Consiliul European extraordinar pe tema bugetului pe termen lung al UE
Consiliul European se reuneşte la 20 februarie 2020, într-o şedinţă extraordinară, în care şefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană (UE) îşi definitivează poziţia cu privire la bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, conform site-ului https://www.consilium.europa.eu/.
În scrisoarea din 25 ianuarie de convocare a reuniunii extraordinare a Consiliului, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a precizat că o eventuală amânare a adoptării unei poziţii cu privire la buget ar pune în pericol continuarea programelor UE. "O eventuală amânare ar crea probleme grave de ordin practic şi de natură politică şi ar pune în pericol continuarea programelor şi politicilor actuale, precum şi lansarea altora noi", se arată în scrisoarea din 25 ianuarie, citată de site-ul https://www.consilium.europa.eu/.
La 18 februarie, preşedintele Parlamentului European (PE), David Sassoli, a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în urma căreia a spus că poziţia PE privind draftul de Cadru Financiar Multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027 propus de Michel, la sfârşitul săptămânii trecute, este că acesta e încă departe de o propunere acceptabilă, informează site-ul PE.
Charles Michel a propus, la 14 februarie, un buget al UE pentru perioada 2021-2027 de 1,074% din produsul intern brut sau 1.095 de miliarde de euro, mai arată sursa indicată.
***
Discuţiile privind Cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027 au început încă din februarie 2019, când cei 27 de şefi de stat sau de guvern ai UE au convenit, într-o reuniune informală, că în CFM post-2020 Uniunea Europeană va cheltui mai mult pentru stoparea migraţiei ilegale, apărare şi securitate şi programul Erasmus+.
Din punct de vedere formal, negocierile privind CFM au început la 2 mai 2018, când Comisia Europeană a prezentat propunerea sa privind bugetul pe termen lung al UE. În perioada mai 2018-iunie 2019, au avut loc numeroase dezbateri la nivelul Consiliului UE şi al Consiliului European pe marginea bugetului UE pe termen lung.
La 18 iunie 2019, Consiliul a luat în discuţie proiectul de cadru de negociere revizuit, care a fost elaborat de preşedinţia română a UE (ianuarie-iunie 2019), cu scopul de a clarifica şi simplifica opţiunile aflate pe masa negocierilor. La 5 decembrie 2019, preşedinţia finlandeză a UE (iulie-decembrie 2019) a publicat un cadru de negociere în care a propus un nivel global de 1.087 miliarde de euro, reprezentând 1,07% din venitul naţional brut (VNB) al UE27.
Pe parcursul negocierilor, Comisia Europeană a venit cu propunerea de alocare a 1,1% din venitul naţional brut pentru bugetul multianual, în timp ce Parlamentul European a propus alocarea a 1,3% din produsul intern brut, potrivit sursei citate.
La 17 februarie 2020, s-a reunit şi Consiliul Afaceri Generale al UE, pentru a se definitiva poziţia Consiliului privind bugetul pe termen lung al UE. De altfel, Consiliul are un rol central în procesul legislativ legat de CFM, pentru adoptarea unei poziţii comune fiind nevoie de unanimitate în rândul statele membre. Pentru încheierea procesului decizional este necesară aprobarea Parlamentului European, potrivit https://www.consilium.europa.eu/.
***
Consiliul European s-a reunit anterior, în zilele de 12 şi 13 decembrie 2020, la Bruxelles. Liderii UE 27 au discutat despre Brexit şi pregătirile pentru negocierile privind viitoarele relaţii dintre UE şi Regatul Unit după retragere. În acest sens, au solicitat ratificare la timp şi punerea în aplicare efectivă a acordului de retragere.
***
Consiliul European a fost creat în decembrie 1973, ca un organism informal la nivelul UE. Prin Tratatul de la Maastricht (1992), Consiliul European devine un organism oficial (fără să fie una dintre instituţiile Uniunii), iar prin Tratatul de la Lisabona (2009), acesta devine una dintre cele şapte instituţii ale UE. Astfel, Consiliul defineşte orientarea politică generală a UE, dar nu are un rol legislativ la nivelul Uniunii. Consiliul European stabileşte agenda politică, în mod tradiţional prin intermediul "concluziilor" adoptate în cadrul reuniunilor, care identifică subiectele de interes şi măsurile care urmează să fie luate. Din Consiliul European fac parte şefii de stat sau de guvern ai celor 27 de state membre ale UE, preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene. Deciziile în cadrul instituţiei sunt adoptate, în general, prin consens. În anumite situaţii menţionate în tratatele UE, deciziile sunt adoptate în unanimitate sau cu majoritate calificată. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril; editor: Marina Bădulescu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













