Ortodoxe
Naşterea Maicii Domnului
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

Greco-catolice
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci. Naşterea Maicii Domnului

Romano-catolice
Duminica a 23-a de peste an
Naşterea Sf. Fc. Maria; Sf. Toma din Villanova, ep.


Naşterea Maicii Domnului, sărbătorită în Biserică în ziua de 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din anul bisericesc care începe la 1 septembrie. Anul bisericesc începe şi se termină cu două mari sărbători (praznice împărăteşti) închinate Maicii Domnului, Naşterea, 8 septembrie, şi Adormirea Maicii Domnului, 15 august. Căci, aşa cum spune arhimandritul Ilie Cleopa, Dumnezeu a binevoit a începe şi a termina planul mântuirii neamului omenesc prin mijlocirea Maicii Domnului.

Consemnată de Tradiţia Bisericii, Naşterea Maicii Domnului s-a petrecut la "plinirea vremii", la momentul în care omenirea aştepta şi era pregătită pentru venirea Mântuitorului, care să o scoată de sub povara păcatului şi a decăderii. Pentru aceasta, era nevoie de o fecioară curată care să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu şi aceasta a fost Sfânta Fecioară Maria.

Părinţii Maicii Domnului sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Mathan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se astfel prorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.

Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana trăiau în pace în Nazaret, dar ajunseseră la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogaţi şi iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim şi Ana erau defăimaţi, fiind socotiţi de către contemporanii lor nevrednici şi neplăcuţi lui Dumnezeu.

Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, preotul de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i "blestemaţi".

Auzind aceasta Sfântul Ioachim s-a mâhnit atât de tare încât nu a mai putut să se întoarcă la casa sa. S-a dus în câmp, la păstorii pe care îi avea, şi a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru ocară. Dar şi-a adus aminte de strămoşul său Avraam care l-a bătrâneţe a fost dăruit cu fii şi a început să se roage Domnului şi Dumnezeului lui Israel ca să fie miluit, să i se ridice ocara dintre oameni şi să se dea rod însoţirii sale la bătrâneţe.

Sfânta Ana, aflând ce s-a întâmplat la Templu şi că a fost părăsită, cu multă durere s-a rugat la Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima.

Aflaţi în durere, cei doi părinţi au primit veste prin arhanghelul Gavriil că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un "vas ales lui Dumnezeu". (Luca 1, 4-23)

Cea care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinţilor, mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor păcătoşi, cea pe care Biserica o numeşte "mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii", a fost concepută şi născută în chip firesc şi a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalţi oameni, povara păcatului strămoşesc.

Prin virtuţile şi sfinţenia vieţii ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har şi rămânând fără pată, "fără prihană", "preacurată". Ca urmare a acestei biruinţe, Dumnezeu a ales-o şi s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu să se poată întrupa din ea.

Potrivit tradiţiei, când Maria a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 15 ani. (sursa: vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhim. Ilie Cleopa, 1996) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)