După Înălţarea Mântuitorului Hristos la ceruri, Maica Sa a rămas să vieţuiască în Biserica creştină, care începuse a se face cunoscută în toată lumea.

Fiind plină de zile, aşa cum arată Tradiţia Bisericii, Maica Domnului dorea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necontenit dumnezeiesc dor, ca să-L vadă pe Fiul său, Care şade în ceruri de-a dreapta Tatălui: "Arzând către Dânsul mai mult decât serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinţi. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dânsul din valea aceasta a plângerii, şi s-o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfârşite" (Vieţile Sfinţilor).

Maica Domnului ieşea adeseori din casa Sfântului Ioan Evanghelistul, şi mergea pe Muntele Măslinilor, de unde Fiul ei, Iisus Hristos, S-a înălţat la ceruri, şi acolo îşi făcea rugăciunile sale. Odată, rugându-se ea cu căldură pentru a sa dezlegare din trup, i-a stat înainte Sfântul Arhanghel Gavriil, care i-a vestit mutarea din această lume, ce avea să fie după trei zile.

Cu mare bucurie a primit Stăpâna lumii această veste. S-a rugat atunci ca lângă dânsa să fie Sfinţii Apostoli, care erau risipiţi prin toată lumea, şi să nu vadă pe stăpânul întunericului şi înfricoşările lui în ceasul ieşirii sale: "Deci, după ce Stăpâna noastră şi-a făcut în Muntele Eleonului rugăciunile şi mulţumirile, şi-a plecat la pământ cinstiţii săi genunchi înaintea lui Dumnezeu, Făcătorul său, atunci un semn de minune s-a făcut acolo: copacii măslinilor celor neînsufleţiţi îşi plecau vârfurile lor în jos, închinându-se împreună cu dânsa, şi astfel îşi arătau slujirea lor cea cu cuviinţă de rob. Prin aceasta cinsteau pe Maica lui Dumnezeu şi de câte ori dânsa se închina la pământ şi se scula de la închinăciune, de atâtea ori şi copacii aceia se aplecau şi se ridicau, închinându-se" (Vieţile Sfinţilor).

După rugăciune, Preacurata Fecioară întorcându-se acasă, a început a-şi pregăti cele pentru ducerea ei. Le-a făcut cunoscut tuturor toate cuvintele pe care i le-a spus îngerul despre mutarea sa la cer şi, ca încredinţare, le-a arătat o ramură de finic, adusă de îngerul Gavriil şi care strălucea ca o rază cu lumina cereştii slave.

Despre îngroparea sa, a cerut să fie făcută în satul Ghetsimani de lângă Muntele Eleon, care nu este departe de cetatea Ierusalimului, pentru că acolo, în valea lui Iosafat, era mormântul sfinţilor şi drepţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi al Sfântului şi Dreptului Iosif, logodnicul său. Între Ierusalim şi Muntele Eleonului se aflau mormintele oamenilor săraci din toată cetatea.

În acest răstimp, s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, şi mulţime de nori a înconjurat casa aceea; căci cu dumnezeiasca poruncă, sfinţii îngeri, luându-i pe Sfinţii Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim şi i-au pus înaintea uşilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Văzându-se unul pe altul, se bucurau şi se întrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieşind la ei, Sfântul Ioan Evanghelistul i-a primit cu bucurie şi cu lacrimi, spunându-le că s-a apropiat vremea ducerii de la cele pământeşti a Maicii Domnului.

În ziua a cincisprezecea a lunii august, venind acel ceas care era ales pentru mutarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi-a dat sufletul în mâinile Fiului său, grăind cu bucurie: "Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea". Şi iarăşi a zis cuvântul ei cel vechi, pe care l-a rostit atunci când a primit vestea naşterii Domnului: "Fie mie acum după cuvântul tău" (Vieţile Sfinţilor).

A murit, a fost înmormântată şi apoi, din mormânt, a fost înălţată la cer. Bineînţeles, mai întâi s-a înălţat cu sufletul, apoi sufletul s-a unit din nou cu trupul, înviind, aşa cum vor învia toţi credincioşii la a doua înviere. Maica Domnului s-a înălţat la cer şi cu sufletul, şi cu trupul; aceasta este învăţătura Bisericii noastre, arătată în slujbele Bisericii noastre, spune arhimandritul Teofil Părăian în "Predici la praznice şi sărbători".

E rânduit ca la această sărbătoare şi-n toată vremea cât ţine această sărbătoare, adică până-n 23 august inclusiv, la sfintele slujbe să se spună şi un cuvânt de propovăduire, care are următorul cuprins: "Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită, şi întru folosinţă, nădejdea cea neschimbată, mormântul şi moartea nu o au ţinut. Căci pe ceea ce este Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel ce s-a sălăşluit în pântecele ei, cel pururea fecioresc". (surse: "Predici la praznice şi sărbători", arhimandrit Teofil Părăian, vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Daniela Juncu)