântul Gheorghe din Capitală, 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
În piaţeta aflată la intersecţia străzii Lipscani cu Bulevardul Brătianu, în prezent se află monumentul "Lupa Capitolina" - celebra lupoaică despre care se spune că i-ar fi alăptat pe Romulus şi Remus, întemeietorii Romei -, o copie în bronz a originalului care este păstrat în "Museo Nuovo" din Palazzo dei Conservatori de la Roma -, şi pe care, în anul 1906, municipalitatea Romei a dăruit-o bucureştenilor.
Iniţial, statuia a fost aşezată pe un piedestal din piatră şi a fost amplasată în Parcul Carol I (1906), apoi, în 1908, a fost mutată în Piaţa Sfântul Gheorghe (care a primit numele Piaţa Roma). După un "traseu" lung în care a fost mutată în Dealul Mitropoliei (1931), apoi în Piaţa Dorobanţi (1965), în Piaţa Romană (1997), ea a fost amplasată, în 2010, din nou în piaţeta aflată la capătul dinspre bulevardul I.C. Brătianu al străzii Lipscani, numită acum, ca şi în 1908, Piaţa Roma.
Piaţa Roma şi Piaţa Sfântul Gheorghe sunt unite, pe sub bulevardul I. C. Brătianu, de Pasajul Latin. În centrul Pieţei Sfântul Gheorghe de află Biserica Sf. Gheorghe Nou (există şi Biserica Sf. Gheorghe Vechi, în spatele fostului magazin Cocor, pe Calea Moşilor), situată într-o grădină ce poartă acelaşi nume.

Poza 1 - Piaţa Sfântul Gheorghe, 1944/RADOR/ROMPRES / FOTO
Poza 2 - Imagine din Piaţa Sfântul Gheorghe din Capitală; vedere spre Piaţa Unirii, 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Biserica Sfântul Gheorghe Nou este ultima ctitorie a voievodului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi singura sa ctitorie care s-a păstrat până în prezent în Bucureşti, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro. În 29 iunie 1707, Constantin Brâncoveanu a terminat de zidit actuala biserică, închinând-o Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar la sfinţirea noii biserici, Constantin Brâncoveanu, împreună cu familia sa şi cu boierii cei mai de seamă, au participat la slujba condusă de mitropolitul Ţării Româneşti, însoţit de patriarhii Hrisant al Ierusalimului şi Gherasim al Alexandriei.
Mormântul domnitorului Constantin Brâncoveanu, moaştele Sfântului Ierarh Nicolae (dăruite acestei biserici în 1599, de către voievodul Mihai Viteazul şi de soţia lui, doamna Stanca), icoana făcătoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (secolul al XVIII-lea), un Sfânt Epitaf lucrat de Maria Brâncoveanu în timpul exilului şi candela din argint, aşezată deasupra mormântului voievodului, sunt doar o parte dintre comorile duhovniceşti ale acestei biserici.
În anii 1802, 1804, 1838 şi 1847, biserica a fost afectată de cutremure şi incendii, în urma cărora au fost necesare lucrări ample de reparaţie şi refacere. Mai târziu, în 17 iunie 1889, tot în această biserică, poetului Mihai Eminescu i se săvârşea slujba de înmormântare.
După mulţi ani, biserica a fost afectată şi de cutremurele din anii 1940 şi 1977, trebuind să fie din nou consolidată şi renovată. În prezent, în faţa bisericii, se află statuia voievodului Constantin Brâncoveanu, realizată de sculptorul Oscar Han.
La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, Constantin, Radu, Ştefan şi Matei, precum şi a vornicului Ianache Văcărescu, martirizaţi în Constantinopol, precizează site-ul www.crestinortodox.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu; redactori Arhiva Foto: Mihaela Tufega, Florin Vlădescu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.












