Ortodoxe
Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia
Duminica a 19-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 19 dR. Sf. cuv. Chiriac Sihastrul

Romano-catolice
Duminica a 26-a de peste an
Ss. Mihail, Gabriel şi Rafael, arhangheli


Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 29 septembrie.

Sfântul Chiriac era din Corint, fiul unui preot pe nume Ioan şi nepotul episcopului cetăţii, Petru. A trăit în vremea împăraţilor bizantini Teodosie II (408-450) şi Leon (457-474), fiind pus de episcopul Petru în slujba de citeţ al bisericii.

La optsprezece ani a plecat la Ierusalim şi s-a făcut monah, trăind până la vârsta de şaptezeci de ani în diferite obşti monahale. În timpul cât a fost călugăr sub ascultare, Sfântul Cuvios Chiriac adeverea despre sine că, fiind canonarh într-o mănăstire (membru al clerului a cărui principală îndatorire este supravegherea respectării ordinii canonice şi tipiconale a sfintelor slujbe), nu l-a văzut vreodată soarele mâncând, nici mâniindu-se pe cineva.

S-a retras la şaptezeci de ani în pustie, împreună cu ucenicul său, făcându-se vestit pentru darul pe care îl avea de tămăduire a bolnavilor.

În pustia Hatufa, unde s-au aşezat, nu aveau însă cu ce să se hrănească, căci verdeţurile care erau aici erau foarte amare.

Sfântul Chiriac s-a rugat atunci lui Dumnezeu şi, crezând bunătăţii lui, i-a spus ucenicului să adune din acele plante şi să le fiarbă, iar Dumnezeu, pentru rugăciunea sfântului, a prefăcut amărăciunea verdeţurilor acelora în dulceaţă şi părinţii s-au hrănit aşa patru ani.

Odată, când primiseră pâine de la un pelerin, ucenicul a fiert verdeţuri fără binecuvântarea bătrânului şi, când a gustat din ele, erau atât de amare, încât şi-a pierdut glasul din atâta amărăciune. Stareţul, înţelegând pentru ce şi-a pierdut vocea, s-a rugat deasupra capului lui şi i-a dat din Prea Curatele Taine şi aşa şi-a revenit.

Aflat în pustie, Cuviosul Chiriac a fost rugat de monahii uneia din mănăstirile ctitorite de Sfântul Hariton, care erau înfricoşaţi de lipsurile şi bolile care veniseră asupra lor, să se stabilească în aceea mănăstire, crezând că dacă Sfântul Chiriac va fi în lavră, se va întoarce de la dânşii mânia lui Dumnezeu. Aşa a şi fost.

Mergând Cuviosul Chiriac în mănăstire, după dorinţa fraţilor, a început a vieţui în apropiere, într-o peşteră sihăstrească, în care a stat Sfântul Hariton. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)