Carol I, primul rege al României (domnitor din 1866, apoi rege între 1881-1914), s-a născut la Sigmaringen (sudul Germaniei), la 8/20 aprilie 1839, sub numele de Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig, fiind cel de-al doilea fiu al prinţului Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen şi al prinţesei Joséphine Frederica Luise de Baden, potrivit www.familiaregala.ro. A absolvit cursurile şcolii superioare de cadeţi (1856) şi a urmat cursurile Şcolii de artilerie şi geniu din Berlin (1857). A participat şi la audierea unor cursuri de literatură franceză şi istorie a artei la Universitatea din Bonn (1863). Până în 1866 a fost locotenent în Regimentul 2 dragoni de gardă. În 1864, a participat ca voluntar în armata Prusiei, la Războiul împotriva Danemarcei, arată https://peles.ro.

După ce Filip de Flandra, fratele regelui Leopold al II-lea al Belgiei, a refuzat propunerea de viitor domnitor al Principatelor Unite, trimisul guvernului român, Ion C. Brătianu i-a propus principelui Carol, tronul României. Propunerea a fost acceptată şi prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales domnitor al României, sub numele de Carol I. La 10 mai 1866, însoţit de Ion C. Brătianu, prinţul a intrat în Bucureşti. La 11/23 noiembrie 1866, Poarta Otomană a emis firmanul de învestitură al lui Carol, notează lucrarea ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Carol I'' (Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, vol.1).

Domnitorul Carol I şi-a stabilit, pentru început, trei obiective principale, şi anume: stabilitate politică prin regim constituţional, modernizare şi continuitate dinastică. Însă, primii ani de domnie s-au caracterizat printr-o agitată viaţă politică şi printr-o mare instabilitate guvernamentală. La 29 iunie/11 iulie 1866, Parlamentul a votat în unanimitate noua Constituţie a ţării, folosind ca model constituţia Belgiei, pe care Carol a depus, a doua zi, jurământul: ''Jur a păzi Constituţiunea şi legile poporului roman, a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului''. Primul articol al legii fundamentale consacra denumirea ţării: ''Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil sub numele de România''.

Concomitent cu obţinerea stabilităţii politice, s-au desfăşurat, pe mai multe planuri, acţiuni de modernizare a ţării. A fost adoptată moneda naţională, a fost înfiinţată Monetăria statului în 1870, când s-au bătut primele monezi de argint, iar în 1880 a fost înfiinţată Banca Naţională a României. În 1869, a fost inaugurată oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret, urmată în 1872 de inaugurarea Gării de Nord din Bucureşti, care s-a numit până în 1888, Gara Târgoviştei. În 1895 a fost inaugurat Podul Carol I, peste Dunăre, de la Feteşti-Cernavodă proiectat de inginerul Anghel Saligny, cel mai mare din Europa la acea vreme. A fost adoptată Legea de încurajare a industriei naţionale (12/24 mai 1887). Tot în această perioadă au fost construite Universităţile din Iaşi şi Bucureşti, Ateneul Român, Castelul Peleş. În Bucureşti, între 1880-1883, cursul râului Dâmboviţa a fost amenajat şi în 1882, a fost introdus iluminatul electric, potrivit www.familiaregala.ro.

Domnitorul Carol I s-a căsătorit cu principesa Elisabeta de Wied, la Neuwied, în ziua de 3/15 noiembrie 1869. Fiica lor, Maria, s-a născut la 27 august/8 septembrie 1871, însă în 1874 s-a îmbolnăvit de scarlatină şi a murit. În această situaţie, Carol a desemnat ca moştenitor al tronului pe Ferdinand, fiul fratelui său mai mare, Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen.

Foto: (c) Arhivele Naţionale ale României - Regina Elisabeta şi regele Carol I

Declanşarea conflictului din Balcani, în 1875-1876, a determinat guvernul român să încheie o înţelegere cu Rusia, care să faciliteze obţinerea independenţei de stat a României. Convenţia pe care Rusia a acceptat-o şi România a semnat-o la 4/16 aprilie 1877, garanta armatei ruse dreptul de trecere prin România şi obliga guvernul rus să respecte ''drepturile politice'' şi ''integritatea existentă'' a României. Trupele ruseşti au trecut însă Prutul înainte de aprobarea de către Parlament a Convenţiei, la 12/24 aprilie începând războiul ruso-turc. Ca urmare a intrării trupelor ruseşti pe teritoriul României, turcii au început să bombardeze Brăila, Calafat, Olteniţa, Bechet, Călăraşi, fapt ce a determinat riposta armatei române la 26 aprilie/8 mai, bombardând Vidinul şi Turtucaia. Poarta a declarat suspendarea legăturilor diplomatice cu România. La 29 aprilie/11 mai şi 30 aprilie/12 mai 1877, cele două Camere au votat rezoluţii care declarau starea de război între România şi Imperiul otoman.

La 9/21 mai 1877, după ce Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe al României, declara că ''În starea de răzbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (...) Aşadar, domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frica de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă'', potrivit volumului ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Carol I'' (Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004), Camera Deputaţilor şi Senatul au votat moţiunea de proclamare a independenţei României. La 10/22 mai 1877, Carol I a instituit prima decoraţie românească - Ordinul Naţional ''Steaua României'', în vederea recompensării serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului român.

În războiul antiotoman, domnitorul Carol I a obţinut păstrarea individualităţii şi unităţii de comandă a trupelor române şi a primit comanda trupelor ruso-române de la Plevna, şeful statului major fiind generalul rus Pavel D. Zotov, notează volumul ''O istorie sinceră a poporului român'' (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, 2008). La 30 august/ 11 septembrie 1877, trupele române au cucerit reduta Griviţa, la 9/21 septembrie pe cea de la Rahova, la 9 noiembrie 1877, la 28 noiembrie/10 decembrie, Opanez. După capitularea Plevnei, centrul de greutate al acţiunilor militare româneşti s-a deplasat spre Vidin, fiind cucerit Smârdanul (12/24 ianuarie 1878). La scurt timp după ce artileria română a început bombardarea Vidinului, au fost demarate negocierile ruso-turce, încheiate prin armistiţiul de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), la care România nu a fost acceptată. Rusia a anexat cele trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail în schimbul Dobrogei, care revenea României. Astfel, convenţia nu a fost respectată de partea rusă, eforturile diplomaţiei române de a împiedica acest rapt au rămas fără niciun rezultat.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES - Podul Anghel Saligny (Podul Carol I); unul dintre cei doi dorobanţi de la capătul podului, monument din bronz ridicat în memoria eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă

S-a creat o stare de tensiune, Alexandru al II-lea ameninţând cu dezarmarea armatei române. Carol I i-a răspuns că ''armata care s-a luptat la Plevna sub ochii împăratului şi ai Alteţei Sale Imperiale va putea fi zdrobită, dar nu va reuşi nimeni niciodată să o dezarmeze''. Carol I a părăsit Bucureştiul, ameninţat cu ocuparea, şi armata română a ocupat un dispozitiv pe linia Calafat, Craiova, Slatina, Piteşti, Târgovişte pentru a face faţă trupelor ruse. O eventuală confruntare a fost înlăturată, Marile Puteri convocând un Congres de pace la Berlin, în iunie-iulie 1878, la care a participat şi o delegaţie a României, reprezentată de I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu. A fost recunoscută independenţa României, dar acest lucru a fost condiţionat, printre altele, de acceptarea cedării sudului Basarabiei către Rusia, România urmând să primească Delta Dunării, Dobrogea şi Insula Şerpilor, potrivit lucrării ''O istorie a românilor'' (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007).

După obţinerea şi recunoaşterea independenţei, Parlamentul a proclamat România regat la 14/26 martie 1881. Alteţă regală din 1878, când Consiliul de Miniştri de la 9/21 septembrie a hotărât acest lucru, domnitorul Carol I a fost încoronat rege al României la 10/22 mai 1881. Actul a coincis cu împlinirea a 15 ani de domnie. Coroana regelui a fost confecţionată din oţelul unui tun capturat la Plevna în 1877, iar cea a reginei a fost realizată din aur. Începând din 1866, ziua de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României şi se sărbătorea cu mult fast.

De teama Rusiei şi a intenţiilor sale expansioniste în Balcani, Carol I şi guvernul lui Ion C. Brătianu s-au apropiat de Puterile Centrale, încheind la 18/30 octombrie 1883, la Viena, un tratat politico-militar cu Austro-Ungaria, la care au aderat Germania (în aceeaşi zi) şi Italia (3/15 mai 1888). Tratatul a reprezentat, printre altele, ieşirea României din izolarea politică, evitarea posibilităţii unei înţelegeri între Austro-Ungaria şi Rusia pe seama sa, obţinerea unei garanţii de securitate împotriva planurilor hegemonice ale Rusiei, consolidarea poziţiilor României şi a dinastiei de Hohenzollern în Europa de Sud-Est, considerate de Germania şi Austro-Ungaria ca un factor de stabilitate în această parte a Europei, avantaje economice pe piaţa Europei Centrale. Acest tratat a fost în vigoare până la 14/27 august 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei.

La 27 iunie/10 iulie 1913, România a intervenit în al doilea război balcanic izbucnit la 16/29 iunie, declarând război Bulgariei. Regele Carol I, în calitate de comandant suprem al armatei, şi-a stabilit cartierul general la Corabia, precizează volumul ''Istoria României în date''. Armata română a trecut Dunărea pe poduri de vase şi a înaintat spre Sofia fără luptă. O altă parte controla ţinutul de la sud de hotarul Dobrogei, cu oraşele Silistra, Turtucaia, Bazargic, Cavarna şi Balcic. Conferinţa de Pace de la Bucureşti din 16/29 iulie-28 iulie/10 august 1913, a pus capăt conflictului. Prin tratatul semnat la 28 iulie/10 august, României i-a revenit partea din sudul Drobrogei (judeţele Durostor cu reşedinţa la Silistra, şi Caliacra cu reşedinţa la Bazargic, reprezentând Cadrilaterul, cu o suprafaţă de 7.726 km pătraţi şi o populaţie de 378.027 de locuitori) până la linia Turk-Smil-Ekrene. În urma acestui tratat, situaţia internaţională a României s-a consolidat.

Austro-Ungaria a declarat război Serbiei la 15/28 iulie 1914 şi a trecut la presiuni diplomatice asupra guvernului român, spre a determina România să intre în război alături de Puterile Centrale, indicând tratatul semnat în 1883. În aceste împrejurări, regele Carol I a convocat la Castelul Peleş, la 21 iulie/3 august 1914, Consiliul de Coroană. Din primul moment, regele Carol I s-a pronunţat pentru intrarea României în război alături de Puterile Centrale, afirmând cu hotărâre ''că datoria României e să execute tratatele ce o leagă de Tripla Alianţă'' fiind convins de victoria germană, notează volumul ''România, 1866-1947'' (Keith Hitchins, 2017). Dar cei prezenţi s-au pronunţat pentru neutralitate, afirmând că tratatul încheiat în 1883 avea în vedere situaţia în care Austro-Ungaria ar fi fost atacată, ori, aceasta atacase Serbia, astfel încât România nu era obligată să intervină. În faţa acestei situaţii, regele Carol I a conchis: ''constat că reprezentanţii ţării, aproape în unanimitate, au cerut neutralitatea României. Ca rege constituţional mă supun votului dumneavoastră'', potrivit volumului ''Istoria românilor. De la independenţă la Marea Unire (1878-1918)'' (vol. VII, TOM II, Editura Enciclopedică, 2003).

Primul rege al României, Carol I, a murit la Sinaia, la 27 septembrie/10 octombrie 1914, la vârsta de 75 de ani, şi a fost înmormântat la Curtea de Argeş, în Biserica episcopală, unde, după doi ani de la moartea sa, a fost înmormântată şi soţia sa, regina Elisabeta (17/29 decembrie 1843-18 februarie 1916). AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva Foto: Mihaela Tufega; editor: Horia Plugaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Legendă foto deschidere - regele Carol I, Ferdinand principe moştenitor şi generalul Erachie Arion