SPORTIVI DE LEGENDĂ: Atletul britanic Sebastian Coe, ''prinţul semifondului''
Sebastian Newbold Coe, supranumit "prinţul semifondului", a încântat timp de mai mulţi ani pasionaţii de sport din toată lumea prin recordurile sale doborâte unul după altul, dar şi prin stilul său de alergare de o rară eleganţă.
Născut pe 22 septembrie 1956, la Sheffield, un oraş din nordul Angliei, Coe descoperă atletismul la vârsta de 17 ani, prin cross-country, potrivit volumului ''Campionii secolului XX'' (Editura Fundaţia Rompres, Bucureşti, 2000). Însă, foarte rapid, sub îndrumarea tatălui său, Sebastian se îndreaptă către pistă şi distanţele medii din atletism, unde, cu un fizic mai degrabă fragil (1,75 m şi 58 kg), va înregistra performanţe excepţionale, continuându-şi în acelaşi timp studiile superioare în comerţ.
În 1979, înregistrează primele succese, stabilind nu mai puţin de trei recorduri mondiale: 800 metri (1'42''4), o milă (3'49) şi 1.500 m (3'32''1).
La Olimpiada de la Moscova, în 1980, lucrurile nu se petrec însă cum şi-ar fi dorit Sebastian Coe, din cauza marelui său rival, un alt britanic, Steve Ovett, care câştigă curs de 800 metri. Sebastian Coe se răzbună, însă, la 1.500 metri şi câştigă titlul olimpic.
Patru ani mai târziu, în 1984, la Los Angeles, în pofida unor probleme de sănătate, Coe ia din nou startul în proba de 800 metri, distanţă pe care şi-a ameliorat propriul record, cu 1'41''72. Câştigarea cursei favorite pe pământ american, de 800 metri, cel mai mare vis al său, nu se realizează, Coe fiind nevoit să se mulţumească cu argintul. În schimb, câştigă din nou aurul olimpic la 1.500 metri, în faţa unui alt semifondist britanic, Steve Cram. De notat că niciodată până în acel moment un atlet nu cucerise medalia de aur la 1.500 metri la două olimpiade consecutive.
În 1985, stabileşte un nou record mondial la 1.500 metri (3'29''77), şi visează să câştige proba de 5.000 metri din cadrul Jocurilor Olimpice de la Seul, în 1988. Însă, din cauza unei răceli, este nevoit să renunţe la visul său, se menţionează în volumul ''Campionii secolului XX''.
Îşi încheie astfel cariera de sportiv după patru medalii olimpice şi opt recorduri mondiale şi o începe pe cea de personalitate publică. Se lansează în politică, iar datorită celebrităţii şi calităţilor sale, în 1990 este ales deputat în Parlamentul Britanic, ca reprezentant al Partidului Conservator.
În paralel s-a dedicat activităţilor în organizaţiile sportive, naţionale şi internaţionale, în special în disciplina care l-a consacrat, obţinând în 2007, în urma alegerilor, funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF). A fost reales pe 25 august 2011 pentru încă un mandat de patru ani. Din 2015 este preşedintele Federaţiei Internaţionale de Atletism, funcţie pentru care va candida din nou la alegerile prevăzute în septembrie 2019 la Doha, Qatar.
În 1990, numele îi apare pentru ultima dată în cronicile sportive: kenyanul Noah Ngeny îi bate ultimul record mondial, pe care Coe îl deţinea de nu mai puţin de 18 ani. A deţinut recordul mondial pe 800 m din 1981 până în 1997, stabilind o performanţă unică - opt recorduri mondiale la curse de semifond, între care trei reuşite în numai 41 de zile, în 1979.
Conform site-ului Federaţiei Internaţionale de Atletism, www.iaaf.org, Sebastian Coe a obţinut aurul olimpic în proba de 1.500 metri la Moscova (1980) şi la Los Angeles (1984) şi argintul la 800 metri, la aceleaşi două Olimpiade. La Cupa Mondială de Atletism, Coe a luat medalia de aur la Roma (1981) la 800 metri şi argintul la Barcelona (1989) la 1.500 metri. La Campionatele europene de atletism, a câştigat bronzul la Praga (1978) în proba de 800 metri, argintul la Atena (1982) - 800 metri şi Stuttgart (1986) - 1.500 metri, precum şi aurul la Stuttgart, la 800 metri. A mai luat medalia de aur la Campionatele europene de sală (indoor) de la San Sebastián (1977).
La 7 noiembrie 2012 a fost ales preşedinte executiv al Comitetului Olimpic Britanic (BOA).
În 2012, Sebastian Coe a fost desemnat printre cei numai 24 de sportivi din istoria atletismului pentru Hall of Fame IAAF, galerie din care fac parte doar atleţii cu cel puţin două titluri olimpice şi care este deschisă de românca Iolanda Balaş, de două ori medaliată cu aurul olimpic la JO.
La 27 noiembrie 2014, Sebastian Coe a venit în România, în calitate de vicepreşedinte al IAAF, pentru a primi Colanul Olimpic din partea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, recunoaştere a unei cariere sportive şi în managementul sportiv de excepţie. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Franței, Impasse Ronsin 8, apoi la numărul 11, a cucerit scena
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt








