Unul dintre cei mai importanţi filosofi de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, distins cu Premiul Nobel pentru literatură în 1927, Henri Bergson s-a născut la 18 octombrie 1859, la Paris. Tatăl său era din Polonia iar mama sa era de origine irlandeză.

Şi-a făcut studiile la Liceul Condorcet (1868-1877), potrivit ''Dicţionarului istoric critic - Literatura franceză'' (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982).
A urmat, apoi, Ecole Normale Superieure (1877-1881), în cadrul căreia a studiat filosofia, notează https://www.nobelprize.org. Aici i-a avut colegi pe Jaures şi M. Blondel iar ca profesor pe filosoful Emile Boutroux. Doctor în litere în 1889, cu teza ''Essai sur les donnes immediates de la conscience''.

A fost profesor de liceu la Angers, Clermont-Ferrand şi Paris. Henri Bergson a fost conferenţiar la Ecole Normale Superieure (1898-1900), şi mai târziu, între 1900 şi 1911, profesor de filosofie greacă şi latină la College de France. Printre elevii săi s-a aflat şi jurnalistul Charles Péguy, care a înfiinţat publicaţia ''Cahiers de la quinzaine'' în 1900.

În timpul Primului Război Mondial a avut mai multe misiuni în Spania şi SUA.

A fost ales membru al Academiei Franceze în 1914 şi a fost preşedinte al Comisiei internaţionale de cooperare intelectuală a Ligii Naţiunilor de la Geneva între 1921-1926.

Analizând probleme ca libertatea creatoare, inserţia spiritului în materie (''Matiere et memoire''/''Materie şi memorie'', 1896), semnificaţia comicului (''Le Rire''/ ''Teoria râsului'', 1900), natura vieţii (''L 'Evolution creatice''/ ''Evoluţia creatoare'', 1907), independenţa conştiinţei în raport cu corpul (''La conscience et la vie'', 1911; ''L 'Ame et le corps'', 1912), relativitatea (''Duree et simultaneite a propos de la theorie d 'Einstein''/ ''Durată şi simultaneitate în legătură cu teoria lui Einstein'', 1922), originea moralei şi a religiei (''Les Deux sources de la morale et de la religion''/ ''Cele două izvoare ale moralei şi religiei'', 1932) etc., gândirea bergsoniană se constituie ca o fenomenologie a efortului intelectual, o ''cunoaştere a spiritului prin spirit'', opunând empirismului şi raţionalismului o ''ştiinţă metafizică'' bazată pe conceptul de ''intuiţie'', ca facultate iraţională de sesizare nemijlocită a esenţei ''devenirii'', guvernată de principiul ''elanului vital'', notează volumul amintit mai sus.

Arta este, potrivit lui Bergson, viziunea imediată a realităţii în nuditatea ei esenţială, dezvăluită astfel în urma efortului de asanare exercitat asupra ei de intuiţia artistică.

Colorat de iraţionalism, spiritualism şi fideism, trăsături caracteristice ale filosofiei burgheze a epocii, intuiţionismul lui Bergson a marcat profund pe contemporanii şi succesorii săi, filosofi, esteticieni, scriitori, etc., între care: Dilthey, Dewey, Croce, J. Maritian, Peguy, Proust, Thibaudet, Bachelard, G. Poulet etc.

Alte lucrări: ''L'énérgie spirituelle'' (''Energia spirituală'', 1919), ''La Pensée et le Mouvant'' (''Gândire şi mişcare'', 1934) etc.

Laureat în 1927 al Premiului Nobel pentru Literatură pentru ''recunoaşterea ideilor sale bogate şi revigorante şi a priceperii strălucitoare cu care au fost prezentate'', potrivit potrivit www.nobelprize.org. În 1930, i s-a acordat cel mai mare grad al Legiunii de Onoare, potrivit ''Dicţionarului Literaturii Franceze'' (Editura Ştiinţifică, 1972).

Filosoful francez Henri Bergson a murit la 4 ianuarie 1941. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Liviu Tatu, editor online: Simona Aruştei)