logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

FRAGMENT DE ISTORIE: Promulgarea Codului penal şi a Codului civil de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza

Imagine din galeria Agerpres

Elaborarea Codului civil şi a Codului penal s-a înscris în seria marilor reforme legislative din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Promulgarea codurilor de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a avut loc în decembrie 1864.

''Domnia lui Cuza Vodă stă sub semnul acestei nerăbdătoare dorinţe de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului şi al sprijinitorilor săi întâmpină rezistenţa forţelor conservatoare şi a inerţiilor colective'', scrie istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002).

Reformele nu puteau fi înfăptuite decât printr-un act de autoritate, la care domnitorul Alexandru Ioan Cuza avea să recurgă. Astfel, la 2/14 mai 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformei agrare, reformei electorale şi celorlalte reforme preconizate de domnitor şi de guvern (''lovitura de stat de la 2 mai''), se arată în volumul ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). Cuza a promulgat o nouă Constituţie (''Statutul dezvoltător''), care întărea puterea domnitorului în detrimentul legislativului, şi o nouă lege electorală, care sporea considerabil numărul alegătorilor.

În timpul guvernului condus de Mihail Kogălniceanu (11/23 octombrie 1863- 26 ianuarie/7 februarie 1865) se decretează sau se votează o serie întreagă de legi care organizează noul stat al României moderne. După legea rurală, care a fost promulgată la 14/26 august 1864, au fost decretate mai multe legi, după ce trecuseră, în prealabil, prin Consiliul de Stat, se arată în volumul ''Viaţa şi opera lui Cuza Vodă'', de Constantin C. Giurescu (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966). În această serie de măsuri (printre care legea privind reorganizarea Curţii de Casaţie, legea introducerii sistemului de măsuri şi greutăţi metrice, legea Camerelor de Comerţ, legea înfiinţării Şcolii de poduri şi şosele, legea exproprierii pentru cauze de utilitate publică ş.a.) se înscriu şi promulgarea Codului penal şi a Codului civil de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

La 2/14 decembrie 1864, Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul penal, care a intrat în vigoare la 1/13 mai 1865. Codul penal era alcătuit după modelul Codului penal francez (din 1810) şi al Codului penal prusian (din 1851), având la bază şi unele legi penale autohtone. La 4/16 decembrie 1864 Cuza a promulgat şi Codul civil, care urma să intre în vigoare de la 1/13 ianuarie 1866. Codul civil era alcătuit după modelul Codului napoleonean şi al Codului civil italian, având la bază şi unele prevederi ale vechiului drept românesc (''Istoria României în date'', Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Codul civil a fost pus în aplicare, ca şi legea măsurilor şi greutăţilor (15/27 septembrie 1864), după un an, răstimp în care atât magistraţii cât şi avocaţii să-l studieze, iar publicul să ia cunoştinţă de el. Codul civil cuprindea dispoziţii progresiste care au fost relevate ca atare de presa străină: instituia căsătoria civilă, singura obligatorie, cea religioasă devenind facultativă, instituia, de asemenea, divorţul civil, în locul celui religios, prevedea modalităţile acordării progresive de drepturi politice evreilor etc. Noul Cod civil, care moderniza sistemul juridic, a constituit şi un instrument important de unificare a Principatelor Române. În ceea ce priveşte Codul penal, acesta nu mai prevedea pedeapsa cu moartea, care existase de la începutul statelor româneşti.

Autorul articolului ''La Roumanie'' apărut în numărul din 30 decembrie 1864 al ziarul parizian ''La France'' considera această ultimă serie de acte de guvernământ ale lui Cuza drept ''măsuri de progres'', se mai arată în lucrarea ''Viaţa şi opera lui Cuza Vodă'', de Constantin C. Giurescu (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Roxana Mihordescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 377

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.

Documentare 25-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie

Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori

Documentare 24-10-2026 23:58

DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)

În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal