#Bucureşti560: Parcuri reprezentative
În Capitală există câteva zeci de parcuri publice şi grădini. Dintre acestea, cel puţin şase sunt reprezentative atât prin prisma istoriei lor, cât şi datorită întinderii şi atracţiilor cu care îi încântă pe vizitatori.
* Parcul Regele Mihai I al României, cunoscut, încă, şi sub denumirea de "Parcul Herăstrău", este situat pe malul lacului omonim, în partea de nord a municipiului Bucureşti, între bulevardele Aviatorilor şi Constantin Prezan (fostă Aleea Trandafirilor), şoseaua Kiseleff, şoseaua Bucureşti-Ploieşti, şoseaua Băneasa şi şoseaua Nordului.

Parcul Herăstrău, actualmente Regele MIhai I al României, mai 1956
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Este de fapt un mare complex de parcuri situat în jurul Lacului Herăstrău, printre componentele sale fiind: Expoflora-zona reprezentativă, Parcul Herăstrău-Kiseleff, Parcul Herăstrău-Nord şi Parcul Bordei. Se întinde pe 187 ha, fiind amenajat în perioada anilor 1936-1939. Locul pe care se află astăzi era o zonă mlăştinoasă ce a fost asanată în perioada 1930-1935, arată pmb.ro. Amenajarea acestui parc a fost gândită de arhitecţii Pinard şi Rebhun, iar aleile au fost concepute de arhitectul Octav Dobrescu.

Parcul Herăstrău, iunie 1954
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Compoziţia vegetală deosebită este opera arhitectului Fr. Rebhun şi cuprinde sălcii, plopi, arţari, frasini şi tei, un arbore caracteristic zonei fiind Albizia julibrissin (arborele de mătase). La intrarea în parc dinspre Piaţa Charles De Gaulle a fost dezvelită, cu prilejul Sommet-ului Francofoniei de la Bucureşti, din septembrie 2006, statuia generalului De Gaulle, care are o înălţime de 4,7 metri şi cântăreşte aproximativ cinci tone.

Parcul şi lacul Herăstrău, 1930
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Unul dintre cele mai vechi muzee etnografice în aer liber din România şi din lume, Muzeul Naţional al Satului ''Dimitrie Gusti'' se află pe malul lacului Herăstrău. Grădina Japoneză, amenajată în 1998 cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România şi a Fundaţiei Comemorative a Expoziţiei Mondiale Japoneze reprezintă una dintre atracţiile principale ale parcului.
* Parcul Cişmigiu (sau Grădina Cişmigiu), creat de arhitectul peisagist Carl F.W.Meyer, este situat în centrul Capitalei şi este cel mai vechi parc din Bucureşti, fiind inaugurat în martie 1860, potrivit pmb.ro. Întins pe o suprafaţă de aproximativ 14 ha, este mărginit de bulevardele Regina Elisabeta (la sud), Schitu Măgureanu (la vest) şi de străzile Ştirbei Vodă (la nord) şi Brezoianu (la est).

Imagine de toamnă din parcul Cişmigiu, anul 2014
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
În partea sud-estică a grădinii se află Colegiul Naţional ''Gheorghe Lazăr''. Grădina Cişmigiu este amenajată în genul parcurilor engleze şi are mai multe intrări: două prin bulevardul Regina Elisabeta, două prin bulevardul Schitu Măgureanu şi una prin strada Ştirbei Vodă.
La începutul secolului al XIX-lea, pe locul actualului parc se afla o dumbravă cu un lac format de izvoarele naturale aflate la baza terasei dinspre strada Ştirbei Vodă.

Insula şi restaurantul Monte Carlo din Cişmigiu, aprilie 1939
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Unicitatea Grădinii Cişmigiu constă în concepţia şi diversitatea materialului dendrologic, regăsindu-se exemplare de arbori ocrotiţi precum: platan (Platanus x acerifolia), molid roşu (Picea excelsa inversa), toreia (Torreya nucifera şi Torreya californica), pinul roşu japonez (Cedrus atlantica), dar şi un arbore relict originar din China, Ginkgo biloba (arborele pagodelor). Grădina de trandafiri, Rondul Roman şi lacul, amenajat încă din 1910 şi care iarna se transformă în patinoar, se numără printre atracţiile parcului, arată infoghidromania.com.
* Grădina Botanică ''Dimitrie Brândză'' se află la adresa Şoseaua Cotroceni, numărul 32, în sectorul 6 al Capitalei. A fost înfiinţată în 1860, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie, conform gradina-botanica.unibuc.ro.

Grădina Botanică din Bucureşti, iunie 2017
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
În 1884, grădinii i se repartizează terenul pe care se află şi în prezent, în partea vestică a Capitalei, pe malul drept al Dâmboviţei, lucrările de amenajare efectuându-se sub îndrumarea savantului Dimitrie Brândză, cel care este şi fondatorul Institutului Botanic. Pentru speciile de plante exotice, grădina a fost prevăzută cu sere şi instalaţii care asigură crearea condiţiilor de climă adecvate. În anul 1976 a fost dat în folosinţă un nou ansamblu de sere (prima seră datează din anul 1891), ocupând o suprafaţă de peste 2.100 de metri pătraţi şi având toate dotările tehnice necesare, capabile să adăpostească cele 3.500 de specii de plante.

Grădina Botanică din Bucureşti, aprilie 2016
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Grădina Botanică dispune de o suprafaţă de 18,2 hectare şi este organizată în sectoare exterioare (printre care cele denumite "Decorativ", "Plante rare", Flora Dobrogei", "Flora Asiei" etc.) şi în sectoare interioare (Sere, Herbarium, Centrul de educaţie ecologică, Biblioteca).
Colecţia de plante vii ale Grădinii Botanice numără circa 3.000 taxoni, iar Herbarul General adăposteşte peste 300.000 de specimene, arată unibuc.ro.
* Parcul Alexandru Ioan Cuza, cunoscut şi sub numele de Parcul IOR sau Parcul Titan, este poziţionat în partea central-estică a Bucureştiului, în cartierul Titan din sectorul 3, într-un perimetru format de străzile Camil Ressu, Liviu Rebreanu, Câmpia Libertăţii, Baba Novac, Constantin Brâncuşi şi Nicolae Grigorescu.

Parcul IOR, actualmente A.I. Cuza, iunie 1987
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Este unul dintre parcurile mari ale Bucureştiului, cu o suprafaţă de 48 de hectare de verdeaţă şi facilităţi. Împreună cu lacul, atinge 85 de hectare. Amenajarea parcului a început în 1965 şi s-a terminat cinci ani mai târziu. Lacul Titan este de origine naturală, fiind împărţit în două segmente de Podul Liviu Rebreanu: Lacul Titan 1 şi Lacul Titan 2. Lacul cuprinde cinci insule, cunoscute sub numele de: "Insula Pensionarilor", "Insula IOR", "Insula Câinilor", "Insula Trandafirilor" şi "Insula Înecaţilor".
Numele oficial de azi, "Alexandru Ioan Cuza", e subliniat şi de statuia domnitorului, amplasată la intrarea dinspre Baba Novac, alături de fântâna care poartă acelaşi nume. În ultimii ani, parcul a fost modernizat, fiind realizat un amfiteatru, terenuri sintetice de fotbal şi baschet, foişoare de lemn, ''Clubul şahiştilor''.

Parcul IOR, iunie 1987
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
În incinta parcului, se află Biserica Pogorârea Sfântului Duh, un lăcaş din lemn, de tip maramureşan, construit după un proiect întocmit de colectivul "Arhitect Constantin Joja". Turla are 45 de metri înălţime. Lăcaşul de cult a fost ridicat între anii 1994-1996, la iniţiativa preotului Adrian Niculcea.
* Parcul Tineretului este situat în sectorul 4 al Capitalei, la capătul Bulevardului Dimitrie Cantemir. Cu o suprafaţă de peste 80 de hectare, a fost prevăzut în schiţa de sistematizare încă din 1935, realizarea lui începând însă, în 1965 şi finalizându-se în 1974, arată cmpgb.ro. Înainte de apariţia parcului, zona era o mlaştină, cunoscută sub numele de ''Cocioc'' sau ''Valea Plângerii''.

Peisaj de tomană în parcul Tineretului, octombrie 2015
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Proiectul parcului a fost întocmit de arhitectul Valentin Donose. În apropierea zonelor locuite, s-au amplasat mari suprafeţe de joacă pentru copii, spaţii pentru odihnă, un debarcader. Proiectantul a propus realizarea unui mare lac, cu o suprafaţă de 13 hectare, alimentat natural din pânza freatică.
În cuprinsul parcului a fost amplasat Palatul Sporturilor şi Culturii, actualmente Complexul Sportiv Naţional ''Sala Polivalentă'', inaugurat la 10 august 1974, conform http://salapolivalenta.ro/.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
În imediata apropiere a parcului se află Palatul Naţional al Copiilor, iniţial numit Palatul Pionierilor şi Şoimilor Patriei. Activitatea în palat a început la 1 septembrie 1985, iar inaugurarea oficială a avut loc la 1 iunie 1986. Colectivul arhitecţilor care a proiectat construcţia a fost premiat în 1985 cu Premiul Uniunii Arhitecţilor.
* Parcul Carol sau Parcul Libertăţii este situat la poalele Dealului Filaret, în sectorul patru al Capitalei şi a fost amenajat în perioada anilor 1900-1906, după planurile arhitectului peisagist francez Eduard Redont, conform cimec.ro. A fost inaugurat în anul 1906, pe o suprafaţă iniţială de 36 ha pentru a sărbători 40 de ani de domnie a regelui Carol I.

Parcul Carol din Bucureşti, 12 octombrie 1938
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Aleea centrală este construită în stil geometric, vegetaţia fiind grupată astfel încât să creeze imagini apropiate peisajelor naturale, în restul parcului întâlnindu-se un traseu cu alei sinuoase.
Pe platoul care domină Parcul Carol, în locul în care se afla Palatul Artelor şi cascada din faţa acestuia, a fost construit "Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism". Ridicat după planurile arhitecţilor Horia Maicu şi Nicolae Cucu, monumentul are o înălţime de 48 metri şi a fost inaugurat la 30 decembrie 1963. În anul 1991, mausoleul a fost dezafectat, osemintele reprezentaţilor comunişti fiind exhumate şi transferate în alte cimitire. În locul acestora au fost depuse osemintele ostaşilor căzuţi în Primul Război Mondial, din Mausoleul de la Mărăşeşti. Mausoleul şi monumentul din faţa acestuia au fost închinate astfel în cinstea memoriei "Eroului necunoscut".

Parcul Carol, aprilie 2004
Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES FOTO
În parcul Carol I se află Muzeul Naţional Tehnic din Bucureşti, fondat în anul 1909 de inginerul Dimitrie Leonida. În cadrul muzeului funcţionează "Colecţia Henri Coandă".
În incinta Parcului Carol se mai află: Castelul Ţepeş, construit în 1906 şi inspirat de arhitectura Cetăţii Poenari; Fântâna Cantacuzino, monument de artă în stil neoclasic ce datează din 1870, decorată pe faţada şi părţile laterale cu basoreliefuri şi plăci de ceramică reprezentând cavaleri medievali şi steme; Arenele Romane, amplasate periferic, cu o capacitate de 5.500 locuri în aer liber, spaţiu destinat organizării de spectacole. În imediata apropiere a parcului, la adresa Cuţitul de Argint nr. 5, se află Institutul Astronomic al Academiei Române. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














