Comunicat de presă - Primăria Municipiului Mediaș
Municipiul Mediaș va fi gazda etapei regionale de robotică în iarna anului 2027
Primăria Municipiului Mediaș anunță cu deosebită onoare că municipiul Mediaș va fi gazda unei etape regionale din cadrul competițiilor majore de robotică din România care se vor desfășura în perioada ianuarie - februarie 2027.
La etapa regională sunt așteptate echipe de liceeni din întreaga regiune, care își vor testa creativitatea, perspicacitatea și abilitățile tehnice în construirea și programarea de roboți. Administrația locală va colabora strâns cu organizatorii competiției, instituțiile de învățământ partenere și sponsorii locali pentru a asigura o logistică impecabilă și o experiență memorabilă pentru toți participanții.
'Este o onoare și o mare bucurie pentru municipiul Mediaș să găzduiască un eveniment de o asemenea amploare. Investiția în tineri și în educația lor este o prioritate pentru noi, iar organizarea acestei etape regionale demonstrează că orașul nostru devine un pol important al inovației la nivel regional. Îi asigurăm pe toți participanții, mentorii și organizatorii de întreaga noastră susținere pentru desfășurarea în condiții excelente a competiției.' a declarat primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.
Detalii suplimentare privind locația exactă, calendarul meciurilor și programul accesibil publicului vor fi comunicate pe parcursul anului 2026 și la începutul anului 2027.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.