logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 august

Imagine din galeria Agerpres

Ortodoxe
Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

Greco-catolice
Sf. patr. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou ai Constantinopolului

Romano-catolice
Sf. Felix, m.


Sf. Ierarhi Varlaam şi Ioan de la Râşca şi Secu sunt sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă la 30 august.

Sfântul Varlaam a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnilor Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu.

S-a născut în jurul anului 1590, iar numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe a ales viaţa monahală, mergând la Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu. În acest loc a fost întemeiată, în 1602, Mănăstirea Secu. Tânărul Vasile Motoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. La Secu a fost numit egumen şi arhimandrit.

În anul 1632, în timpul domniei lui Alexandru Iliaş, arhimandritul Varlaam a ocupat scaunul mitropolitan al Moldovei, în locul mitropolitului Atanasie (1629-1632).

S-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi a aprobat Mărturisirea de credinţă alcătuită de mitropolitul Petru Movilă al Kievului, în 1638.

În 1639, mitropolitul Varlaam s-a numărat între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi. A tradus din limba slavonă, împreună cu câţiva ucenici, lucrarea "Scara" a Sfântului Ioan Scărarul. Astfel, egumenul Varlaam făcea în Moldova primii paşi de înlocuire a limbilor străine, greacă şi slavonă, cu limba vorbită a poporului. Leastvita (Scara) Sfântului Ioan Scărarul se numără printre primele opere patristice filocalice traduse în limba română.

După ce Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu. A mai trăit patru ani, strămutându-se la veşnicele locaşuri către sfârşitul anului 1657.

A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 12 februarie 2007.

Cuviosul Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului, s-a născut în ţinutul Putnei. A intrat în monahism la Mănăstirea Râşca, a fost ales apoi egumen la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din Cetatea Neamţ, până în 1665, şi apoi, între 1666-1667, a fost egumen la Secu.

A păstorit ca episcop la Huşi (1667-1674) şi la Roman (1674-1685), fiind un colaborator apropiat al Sfântului Mitropolit Dosoftei al Moldovei, care-l numea, în lucrarea "Viaţa şi petrecerea svinţilor", "arhiepiscopul cel sfânt şi minunat". S-a mutat la cele veşnice în anul 1685, fiind înmormântat lângă biserica de la Mănăstirea Secu.

A fost canonizat în şedinţa Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008.

Tot astăzi este pomenit în calendarul creştin ortodox Sfântul Ierarh Alexandru, patriarhul Constantinopolului, între ani 314 şi 337.

Sfântul Alexandru a dus o luptă susţinută cu partizanii ereziei ariene, prima erezie hristologică din istoria bisericii.

Învăţătura lui Arie (cca 256-cca 336), preot în Alexandria, susţinea că fiinţa lui Dumnezeu este unică şi incomunicabilă şi că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, erezia ariană admitea inferioritatea Fiului. Deşi a fost apărat de Eusebiu, episcop de Nicomidia, Arie a fost vehement criticat de episcopii Alexandru al Constantinopolului şi Atanasie al Alexandriei.

Sfântul Alexandru a participat la Sinodul I ecumenic, care, formulând răspunsul ortodox împotriva ereziei ariene sub diverse expresii: "Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii", "născut, iar nu făcut", "cel ce este de o fiinţă cu Tatăl", a stabilit că esenţa Fiului este identică cu a Tatălui, iar naşterea Sa din Tatăl este din veci, ceea ce înseamnă că Tatăl n-a existat vreodată fără Fiul. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 19-08-2026 15:50

AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii

Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Franței, Impasse Ronsin 8, apoi la numărul 11, a cucerit scena

Documentare 19-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf

Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu

Documentare 19-08-2026 10:00

William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)

Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile

Documentare 19-08-2026 09:00

19 august - Ziua mondială a fotografiei

Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic

Documentare 19-08-2026 08:30

19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)

Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M

Documentare 19-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august

Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend

Documentare 19-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august

Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 18-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford

Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s

Documentare 18-08-2026 08:00

DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)

Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez

Documentare 18-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august

Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du

Documentare 18-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august

Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-08-2026 09:00

AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică

Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al

Documentare 17-08-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august

Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.

Documentare 17-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august

Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 16-08-2026 09:00

16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor

La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt