Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia de Ştiinţe Tehnice şi asociaţiile profesionale ale inginerilor din România sunt autorizate să organizeze manifestări ştiinţifice cu caracter simbolic, prilejuite de acest eveniment.

Cea mai veche şcoală de ingineri din România este Universitatea Politehnica din Bucureşti, al cărei istoric este strâns legat de înfiinţarea, de către Gheorghe Lazăr, a primei Şcoli tehnice superioare cu predare în limba română, în anul 1818, la mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, reorganizată, în 1832, în Colegiul de la Sfântul Sava, se arată pe site-ul oficial al Universităţii, www.upb.ro. La 1 octombrie 1864, a luat fiinţă "Şcoala de Poduri şi Şosele, Mine şi Arhitectură", devenită, la 30 octombrie 1867, "Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine". La 1 aprilie 1881, instituţia devine "Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele", pentru ca, la 10 iunie 1920, să apară Şcoala Politehnica din Bucureşti, cu patru secţii: Electromecanică, Construcţii, Mine şi Metalurgie, Secţia Industrială. Din noiembrie 1920, instituţiei i s-a schimbat denumirea în ''Politehnica'' din Bucureşti, iar la 3 august 1948, s-a înfiinţat Institutul Politehnic din Bucureşti, având iniţial 4 facultăţi. Începând cu anul 1950, apar majoritatea facultăţilor pe care le are şi în prezent. Institutul Politehnic din Bucureşti a devenit Universitatea Politehnica din Bucureşti în anul 1992.

Primele încercări de organizare a asociaţiilor inginereşti sunt consemnate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când se înfiinţează ''Societatea de Ingineri şi Arhitecţi'' (1876), potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, www.agir.ro.

Cea dintâi societate durabilă a inginerilor, Societatea Politehnică, a fost constituită la 6 decembrie 1881, în prezenţa regelui Carol I, cu ocazia inaugurării primei căi ferate proiectate şi realizate în întregime de ingineri români, respectiv Buzău-Mărăşeşti. În 1918, în anul Marii Uniri, a fost înfiinţată, la Iaşi, Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR). Cele două asociaţii şi-au desfăşurat activitatea în paralel, până în 1949, când au fuzionat, sub denumirea de Asociaţia Ştiinţifică a Tehnicienilor, denumită, ulterior, Asociaţia Ştiinţifică a Inginerilor şi Tehnicienilor (1951-1962) şi Consiliul Naţional al Inginerilor şi Tehnicienilor (până în decembrie 1989), notează site-ul menţionat anterior.

Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR) a reapărut pe scena societăţii civile româneşti după decembrie 1989, fiind legal recunoscută pe 13 ianuarie 1990. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Daniela Juncu)