Sir Karl Raimund Popper, filosof al ştiinţelor naturii şi al celor sociale, s-a născut la 28 iulie 1902, la Viena.

A studiat şi predat în oraşul natal, până când ameninţarea nazistă l-a determinat să emigreze. A predat în Noua Zeelandă, apoi la Londra, unde a devenit profesor de logică şi metodologia ştiinţei la Şcoala de Economie şi Ştiinţe Politice, poziţie deţinută între 1949 şi 1969, potrivit "Dicţionarului de filosofie şi logică" realizat de Antony Flew (Macmillan Press, 1979).

A fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în 1965, iar în 1976 a fost ales membru al Societăţii Regale.

Principalele sale lucrări filosofice sunt: "Logica cercetării" ("Logik der Forschung" - 1935), "Societatea deschisă şi duşmanii ei" ("The Open Society and its Enemies" - 1945), "Mizeria istoricismului" ("The Poverty of Historicism" - 1957), "Prezumţii şi infirmări" ("Conjectures and Refutations" - 1963), "Cunoaşterea obiectivă" ("Objective Knowledge" - 1972).

Una din contribuţiile de seamă ale sale în domeniul filosofiei a fost respingerea viziunii potrivit căreia distinctivă pentru ştiinţă ar fi inducţia, metodă de raţionament prin care se inferă o lege generală sau un principiu din cazurile particulare observate. Popper a arătat că această concepţie se loveşte de o problemă insurmontabilă: nici o serie de date provenite din observaţie, oricât de lungă, continuă şi favorabilă ar fi, nu poate dovedi adevărul unei generalizări nerestrânse. Drept urmare, oamenii de ştiinţă trebuie să se bazeze pe o presupunere nefondată, aceea de uniformitate a naturii, ce nu doar că nu poate fi demonstrată, dar nici măcar definită.

Popper a argumentat că ceea ce distinge şi întemeiază metoda ştiinţifică este principiul falsificabilităţii. Altfel spus, deşi generalizările nerestrânse ale ştiinţei nu pot fi verificate până la epuizare, ele pot fi falsificate. De exemplu, oricât de multe ciori negre am întâlni, niciodată nu suntem îndreptăţiţi să afirmăm că "toate ciorile sunt negre". Dar această afirmaţie poate fi falsificată, dacă găsim fie şi un singur exemplu de cioară care are o altă culoare. De aici decurge constatarea că teoriile ştiinţifice sunt oricând susceptibile de a fi abandonate sau modificate atunci când experienţa falsifică aşteptările bazate pe inducţiile anterioare.

Ceea ce noi numim "cunoaştere ştiinţifică", argumentează Popper, nu este altceva decât suma construcţiilor teoretice care, cel puţin până în momentul prezent, au supravieţuit tuturor încercărilor de a le falsifica.

În domeniul filosofiei social-politice, Sir Karl Raimund Popper a fost un adversar al concepţiei istoriciste, potrivit căreia fenomenele sociale pot fi explicate prin geneza şi evoluţia lor. Din contră, susţine el, nu există legi sau principii ale dezvoltării sociale, astfel încât ne este imposibil să anticipăm desfăşurarea viitoare a istoriei umanităţii. Unul dintre argumentele aduse în sprijinul acestei afirmaţii a fost importanţa deciziilor şi acţiunilor individuale, care rămân exclusiv la latitudinea şi responsabilitatea fiecăruia.

Pentru că niciodată nu putem fi siguri că deţinem răspunsuri definitiv corecte, arată Popper, libertatea de a critica şi experimenta trebuie să constituie fundamentul organizării sociale, în paralel cu împiedicarea abuzurilor de putere, indiferent că sunt motivate de interesele personale ale conducătorilor ori de ataşamentul faţă de dogme socio-politice.

Sir Karl Raimund Popper a încetat din viaţă la 17 septembrie 1994. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)