În fiecare an, la 1 februarie, este marcată Ziua intendenţei militare, sărbătorind, astfel, serviciul din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană şi cu echipament.

Potrivit site-ului www.mapn.ro, la această dată, în anul 1861, s-a emis Înaltul Ordin de Zi nr. 29, actul de constituire a intendenţei armatei, prin care s-a format corpul ofiţerilor de intendenţă militară, condus de intendentul general al armatei, subordonat Ministerului de Război. Intendenţa militară a fost, astfel, oficializată în România, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu toate că încă de pe timpul Regulamentelor Organice, înainte de înfăptuirea Unirii celor două Principate, în Ministerele de Război ale Moldovei şi Munteniei funcţiona câte o secţie de intendenţă, fără a avea, însă, atribuţii clar definite, se arată în ''Calendarul tradiţiilor militare'' (2010).

Unirea Principatelor Române a accelerat oficializarea intendenţei ca specialitate distinctă a Armatei Române, astfel că, în anul 1860, prin Decretul nr. 417 din 30 august, s-a hotărât întrunirea administraţiilor militare şi a intendenţelor într-o singură administraţie, sub ordinele Ministerului de Război din Bucureşti. Înfiinţarea Corpului de Intendenţă Militară a fost consfinţită de Alexandru Ioan Cuza, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 29 din 1 februarie 1861. Acesta era alcătuit din intendentul general al armatei (asimilat gradului de general de brigadă) şi subordonat ministrului de Război, un subintendent clasa I (asimilat gradului de colonel), doi subintendenţi clasa a II-a (locotenent-colonel), doi adjuncţi clasa I (asimilaţi gradului de comandanţi de batalion - maior) şi şase adjuncţi clasa a II-a (căpitan).

Ca urmare a raportului înaintat de Ministrul de Război, colonelul Ioan Ghica, domnitorului Alexandru Ioan Cuza, referitor la necesitatea aprobării unui regulament propriu intendenţei, anul următor au fost publicate, în Monitorul Oastei nr. 11 din 16 februarie 1861, "Instrucţiunile asupra funcţiilor Intendenţei Militare", care stipulau că intendenţii militari erau numiţi de guvern pe lângă trupe ''ca să înlocuiască vegherea ministrului în treburile interioare ale armatei'' - solda şi subzistenţa, îngrijirea îmbrăcăminţii, a locuinţei, sănătăţii şi înlesnirea mişcărilor.

Un an mai târziu, în 1862, din iniţiativa ministrului de Război, generalul Ion Emanoil Florescu, a fost adoptată "Legea privind întreţinerea armatei", care a cunoscut ulterior o serie de îmbunătăţiri. Legea reglementa pensiile militarilor, raţiile alimentare, retragerea din serviciu, standardul de viaţă în corpuri, transportul şi recompensele pentru merite deosebite. În acelaşi an, au apărut noi reglementări în domeniu. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 219 din 16 octombrie 1862, s-a constituit Corpul ofiţerilor de administraţie, însărcinat cu executarea tuturor serviciilor administrative.

Încă de la oficializarea sa în cadrul armatelor Principatelor Române, intendenţa a cunoscut numeroase transformări şi reorganizări, devenind astăzi o componentă de bază a logisticii, interoperabilă cu structurile similare din armatele celorlalte ţări membre NATO, se arată în ''Buletinul Arhivelor Militare Române'', nr. 1 (51)/2011, disponibil pe site-ul http://amnr.defense.ro. Astfel, una dintre etape o constituie înfiinţarea Departamentului Asigurării Logistice, la 1 august 1990, şi transformarea Comandamentului Serviciilor Armatei în Inspectoratul General al Serviciilor. La 30 septembrie 1993, Inspectoratul General al Serviciilor se transformă în Comandamentul Logistic, din subordinea Ministerului Apărării Naţionale.

În prezent, Direcţia logistică este ''structura specializată a Statului Major al Apărării - SMAp, responsabilă cu realizarea şi consolidarea unui sistem logistic integrat, adaptat la configuraţia Armata României şi misiunile acesteia, pe timp de pace şi la război şi realizarea de capabilităţi dislocabile specifice, în măsură să asigure sprijinul logistic pe timpul participării la misiuni'', notează site-ul https://www.defense.ro/. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Daniela Juncu)