Ortodoxe
Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Calistrat şi Epiharia

Greco-catolice
Sf. m. Calistrat şi cei împreună cu el; Sf. Vincenţiu de Paul

Romano-catolice
Sf. Vincenţiu de Paul, pr.


Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolit al Ţării Româneşti (1708-1716), este sărbătorit în calendarul creştin ortodox român la 27 septembrie.

Sfântul Antim era de origine georgiană, despre aceasta dând mărturie el însuşi, semnând pe cărţile pe care le tipărea: "Antim Ivireanul", "Antim, georgian de neam", "Antim ieromonahul, tipograful din Iviria".

S-a născut în jurul anului 1650 şi a suferit moarte martirică în anul 1716, în ultimele zile ale lunii septembrie.

Mitropolitul Antim a fost sclav în tinereţe, fiind răpit de unii compatrioţi de-ai săi, care l-au vândut ulterior turcilor şi astfel a fost scos din ţara sa natală. A fost eliberat din robie de către patriarhul Dositei Nottara al Ierusalimului, care l-a călugărit şi l-a adus egumen la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi.

În perioadă de şedere în Imperiul Otoman, ca rob sau ca om liber, Sfântul Antim, a acumulat cunoştinţe teologice şi ştiinţifice, limbi străine şi deprinderi artistice. Dintre toate meşteşugurile artistice, cea mai mare chemare a sa a fost însă cea de editor, de tipograf, o pasiune pe care a pus-o în practică la Râmnic, Bucureşti, Snagov sau Târgovişte, în orice treapta bisericească s-ar fi aflat.

Sfântul Antim (deja călugăr, poate chiar ieromonah) a venit pe meleagurile româneşti pentru a lucra la împlinirea planului patriarhului Dositei de a apăra Ortodoxia prin tipărirea a cât mai multor cărţi de cult şi de cultură, iniţiativă susţinută material şi de domnitorii români Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.

A devenit ucenic tipograf al episcopului Mitrofan al Huşilor (cel care a tipărit Biblia de la Bucureşti în 1688), de la care a şi învăţat limba română şi şi-a desăvârşit arta tiparului. După ce Mitrofan este ales episcop de Buzău, în iunie 1690, ieromonahul Antim, preluând tipografia din Bucureşti, va tipări prima carte semnată de el în luna octombrie a anului 1691.

În acest timp a urcat treptat în ierarhia bisericii: a fost mai întâi numit stareţ al Mănăstirii Snagov, în vara anului 1694 (1694-1701), apoi a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705 (1705-1708), iar la 22 februarie 1708, episcopul Antim a fost înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei (conform dispoziţie testamentare a predecesorului său, mitropolitul Teodosie 'Veştemeanul'), de faţă fiind şi patriarhii Gherasim Paladas al Alexandriei şi Hrisant Notaras al Ierusalimului.

La 5 februarie 1713, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, mitropolitul Antim Ivireanul a hotărât ctitorirea mănăstiri bucureştene cu hramul "Toţi Sfinţii", punând toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt locaş, care s-a realizat între anii 1713-1715.

A fost acuzat de trădare şi arestat de Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot) în primăvara anului 1716. Forţat să-şi dea demisia şi refuzând, mitropolitul Antim este caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă, în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai.

Pe drum însă, în ultimele zile ale lunii septembrie 1716, soldaţii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. În acest fel şi-a încheiat martiric viaţa Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.

În 1966, după 250 de ani, Patriarhia ecumenică a anulat sentinţa de caterisire dată asupra marelui ierarh Antim Ivireanul.

În şedinţele de lucru din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat solemn canonizarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti, aşezându-l în rândul sfinţilor, prin trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu ziua de prăznuire la 27 septembrie.

În această zi este pomenit şi Sfântul Mucenic Calistrat, care a trăit în timpul împăratul roman Diocleţian (284-305).

Sfântul Calistrat era din Cartagina, Africa, şi slujea ca soldat într-un corp de oaste în care era singurul creştin. Ceilalţi camarazi ai săi erau închinători la idoli şi l-au denunţat că se roagă şi cheamă numele lui Iisus Hristos.

Chemat în faţa comandantului, Sfântul Calistrat a fost înştiinţat de faptul că tovarăşii săi îl învinuiesc pentru gândul şi credinţa sa.

"Deci, oare, pentru aceasta mă clevetesc aceştia pe mine", a spus Sfântul Calistrat, "că cinstesc pe unul adevăratul Dumnezeu, iar nu pe dumnezei mincinoşi? S-ar fi căzut lor să mă clevetească, de m-ar fi ştiut că nu slujesc bine în rândurile ostaşilor, sunt fricos, sau că fug de faţa vrăjmaşului. De ar fi fost aşa, apoi puteau să grăiască împotriva mea înaintea ta, voievodule, şi ţie ţi se cădea să asculţi nişte clevetiri ca acestea. Dar, în niciunul din aceste cazuri neştiindu-mă vinovat, pentru ce asculţi pe clevetitori? Şi la judecată mă aduci pe mine, numai pentru această singură vină, că dogmele mele nu se aseamănă cu ale voastre?" (vol. "Vieţile Sfinţilor").

Şi totuşi pentru credinţă a fost torturat şi urmare a chinurilor sale, în urma cărora nu a apostaziat, a fost pus într-un burduf şi aruncat în mare. Într-un fel minunat, Sfântul Calistrat a fost scos din mare, iar 49 de soldaţi aflaţi printre privitori au crezut că Dumnezeul Sfântului Calistrat, care din adâncul mării l-a izbăvit, este Adevărat. Pe aceştia i-au urmat alţi 135 de ostaşi.

Împreună cu noii mărturisitori, Sfântul Calistrat a fost ucis în temniţă de către ceilalţi ostaşi, la hotărârea comandantului. (surse: http://manastireaantim.ro, vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)