Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
Acțiune pe raza municipiului Aiud
La data de 25 octombrie 2026, în intervalul orar 17.00 - 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au desfășurat o acțiune care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 91 de verificări de persoane și 25 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 16 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 2.362 de lei.
În cadrul acțiunii, au fost consiliate cinci persoane aflate în situații conflictuale, combaterea violenței fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
Acțiunea a fost sprijinită de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu' Alba.
-
Reținut pentru săvârșirea infracțiunii de violarea de domiciliu
La data de 25 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violarea de domiciliu.
Din cercetări a reieșit că, în data de 25 octombrie 2026, în jurul orei 12.30, bărbatul ar fi pătruns, fără consimțământul bunicii sale, în vârstă de 68 de ani, în imobilul în care aceasta locuiește, prin escaladarea peretelui exterior al clădirii și folosirea unei ferestre pentru accesul în interior.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea de domiciliu.
-
Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!
Polițiștii rutieri acționează astăzi, 26 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.
Proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.
Scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate de polițiști îl constituie prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la traficul rutier.
-
Amplasarea radarelor în data de 27 octombrie 2026
Drumul Național 1- Alba Iulia - Sântimbru -- Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1- Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea -- Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș -Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud -- Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardului Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.