Pugilistul american Joe Louis şi-a apărat de 25 de ori consecutiv titlul mondial, record nedeţinut până la acea dată de vreun boxer, iar 12 ani la rând a fost campion mondial al greilor, conform boxrec.com.

Şi-a apărat de trei ori consecutiv titlul mondial câştigând prin KO în prima repriză. A obţinut zece victorii în faţa unor deţinători ai titlului mondial. A pierdut doar o singură dată în primele 62 de meciuri ale sale.

S-a născut la 13 mai 1914, în Lafayette, statul Alabama, SUA. Ulterior, familia sa s-a mutat în Detroit, statul Michigan, unde Joe a lucrat la început drept curier pentru a-şi putea ajuta financiar familia. Locul de muncă l-a ajutat să obţină o condiţie de fizică care i-a facilitat accesul în lumea boxului, potrivit www.biography.com.

Şi-a descoperit pasiunea pentru box după numai câteva reprize de antrenament în compania prietenului său Thurston McKinney, luptător cunoscut în zona Detroit. McKinney a fost cel care l-a încurajat pe Louis să folosească banii pe care mama sa i-a dat pentru lecţiile de vioară în favoarea unor antrenamente de box. A luptat în primul său meci sub numele Joe Louis însă a pierdut, iar în câţiva ani a fost considerat unul dintre pugiliştii de excepţie din nodul centrului Statelor Unite ale Americii.

În 1934, l-a învins pe Joe Bauer pentru titlul de campion al categoriei uşoare cu prilejul Turneului Mănuşile de Aur de la Chicago. L-a învins apoi pe Ario Soldati pentru titlul de campion al categoriei uşoare al Statelor Unite ale Americii la amatori. Cu un record de 53 de victorii din 56 de întreceri, Joe Louis a trecut de la amatori la profesionişti.

Julian Black şi John Roxborough au devenit, în 1934, managerii şi finanţatorii lui Joe Louis, căruia i-au facilitat colaborarea cu antrenorul Jack Blackburn. La 4 iulie 1934, Joe Louis şi-a făcut debutul la profesionişti într-un meci, desfăşurat la Chicago, cu mult mai experimentatul Jack Kracken, pe care l-a învins în doar câteva secunde de la debutul partidei, indică portalul boxrec.com. Până la finalul anului, a câştigat unsprezece meciuri consecutive, din care nouă încheiate prin KO. Palmaresul acumulat l-a ajutat să lupte împotriva experimentatului Le Ramage din California, un veteran al ringului cu peste 30 de meciuri la activ, însă pe care Louis l-a înfrânt în opt runde, atrăgând astfel atenţia revistei dedicate competiţiilor sportive ''The Ring'', care l-a inclus în top zece al celor mai buni ''challengeri'' la categoria grea.

După alte şapte meciuri consecutive câştigate prin KO, Joe Louis a urcat în ring cu Primo Carnera, fost campion mondial la categoria grea. Meciul s-a desfăşurat pe Yankee Stadium, din New York, în faţa a 62.000 de spectatori, dovedindu-se un spectacol extraordinar pentru cei prezenţi, Carnera fiind trimis la podea de trei ori în repriza a şasea, arbitrul a oprit meciul indicând victoria clară a lui Louis, potrivit boxrec.com.

Sursa foto: boxrec.com

Lupta cu celebrul fost campion mondial Max Baer, desfăşurată la 24 septembrie 1935, pe Yankee Stadium, a constituit un prilej extraordinar pentru cariera lui Joe Louis. În runda a patra, l-a trimis la podea pe Baer pentru prima dată în cele 48 de meciuri la profesionişti ale acestuia din urmă.

Victoria l-a propulsat pentru meciul cu germanul Max Scheling, iar câştigătorul urma să dispute meciul pentru titlul mondial cu centura pe masă cu campionul en-titre Braddock. Meciul cu Scheling a fost unul dificil pentru Joe Louis, care a fost trimis la podea, în runda a patra, pentru prima dată în cariera sa. Lupta a fost strânsă în următoarele runde, iar în repriza a 12-a Joe Louis a fost trimis din nou la podea, pierzând astfel.

Managerii lui Joe Louis i-au aranjat o nouă luptă în următoarele două luni pentru a-l menţine în circuit, fiind vorba de această dată de confruntarea cu fostul campion Jack Sharkey, care însă nu a rezistat în faţa pugilistului din Detroit decât câteva runde, în runda a patra fiind trimis la podea. A continuat să câştige următoarele şase meciuri, dintre care cinci prin KO, oferindu-i astfel din nou posibilitatea lui Joe Louis să fie un ''challenger'' pentru titlul mondial cu Jim Braddock. Lupta a fost găzduită de Comiskey Park din Chicago, la 22 iunie 1937. Braddock a început lupta decis trimiţându-l, în prima rundă, pe Joe Louis la podea, însă acesta a continuat să lupte în stilu-i caracteristic şi în repriza a opta a lovit decisiv, învingând campionul mondial en-titre şi obţinând astfel titlul. Şi-a apărat cu succes pentru prima dată titlul în compania galezului Tommy Farr.

Joe Louis a avut oportunitatea de a-şi relua revanşa în faţa lui Max Schmeling, care continua să fie principalul challenger la titlul mondial. Peste 75.000 de spectatori au urmărit meciul. Joe Louis l-a trimis la podea pe Schmeling, acesta din urmă fiind numărat de arbitrul Arthur Donovan, care în cele din urmă a oprit partida anunţând victoria ''Bombardierului din Detroit''.

În următoarele luni, Louis a învins oponenţi importanţi din întreaga divizie, printre care Tony Galento, Bob Pastor, în urma acestor victorii fiind selectat în 1939 Luptătorul Anului de revista ''The Ring'', potrivit boxrec.com.

Sursa foto: boxrec.com

A luptat, la 23 mai 1941, cu fratele mai mic al lui Baer, Buddy, care reprezenta un oponent serios pentru Joe Louis. Baer a început mult mai bine lupta, trimiţându-l pe Louis în corzi, însă pugilistul din Detroit a replicat rapid în forţă, iar în runda a şaptea arbitrul l-a descalificat pe Baer pentru că antrenorul acestuia nu a părăsit ringul.

La 18 iunie 1941, Louis l-a învins pe fostul campion mondial al categoriei uşoare Billy Conn, într-un meci disputat la Polo Grounds în New York. Cunoscut sub renumele de ''Puştiul din Pittsburgh'', Conn a fost un luptător popular fiind apreciat pentru stilul său de deplasare rapid în care acoperea tot ringul şi îşi punea în valoare tehnica. A adoptat acelaşi stil cu Joe Louis pentru a evita loviturile devastatoare ale acestuia, însă nu a reuşit să stea departe de combinaţiile decisive ale lui pugilistului din Detroit care l-au trimis pe Conn la podea, fiind numărat de arbitru. Victoria lui Louis a fost una dintre cele mai apreciate din cariera sa, existând imediat interesul pentru revanşă.

Pe fondul negocierilor pentru un nou meci în compania lui Conn, Joe Louis l-a învins pe Lou Nova din California, în faţa a 56.000 de spectatori.

A urmat victoria în meciul revanşă cu Buddy Bear, la 9 ianuarie 1942, pentru ca la 10 martie să anunţe că renunţă la cariera sportivă pentru a se alătura armatei SUA. L-a învins însă şi pe Abe Simon, la Madison Square Garden, în New York, prin KO în runda a şasea.

A revenit în circuit, cu meciul împotriva lui Billy Conn, la 19 iunie 1946, pe Yankee Stadium din New York, fiind una dintre cele mai aşteptate gale. Meciul a generat încasări de 2 milioane de dolari, mare parte din bani, respectiv 625.916 de dolari, fiind destinaţi acoperirii datoriilor pe care Louise le avea către fiscul american. Conn nu mai reprezenta ameninţarea reală de altădată, mizând doar pe deplasarea rapidă în ring, în schimb Louis l-a prins cu o serie de lovituri care au administrat KO-ul pugilistului din Pittsburgh.

Situaţia financiară l-a împins pe Louis să accepte lupta cu Tami Mauriello, pe care l-a învins cu croşeul de stânga.

Au urmat cele două meciuri cu Jersey Joe Walcott, fost campion mondial la categoria mijlocie, pe care l-a învins în ambele confruntări.

La începutul primăverii anului 1949, Joe Louis s-a retras din activitatea sportivă.

A revenit pentru lupta cu Ezzard Charles la 27 septembrie 1950, găzduită de Yankee Stadium, însă pauza pe care Louis o luase precum şi viteza în execuţie a lui Ezzard Charles i-au conferit acestuia din urmă victoria, administrând înfrângerea pentru prima dată în 14 ani de carieră lui Joe Louis.

Au urmat opt victorii consecutive în mai puţin de un an, printre acestea fiind vorba de luptele cu Lee Savold şi Jimmy Bivins.

A luptat la 26 octombrie 1951 cu cel care avea să devină unul dintre cei mai apreciaţi luptători din istorie, Rocky Marciano. Determinarea şi viteza pugilistului din Massachusetts au fost însă hotărâtoare pentru victoria acestuia prin KO. Avea să fie ultimul meci din cariera lui Joe Louis.

Sursa foto: boxrec.com

Bombardierul din Detroit a continuat să fie o figură proeminentă în lumea boxului pentru următoarele decenii. A deţinut mai multe poziţii de promoter, comentator, arbitru şi consilier, însă nu a reuşit să îşi plătească datoriile acumulate, fiind nevoit să trăiască din ajutorul familiei şi al prietenilor.

În anii '60 ai secolului trecut, Louis s-a confruntat cu probleme de sănătate, inclusiv demenţă cauzată de loviturile încasate de-a lungul carierei, presiune arterială ridicată, şi dependenţa de droguri. A fost spitalizat pentru afecţiuni atât fizice cât şi psihice, ca urmare a consumului de droguri. A reuşit să depăşească dependenţa de droguri şi a lucrat la Caesars Palace din Las Vegas, însă starea sa de sănătate a continuat să-l chinuie şi s-a stins la 12 aprilie 1981, în urma unui stop cardiac.

A fost inclus în 1990 în seria inaugurală a International Boxing Hall of Fame.

În 1982 i-a fost acordată postum Medalia de Aur a Congresului, pentru ca în 1993 să fie primul pugilist a cărui imagine a fost imprimată pe un timbru comemorativ. A fost unul dintre cei mai redutabili pugilişti din istorie. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Ady Ivaşcu)