"Portretul lui Dorian Gray" ("The Picture of Dorian Gray") este un roman gotic cu elemente filosofice, scris de autorul irlandez Oscar Wilde (1854-1900).

Lucrarea este considerată cea mai importantă operă a lui Wilde, fiind ilustrarea principiilor sale ideologice şi estetice, care derivă din doctrina "artei pentru artă" a lui Walter Pater. A fost publicată integral, în premieră, în numărul din iulie 1890 al revistei Lippincott's Monthly. Totuşi, anumite pasaje, considerate de redacţia publicaţiei ca fiind indecente, au fost cenzurate.

O versiune îmbunătăţită a textului, fără alte imixtiuni externe şi sub formă de carte a apărut un an mai târziu. Această versiune a fost deschisă de o prefaţă în care Oscar Wilde pleda pentru libertatea de exprimare şi contra falsei pudori.

''Portretul lui Dorian Gray'' este un strălucit exemplu de ficţiune gotică. Prin tema abordată şi datorită personajului principal, romanul poate fi considerat o interpretare originală a mitului lui Faust, celebrul personaj de legendă germanică, sursă de inspiraţie şi pentru alţi coloşi ai culturii universale precum scriitorul Goethe şi compozitorul Charles Gounod.

Portretul lui Dorian Gray, un tânăr deosebit de arătos, este pictat, în ulei, de către Basil Hallward, fascinat de frumuseţea subiectului său. Aspectul atrăgător al lui Dorian Gray avea să îi deschidă acestuia, cu uşurinţă, calea spre o viaţă trăită după principiile hedonismului, concepţie care proclamă plăcerea senzuală drept binele suprem. În acest sens, Dorian Gray este influenţat decisiv de aristocratul Henry Watton, pentru care dorinţa de a experimenta plăcerea constituia principiul fundamental în viaţă şi care poate fi considerat ca jucând rolul diavolului ce corupe inocenţa lui Dorian Gray.

Înţelegând că frumuseţea şi sănătatea trupească sunt trecătoare şi că în lipsa lor va fi obligat să renunţe la desfătările simţurilor, protagonistul romanului îşi doreşte să rămână veşnic tânăr şi, în locul lui, să îmbătrânească portretul. Dorinţa sa devine realitate, personajul principal continuând să ducă o viaţă desfrânată, din care nu a lipsit cruzimea şi nici chiar crima.

Urmările acestui stil de viaţă ajung să fie citite pe chipul pictat al lui Dorian, pe portretul său, care devine, în final, o hidoşenie. Asemenea lui Socrate, în Cartea a II-a Republicii lui Platon, Oscar Wilde vrea să sugereze că sufletul are o existenţă aparte, de sine stătătoare, şi că poate fi îmbolnăvit şi desfigurat de alegerile iraţionale şi imorale.

"Portretul lui Dorian Gray" a inspirat numeroase adaptări cinematografice, literare şi artistice. Primul film omonim a apărut încă din 1910, regizat de danezul Alex Strom. Cea mai recentă ecranizare datează din 2009, drama "Dorian Gray" fiind regizată de englezul Oliver Parker şi avându-l în rol principal pe Ben Barnes, arată imdb.com. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor online: Adrian Dãdârlat)