Un moment important al strategiei războiului din Atlantic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost reprezentat de ocuparea Islandei, în 10 mai 1940.

Circa 120.000 de oameni locuiau în insulă, unde ocupaţiile principale erau pescuitul, oieritul şi comerţul către Europa continentală, potrivit portalului www.britainatwar.com.

La 1 decembrie 1918, Islanda a devenit stat suveran, însă a rămas parte a Uniunii cu Regatul Danemarcei, care se ocupa de reprezentarea intereselor de apărare şi de politică externă ale statului islandez. Germania nazistă a ocupat Regatul Danemarcei în aprilie 1940, ceea ce a determinat suspendarea Uniunii de către guvernul Islandei. Fără să dispună de o forţă de apărare proprie, Islanda a adoptat statutul de neutralitate, care însă nu a putut fi păstrat decât pentru foarte puţin timp.

Interesele strategice pentru ocuparea Islandei pot fi identificate încă din anii '30, când a început prezenţa germană în insulă. În 1938, au venit în insulă un număr de experţi germani în aviaţie care ofereau instructaj în ce priveşte aterizarea în zonă. Guvernul britanic a fost receptiv în ce priveşte apariţia în Islanda a ofiţerilor germani, drept pentru care a intensificat activităţile de observare şi de luare a unor măsuri care să contracareze planurile Germaniei naziste în zonă, care adusese chiar şi o echipă de antropologi pentru cercetarea insulei. Comerţul între statul german şi cel islandez a sporit, sporind interesul britanic faţă de planurile germane în zonă.

Pe fondul intensificării războiului în Atlantic, aliaţii au început să vadă Islanda drept un punct strategic foarte important inclusiv pentru amplasarea armamentului şi a unui grup de forţe în zonă. Poziţionarea strategică a Islandei a generat interes din partea ambelor tabere beligerante pentru a impune o supremaţie aeriană asupra zonei şi pentru balansarea campaniei pentru Atlantic. Potrivit unui ofiţer german de marină: ''cine are Islanda, controlează accesul în şi dinspre Atlantic'', conform www.britainatwar.com.

La 28 aprilie 1940, Winston Churchill, la acel moment aflat în fruntea structurii de comandă a marinei britanice, a iniţiat planificarea pentru stabilirea prezenţei britanice în Islanda. Danemarca se afla sub ocupaţie nazistă, drept pentru care Marea Britanie s-a oferit să furnizeze asistenţă Islandei în calitate de ''stat beligerant şi aliat'', însă guvernul islandez a refuzat rapid sprijinul şi a reafirmat neutralitatea ţării. Chiar dacă nu a primit accesul de furnizare a sprijinului militar, Marea Britanie a demarat pregătirile pentru ocuparea insulei. În acest sens, Cabinetul de Război s-a alăturat Amiralităţii Britanice şi a fost iniţiată Operaţiunea Fork, indică portalul britainatwar.com.

Între timp, în Camera Comunelor, la Londra, în 7 şi 8 mai 1940, aveau loc dezbateri aprinse privind campania britanică din Norvegia, atacurile politice fiind îndreptate către premierul britanic Chamberlain şi nu către Winston Churchill care coordonase campania, potrivit volumului ''Marea Britanie: Politica Externă şi Colonială, 1939-1964'' (Alan Farmer, Editura All, 2000). Atacul politic asupra lui Chamberlain a însemnat pierderea funcţiei de premier şi înlocuirea sa cu Winston Churchill. În discursul inaugural susţinut, la 10 mai, în Camera Comunelor, Churchill începea în fapt o campanie de motivare naţională pentru implicarea consistentă în război a statului britanic.

Planul includea o debarcare a unei forţe de 800 de militari având la comandă pe colonelul Robert Sturges. Forţa de ocupaţie a fost constituită din Batalionul 2 Marină, Brigada 101 şi a inclus, de asemenea, trei baterii de artilerie şi un detaşament redus de informaţii. Au fost însoţiţi de două distrugătoare pe durata traversării Atlanticului pentru ca în dimineaţa zilei de 10 mai 1940 forţa britanică să intre în Golful Reykjavik. În fruntea convoiului de nave se afla un avion Walrus care avea rolul de a securiza accesul avansării în eventualitatea existenţei unui submarin inamic. Rezidenţii şi forţele locale au fost alertaţi de survolul aparatului britanic deasupra capitalei Reykjavik, fiind anunţat astfel avansul unei forţe străine. Un grup mare de protestatari şi o forţă de poliţie formată din 70 de oameni a ocupat portul pentru a oferi un răspuns grupului britanic. În ciuda declaraţiei guvernului islandez, care a reclamat încălcarea neutralităţii statale, un detaşament de 400 de puşcaşi marini britanici a păşit pe teritoriul islandez fără a întâmpina rezistenţă.

Următorul pas al planului de ocupare al insulei a fost reprezentat de securizarea facilităţilor de telecomunicaţii, a staţiilor radio şi a birourilor meteorologice, precum şi arestarea consulului german Werner Gerlach, care avusese rolul de a închega o relaţie de cooperare cu statul islandez de partea guvernului german.

Pentru ocuparea insulei, guvernul britanic a promis compensaţii la nivelul unor acorduri comerciale, neamestecul în afacerile interne ale Islandei, iar ocupaţia britanică a fost acceptată ca o forţă vizitatoare. Între timp, SUA, deşi nu era o forţă beligerantă în război, a recunoscut şi a acceptat amplasarea forţei britanice în insulă drept o mişcare strategică necesară pentru a împiedica invazia germană, scrie portalul www.britainatwar.com.

Ca urmare a succesului Operaţiunii Fork, batalionul de marină regală al colonelului Sturges s-a întors în Marea Britanie, iar forţele înlocuitoare au fost poziţionate strategic în jurul Capitalei şi de-a lungul insulei.

Teama de desfăşurare a unei invazii germane a determinat Londra să ceară guvernului canadian să trimită o forţă de sprijin din Canada. Au fost trimise o brigadă şi un batalion din regimentul regal, care au ajuns la 9 iulie 1940. În acest sens, prezenţa militară străină din Islanda a ajuns la dimensiunea unei divizii. Participarea militară canadiană s-a retras în octombrie 1940.

În iulie 1941, peste 25.000 de oameni componenţi ai forţei britanice se aflau pe insulă, iar cu prilejul amenajării facilităţilor navale, a tunurilor de coastă, a amplasării bateriilor antiaeriene precum şi amplasării facilităţilor pentru submarine, Islanda a fost transformată într-o fortăreaţă a Atlanticului, crescând exponenţial rolul strategic al acesteia. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Gabriela Badea) 

Foto: (c) dirkdeklein.files.wordpress.com