Săptămâna europeană: 16-20 septembrie 2019
Audierea Ungariei în baza art. 7 al Uniunii Europene (UE), negocierile privind alegerea procurorului-şef european, noi evoluţii privind Brexitul, stabilirea de către Parlamentul European (PE) a calendarului audierii comisarilor desemnaţi, alocări suplimentare de fonduri europene pentru Erasmus+ şi pentru inundaţiile din România din anul 2018, vot în PE pentru Christine Lagarde la preşedinţia BCE, datele privind rata anuală a inflaţiei în UE sunt o parte dintre subiectele care s-au aflat pe agenda instituţiilor europene, în săptămâna 16-20 septembrie 2019.
Consiliul Uniuni Europene
* La 16 septembrie 2019, Ungaria a contestat procedura pe articolul 7, lansată de Parlamentul European împotriva sa, la prima audiere în faţa miniştrilor UE, reuniţi la Bruxelles, în cadrul Consiliului Afaceri Generale al UE. La rândul lor, miniştrii europeni au declarat, conform AFP, că "rămân sesizaţi" în legătură cu dosarul şi intenţionează audieri ulterioare la adresa Ungariei. Procedura articolului 7 pentru risc de "încălcare gravă" a valorilor UE la adresa Ungariei a fost declanşată de Comisia Europeană, în septembrie 2018. Mecanismul pus în mişcare prin articolul 7 din Tratatul privind UE (versiunea consolidată) presupune constatarea unei încălcări grave de către un stat membru a valorilor pe care se întemeiază Uniunea şi posibilitatea de a se decide inclusiv suspendarea dreptului de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru, scrie consilium.europa.eu.
* La 19 septembrie, procurorul român Laura Codruţa Kovesi, candidată pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European (EPPO), a fost susţinută pentru această funcţie de o ''majoritate suficientă'' în cadrul reuniunii Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre ale UE (COREPER, organism de lucru al Consiliului UE), a declarat pentru AGERPRES un reprezentant al preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE. Laura Codruţa Kovesi a fost aleasă, la 1 februarie 2019, pe lista scurtă de trei candidaţi, de către Comitetul de selecţie, prevăzut de Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017. În cadrul procedurii de numire a procurorului-şef, în care Consiliul şi PE au un vot egal, Consiliul UE şi-a manifestat susţinerea faţă de candidatul francez Jean-Francois Bohnert (20 februarie), în timp ce PE pentru Laura Codruţa Kovesi (26 şi 27 februarie). Dată fiind lipsa de consens, au urmat mai multe runde de negocieri fără rezultat între cele două instituţii (20 martie, 27 martie, 4 aprilie). Negocierile au fost suspendate în contextul scrutinului european din 23-26 mai, pentru a fi reluate de noul Parlament, la 12 septembrie. După lucrările COREPER, din 19 septembrie, va fi o nouă rundă de negocieri între Consiliu şi PE, urmată de un vot final formal, atât în PE cât şi în Consiliul JAI, potrivit sursei citate anterior.
* Consiliul Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie al UE se reuneşte, la 20 septembrie, la Bruxelles, pentru a discuta despre modalităţile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din domeniul transporturilor, în conformitate cu angajamentele asumate de UE în baza Acordului de la Paris (2015), menţionează site-ul consilium.europa.eu.
Consiliul European
* În cadrul unei întâlniri cu premierul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, din 17 septembrie 2019, preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Donald Tusk, a cerut liderilor europeni să stabilească o dată pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord, scrie https://www.consilium.europa.eu. Macedonia de Nord este candidat oficial la aderarea la UE din 2005.
Parlamentul European (PE)
* În cadrul sesiunii plenare din 16-19 septembrie, PE a votat, cu 394 de voturi pentru, 206 împotrivă şi 49 de abţineri recomandarea de numire a lui Christine Lagarde în funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene. Christine Lagarde a fost nominalizată pentru această funcţie, la 2 iulie 2019. După votul din PE, urmează decizia finală a Consiliului European din 17-18 octombrie 2019, care votează cu majoritate calificată. Mandatul lui Christine Lagarde de opt ani va începe la 1 noiembrie 2019, scrie https://www.europarl.europa.eu.
* Eurodeputata S&D Irene Tinagli (Italia) a fost aleasă, la 17 septembrie, în funcţia de preşedinte al Comisiei Afaceri economice şi monetare (ECON) din PE, aceasta înlocuindu-l pe Roberto Gualtieri, care a părăsit PE pentru o funcţie în guvernul italian.
* Tot în cadrul sesiunii plenare, din 16-19 septembrie, europarlamentarii au adoptat, la 18 septembrie, o rezoluţie care reiterează sprijinul lor pentru poziţia UE privind Brexitul şi arată că PE va respinge orice acord de retragere fără un mecanism de protecţie (backstop). Parlamentul susţine că acordul garantează drepturile şi opţiunile de viaţă ale cetăţenilor europeni şi britanici şi conţine un mecanism de protecţie (backstop) necesar pentru a garanta situaţia existentă în Irlanda prin menţinerea Acordul din Vinerea Mare (Acordul de la Belfast) şi asigurarea cooperării nord-sud. De asemenea, acordul de retragere convenit între UE şi Regatul Unit, în noiembrie 2018, prevede că Regatul Unit ar urma să părăsească UE la sfârşitul lunii octombrie 2019, orice prelungire trebuind reînaintată către UE. Acordul a fost respins însă de Camera Comunelor din Regatul Unit în trei rânduri, potrivit sursei citate.
* La 18 septembrie, PE a aprobat, în cadrul sesiunii plenare, o propunere a CE, de alocare a sumei de 293.551.794 de euro din Fondul de Solidaritate al UE în urma fenomenelor meteorologice extreme din Austria, Italia şi România din 2018. României îi revin 8,2 milioane de euro pentru regiunea de nord-est a României, ca urmare a inundaţiilor din vara anului 2018. În aceeaşi zi, europarlamentarii au aprobat majorarea cu 100 de milioane de euro a programelor de cercetare ale UE (80 de milioane de euro pentru Orizont 2020 şi 20 de milioane de euro pentru Erasmus +).
* Conferinţa Preşedinţilor din PE, organism format din preşedintele PE şi liderii grupurilor politice, a stabilit, la 19 septembrie, audierea comisarilor desemnaţi în intervalul 30 septembrie - 8 octombrie. La 15 octombrie, Conferinţa preşedinţilor de comisie din PE trimite toate rapoartele privind audierile Conferinţei Preşedinţilor. Întreaga Comisie urmează să primească un vot final în PE (majoritate simplă), pe 23 octombrie, iar mandatul va fi exercitat începând cu 1 noiembrie, notează https://www.europarl.europa.eu.
Comisia Europeană (CE)
* La 17 septembrie, Comisia Europeană a anunţat alocarea sumei de 34.275 milioane de euro sub formă de finanţare umanitară, pentru a ajuta persoanele vulnerabile din regiunea Marilor Lacuri din Africa şi, în principal, să răspundă nevoilor umanitare urgente din Republica Democrată Congo. Ajutorul anunţat de Comisie se înscrie în schemele de sprijin oferite de UE persoanelor şi comunităţilor afectate de conflict şi care se află adesea în zone îndepărtate, greu accesibile şi lipsite de infrastructură.
Eurostat
* Potrivit datelor Eurostat (biroul de statistică al UE), din 17 septembrie, rata anuală a inflaţiei din zona euro a fost 1% în august 2019, stabilă comparativ cu luna iulie. În august 2018, rata în zona euro era de 2,1%. De asemenea, inflaţia anuală la nivelul Uniunii Europene a fost de 1,4% în august 2019, stabilă comparativ cu iulie şi mai mica decât în anul 2018, când s-a înregistrat un procent de 2,2%, potrivit https://ec.europa.eu. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














