Ortodoxe
Sf. Ap. Iacov, ruda Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Cuv. Macarie Romanul

Greco-catolice
Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului

Romano-catolice
Sf. Ioan din Capistrano, pr.


Sfântul Apostol Iacov, pomenit în calendarul creştin ortodox la 23 octombrie, a fost fiul Sfântului şi Dreptului Iosif, care a primit-o în grijă de la preoţii Templului din Ierusalim pe Maica Domnului.

Despre Iacov, care se numea fratele Domnului, se spune: "Că Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintâi pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatăl lui Ioan Botezătorul. Aceşti feciori erau: Iacov, Simion, Iuda şi Iosi. Mai avea şi trei fiice: Estir, Maria şi Solomeea, care era femeia lui Zevedeu şi mama apostolului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu (...) Şi lui Iosif, ca unui bătrân înţelept, preoţii i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire (...) De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif şi frate după trup al fiilor acestuia, pentru că împreună cu ei a vieţuit. Pentru aceea şi Iacov s-a numit fratele Domnului după trup" (Vieţile Sfinţilor).

Încă din tinereţe, Sfântul Iacov trăia o viaţă aspră, nu mânca nimic altceva decât pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. Era îmbrăcat întotdeauna cu o haină aspră de păr şi toate nopţile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puţin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea lor ca a cămilelor.

Sfântul Apostol Iacov a făcut parte din comunitatea creştină primară de la Ierusalim, fiind cel căruia i s-a arătat Iisus înviat, separat de ceilalţi apostoli "După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor" (I Cor 15; 7).

A fost cel dintâi episcop al Ierusalimului şi este cel care a scris prima Liturghie, fiind povăţuit de Sfântul Duh, Liturghie pe care, mai târziu, Sfântul Vasile cel Mare, apoi Sfântul Ioan Gură de Aur au scurtat-o, pentru a fi mai uşor săvârşită de preoţi şi înţeleasă de credincioşi.

Sfântul Iacov a avut parte de o moarte martirică. Fariseii şi cărturarii l-au aruncat de pe aripa templului, pentru a înspăimânta poporul, în faţa căruia acesta îl mărturisea pe Hristos că este Fiul lui Dumnezeu, ca să se teamă şi să nu creadă cuvintele lui. Încă viu, ridicându-se în genunchi se ruga pentru ucigaşii săi, spunând că nu ştiu ce fac. A fost lovit cu pietre, iar un om, alergând cu un lemn, s-a repezit la el şi, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit. În aceste chinuri şi-a dat sufletul său. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu)