Săptămâna europeană 28 octombrie - 1 noiembrie 2019
Consiliul European
Consiliul European a adoptat, la 29 octombrie 2019, extinderea termenului, până la 31 ianuarie 2020, în conformitate cu prevederile Articolului 50.3 din Tratatul Uniunii Europene privind părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie, potrivit https://www.consilium.europa.eu. Extinderea permite astfel Marii Britanii ratificarea acordului de retragere din blocul comunitar. Retragerea poate avea loc la 1 decembrie 2019 sau la 1 ianuarie 2020 dacă acordul de retragere este ratificat de ambele părţi. Decizia a fost luată cu unanimitate. Pe durata extinderii termenului, Marea Britanie rămâne stat membru cu toate drepturile şi obligaţiile stabilite în tratate şi în conformitate cu legislaţia comunitară.
Parlamentul European
Rata oficială privind participarea la scrutinul european pentru desemnarea membrilor Parlamentului European este de 50,66%, cu 8,06 puncte procentuale mai mare decât la scrutinul din 2014, ca urmare a publicării tuturor datelor oficiale din statele membre privind participarea la alegerile europarlamentare, indică https://www.europarl.europa.eu. Aceasta este, în fapt, cea mai mare rată de participare la vot din 1994 până în prezent. Douăzeci de state membre au înregistrat creşteri ale prezenţei la vot, printre acestea numărându-se Polonia, România, Spania, Austria, Ungaria şi Germania. În opt state s-au înregistrat scăderi ale prezenţei la vot, însă nu cu mai mult de 3 puncte procentuale în fiecare dintre acestea. Chiar dacă media a crescut, s-a menţinut o diferenţă semnificativă între state membre, astfel în Belgia s-a înregistrat o prezenţă de 88,74% la urne, în vreme ce în Slovacia s-au prezentat 22,74% dintre alegători, conform sursei citate.
Comisia Europeană
Comisia Europeană a publicat, la 31 octombrie 2019, cea de a patra listă de proiecte de interes comun a Uniunii Europene, care sunt eligibile să primească finanţare europeană de până la 30 miliarde euro, şi printre care se regăsesc şi proiecte în domeniul petrolului şi gazelor naturale, conform agenţiei Reuters. Este vorba despre 151 de proiecte şi include atât proiecte în domeniul petrolului şi gazelor naturale, cât şi proiecte care au legătură cu electricitatea şi reţelele inteligente care vor îmbunătăţi aprovizionarea cu electricitate şi vor integra surse de energie regenerabilă. În ceea ce priveşte România, proiectele avansate pentru finanţare sunt: extinderea coridorului de transport bidirecţional Bulgaria-România-Ungaria-Austria (cunoscut în prezent drept ROHUAT/BRUA) pentru a permite transportul a 1,75 miliarde mc/an în prima etapa şi 4,4 miliarde mc/an în a doua etapă, inclusiv resurse noi din Marea Neagră în a doua etapă; proiectul "Black Sea Corridor", care are rolul de a consolida coridorul de transport al energiei electrice de-a lungul coastei Mării Negre (România-Bulgaria); proiectul "Mid Continental East Corridor", care va conduce la creşterea capacităţii de schimb pe graniţele dintre România şi Serbia. Parlamentul European şi Consiliul European vor avea la dispoziţie două luni pentru a accepta sau a respinge lista de proiecte.
Executivul european a aprobat, la 31 octombrie 2019, pachetul de asistenţă financiară în valoare de 25 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat sprijinirii reformelor privind statul de drept, dezvoltării rurale şi agriculturii, potrivit https://europa.eu. ''Acest pachet de asistenţă demonstrează angajamentul solid şi continuu pe calea reformelor Republicii Moldova. Trebuie înţeles ca o recunoaştere a eforturilor depuse de guvernul Republicii Moldova de a face faţă problemelor în zonele vitale precum justiţia şi statul de drept pentru beneficiul poporului Republicii Moldova'', a declarat cu acest prilej comisarul pentru politică de vecinătate europeană şi pentru negocierile de extindere Johannes Hahn, citat de https://europa.eu.
Comisia Europeană a stabilit, la 31 octombrie 2019, alocarea unei tranşe de 663 de milioane de euro sprijin umanitar pentru continuarea marilor proiecte în cadrul Facilităţii Europene pentru Refugiaţi din Turcia. Mare parte a acestor fonduri, respectiv 600 de milioane de euro, va fi utilizată pentru asigurarea continuităţii celui mai mare program de asistenţă umanitară al Uniunii Europene, restul fondurilor urmând să fie dedicate proiectelor din domenii precum educaţie şi servicii esenţiale, printre care serviciile medicale, conform https://europa.eu. Facilitatea Uniunii Europene pentru refugiaţi din Turcia a fost instituită în 2015 ca urmare a cererii adresate de Consiliul European pentru finanţarea suplimentară a refugiaţilor sirieni din Turcia. Este vorba de alocare a 6 miliarde de euro.
Planul de recapitalizare al guvernului României pentru CEC Bank printr-o infuzie de capital de 200 de milioane de euro a primit avizul Comisiei Europene, a anunţat la 29 octombrie 2019 executivul comunitar, indică https://europa.eu.
Comisia Europeană a anunţat, la 28 octombrie 2019, că Uniunea Europeană îşi va intensifica eforturile pentru sprijinirea populaţiei din Zimbabwe prin transmiterea unui ajutor financiar de 53 de milioane de euro, dedicat finanţării sănătăţii şi consolidării locuinţelor, conform https://europa.eu. În acest an, Uniunea Europeană a alocat anterior 14,5 milioane de euro pentru asistenţă umanitară pentru Zimbabwe.
Eurostat
Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică de 0,3% în trimestrul trei din 2019, după un avans de 0,2% în precedentele trei luni, în timp ce expansiunea zonei euro s-a menţinut la 0,2%, similară cu cea din perioada aprilie - iunie 2019, arată estimarea preliminară publicată, la 31 octombrie 2019, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În ritm anual, Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică de 1,4% în trimestrul trei din 2019, după un avans similar în precedentele trei luni, în timp ce expansiunea zonei euro s-a redus la 1,1%, de la 1,2% în perioada aprilie-iunie 2019. În Uniunea Europeană, dar şi în zona euro, Produsul Intern Brut a urcat cu 0,2% în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, iar Ungaria şi România au avut cele mai mari ritmuri de creştere economică din UE.AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














