DOZA DE CULTURĂ: ''Nathan înţeleptul''
''Nathan înţeleptul'' (''Nathan der Weise'') este o piesă de teatru, scrisă de dramaturgul şi filosoful german iluminist Gotthold Ephraim Lessing (1729-1781).
Textul a fost publicat în 1779, însă piesa a fost jucată în premieră după moartea autorului, în 1783, la Teatrul Dobbelin din Berlin.
Lucrarea este reprezentativă pentru spiritul iluminist, prin critica adusă dogmatismului şi intoleranţei religioase. Este o pledoarie pentru emanciparea lăuntrică a omului şi pentru o conduită morală ireproşabilă, relevanţa controverselor filosofice sau teologice fiind trecută în planul secund.
Acţiunea este amplasată în Ierusalim, aproximativ în anul 1192, spre sfârşitul Celei de-a treia Cruciade.
Întors dintr-o călătorie de afaceri, înţeleptul evreu Nathan află că i-a fost incendiată casa, din cauza apartenenţei sale religioase. Din fericire, fiica sa adoptivă, Recha, este salvată din flăcări de tânărul templier Conrad von Stauffen. La rândul său, templierul îi datora viaţa sultanului Saladin, care l-a graţiat după ce căzuse prizonier, pe motiv că îi aducea aminte de fratele lui, Assad.
Recha vrea să-şi exprime recunoştinţa faţă de Conrad, însă acesta nici nu vrea să audă de fată, din cauză că nu îi împărtăşea credinţa. Nathan găseşte o formulă de a-i face pe cei doi să se cunoască, însă, spre surprinderea sa, observă că templierul începe să nutrească sentimente puternice de iubire faţă de fiica lui. La rândul său, Conrad este uimit să afle de la Daja, confidenta lui Recha, faptul că Recha ar fi fost adoptată de Nethan la dorinţa tatălui ei biologic, care se pare că fusese creştin.
Nedumerit de întreaga situaţie, Conrad se duce la Patriarhul Ierusalimului, pentru a-i cere sfatul. Deşi templierul formulează întrebarea în termeni ipotetici, Patriarhul, un fanatic creştin, înţelege despre ce e vorba. Drept urmare, cere ca "evreul" să fie găsit şi ars de viu, pentru îndrăzneala de a o fi adus în casa lui pe fiica unui creştin.
Situaţia se complică şi mai mult atunci când călugărul care, în realitate, i-a încredinţat-o pe Recha lui Nathan, dezvăluie adevărul. Nu numai că Rachel şi Conrad sunt, de fapt, fraţi, dar tatăl lor este nimeni altul decât musulmanul Assad, fratele sultanului Saladin. În scena finală, personajele reuşesc să treacă de bariera confesională şi să se îmbrăţişeze, înţelegând că umanitatea lor este deasupra diferenţelor religioase.
Un fragment memorabil al piesei este parabola inelului, pe care Nathan i-o spune Sultanului Saladin atunci când acesta din urmă îl întreabă care este religia adevărată: iudaismul, creştinismul sau islamismul? Nathan îi vorbeşte despre un tată care credea că deţine un inel cu puteri miraculoase, ce avea puterea de a-l face plăcut în ochii divinităţii şi ai oamenilor pe cel care îl purta. Aflat pe patul morţii, tatăl îi promite fiecăruia dintre cei trei fii ai săi că îi va da inelul. În secret, el confecţionase două replici ale bijuteriei, extrem de asemănătoare cu originalul. Fiecare dintre cei trei tineri primeşte un inel, însă află că două dintre inele sunt doar copii.
Încercând să afle care este, totuşi, inelul adevărat, ei se prezintă în faţa unui judecător înţelept care le explică modul în care pot descoperi veridicitatea inelului: trebuie să se comporte în aşa fel încât să fie pe placul divinităţii şi al semenilor. Cel care o va face în modul cel mai convingător cu putinţă, acela este deţinătorul inelului adevărat. Astfel, Lessing sugerează că esenţial este comportamentul oamenilor, mai puţin credinţa lor în puteri miraculoase şi dogme religioase.
În martie 2016, Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu a prezentat piesa "Nathan Înţeleptul" la Schauspielhaus Stuttgart. Spectacolul, regizat de Armin Petras, directorul teatrului din Stuttgart, a fost rezultatul unuia dintre cele mai mari proiecte de coproducţie demarate de Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
"Proiectul nu se limitează doar la o simplă punere în scenă a piesei de teatru, ci aduce în actualitate subiectul tratat de Lessing, amplasându-l în contextul social al terorismului şi rasismului. În 'Nathan înţeleptul', Lessing pledează pentru respectul şi recunoaşterea religiilor care se luptă între ele - iudaismul, creştinismul şi islamismul. Textul este 'tradus' din perspectiva dezbaterilor pe tema violenţei din Europa de astăzi", potrivit tnrs.ro.
Teatrul Naţional "Radu Stanca" este continuatorul tradiţiei de aproape cinci secole de teatru în Sibiu şi în regiune, cu o secţie română şi una germană. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.












